Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Declaratia Unica: Declararea vanzarilor de actiuni

27-Iul-2018
16568

Ce se intampla in cazul vanzarilor de actiuni realizate de o persoana fizica? Aceasta este intrebarea la care specialistii nostri vor raspunde astazi, explicand cand si daca este cazul inregistrarii acestor venituri (sub plafonul de 22.800) in Declaratia Unica.

Specialistul raspunde

Castigul obtinut din vanzarea actiunilor in luna iunie 2018 se determina potrivit prevederilor art. 94 din Legea 227/2015 privins Codul fiscal:

”Determinarea castigului/pierderii din transferul titlurilor de valoare, altele decat instrumentele financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar

(1) Castigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decat instrumentele financiare derivate si cele reglementate la alin. (2)-(6), reprezinta diferenta pozitiva/negativa realizata intre valoarea de instrainare/pretul de vanzare si valoarea lor fiscala, dupa caz, pe tipuri de titluri de valori, care include costurile aferente tranzactiei si costuri legate de transferul de proprietate aferente imprumutului de valori mobiliare, dovedite cu documente justificative.”

Conform art. 98 din Codul fiscal:
”Impozitarea castigului net anual impozabil
Castigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar se impoziteaza potrivit prevederilor cap. XI din prezentul titlu.”

La cap. XI art. 119 Stabilirea castigului net impozabil se prevede:

”Stabilirea castigului net anual impozabil

(1) Castigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, din orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar se determina de contribuabil ca diferenta intre castigul net anual si pierderile reportate din anii fiscali anteriori rezultate din aceste operatiuni.

(2) Pierderea neta anuala din operatiuni prevazute la art. 91 lit. c) si d) stabilita prin declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice se recupereaza din castigurile nete anuale obtinute in urmatorii 7 ani fiscali consecutivi.

(3) Regulile de reportare a pierderilor sunt urmatoarele:
a) reportul se efectueaza cronologic, in functie de vechimea pierderii, in urmatorii 7 ani consecutivi;
b) dreptul la report este personal si netransmisibil;
c) pierderea reportata, necompensata dupa expirarea perioadei prevazute la lit. a), reprezinta pierdere definitiva a contribuabilului.

(4) Pierderile nete anuale provenind din strainatate se reporteaza si se compenseaza de catre contribuabil cu veniturile de aceeasi natura si sursa, realizate in strainatate, pe fiecare tara, inregistrate in urmatorii 7 ani fiscali.”

Iar conform art. 123 lit. b.) din Codul fiscal:
”Stabilirea si plata impozitului anual datorat
(1) Impozitul anual datorat se stabileste de contribuabili in declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru veniturile realizate in anul fiscal anterior, prin aplicarea cotei de 10% asupra fiecaruia dintre urmatoarele:
………………………………
b) castigul net anual impozabil determinat potrivit prevederilor art. 119.”

Din aceste prevederi legale rezulta faptul ca persoana fizica trebuie sa determine castigul net anual impozabil aferent intregului an 2018 conform art. 119Cod fiscal, tinand cont de toate castigurile/pierderile rezultate din transferul titlurilor de valoare pe care le va realiza in acest an, sa stabileasca impozitul anual datorat conform art. 123 din acelasi act normativ si sa-l declare prin declaratia unica “depusa pentru anul fiscal anterior”, adica depusa pana la data de 15 martie 2019 pentru anul 2018.

In ceea ce priveste capitolul II al Declaratiei unice, conform alin (1) al art. 120 Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza in Romania si contributiile sociale datorate:

”(1) Contribuabilii care desfasoara activitate, in cursul anului fiscal, in mod individual sau intr-o forma de asociere fara personalitate juridica, sunt obligati sa depuna la organul fiscal competent declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru venitul estimat a se realiza in fiecare an fiscal, indiferent daca in anul fiscal anterior au inregistrat pierderi, pana la data de 15 martie inclusiv a fiecarui an. Fac exceptie contribuabilii care realizeaza venituri pentru care impozitul se retine la sursa.”

De aici se intelege ca obligatia completarii acestui capitol revine contribuabililor care desfasoara o activitate economica intr-o forma de organizare : individual, ca de exemplu PFA, sau intr-o forma de asociere fara personalitate juridica, de ex: asociatie profesionala de mediatori. In principiu completeaza acest capitol persoanele care aveau obligatia depunerii D220 Declaratie privind venitul estimat/norma de venit.

Totusi, persoanele fizice care opteaza pentru plata contributiei de asigurari sociale de sanatate, conform art. 180 din Codul fiscal, completeaza la capitolul II al Declaratiei unice sectiunile corespunzatoare.

Raspuns oferit de specialistii Portal Codul Fiscal, un proiect de consultanta specializata marca Rentrop&Straton.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple



Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B

    • Societatile, indiferent de natura capitalului (autohton sau international), trebuie sa respecte prevederile Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, republicata si actualizata prin acte normative ulterioare. Legea impune un cadru de conformitate pentru entitatile raportoare, care include, printre altele, obligatii de cunoastere a clientelei, evaluare a riscului, raportare a tranzactiilor suspecte sau in numerar, desemnarea de...» citeste mai departe aici

  • Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma

    • Unele firme, din diverse motive precum lipsa de activitate, acumularea de pierderi sau decizia asociatului unic, ajung in situatia de a fi lichidate. Procesul de inchidere presupune parcurgerea mai multor etape administrative si contabile, printre care dizolvarea voluntara, radierea si intocmirea unei monografii contabile finale. In cele ce urmeaza, prezentam un exemplu practic de monografie contabila aplicabila in 2025, utila pentru radierea societatii. O societate are urmatoarea situatie in...» citeste mai departe aici

  • Impozit dividende. 5 intrebari si raspunsuri cu privire la cota de impozitare in 2025 + alte aspecte contabile

    • Distribuirea dividendelor reprezinta un proces esential pentru recompensarea asociatilor/actionarilor unei societati, dar implica o serie de obligatii fiscale si contabile ce trebuie respectate cu strictete. In anul 2025, cota de impozitare aplicabila dividendelor distribuite este de 10%, conform legislatiei in vigoare, aplicabila atat dividendelor interimare, cat si celor distribuite din profitul exercitiilor financiare incheiate anterior. Este important de subliniat ca, pentru a beneficia...» citeste mai departe aici