
Raportul Special
realizat de specialisti
Ministrul Muncii anunta schimbari majore in cadrul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), intre care eliminarea subventiilor si gasirea unor solutii reale care sa vina in sprijinul celor aflati in cautarea unui loc de munca.
“Am vorbit astazi (miercuri – 29 ianuarie, n.r.) cu pasiune (pentru ca sunt foarte implicata) despre schimbarile urmatoare de la ANOFM. Mai am putin. Pun institutia aceasta pe un drum ireversibil. Va iesi din confortul acordarii de subventii - deci sprijin pasiv - si ii va ajuta pe cei care isi cauta un loc de munca sa il gaseasca cat mai usor. Va fi partenerul mediului privat in cautare de forta de munca. Se va moderniza. Vremurile s-au schimbat. si ANOFM trebuie sa inteleaga”, a scris Ministrul Muncii si Justitiei Sociale pe pagina sa de Facebook.
Reamintim ca, la inceputul saptamanii trecute, ministrul Violeta Alexandru anunta ca a inceput reorganizarea ANOFM, precizand ca schimbarile ar trebui sa fie vizibile in maximum o luna.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2026
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii
"Am inceput reorganizarea ANOFM. Suntem la jumatatea lunii ianuarie. in maxim o luna trebuie sa se vada deja schimbarile. Agentia va inceta sa se/ne mai pacaleasca ca se ocupa, intr-adevar, de someri sau ca ar cunoaste nevoile din piata. Acesta este sfarsitul unei perioade atat de benefice financiar doar pentru unii, o perioada in care liste de someri se "plimba" de un angajator la altul, o perioada de congrese, conferinte etc. si atat", nota ministrul Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.
Aceasta spunea, si atunci, ca vor fi sprijinite in mod activ toate categoriile de persoane care se afla in cautarea unui loc de munca: “Toti cei in cautarea unui loc de munca au in noi un partener serios si determinat. In Romania statul trebuie sa faca tot ceea ce poate pentru ca cei care doresc si pot sa munceasca, sa faca cat mai simplu pasul de la persoana fara loc de munca la angajat. Si sa gaseasca ceva care sa i se potriveasca".
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
ANOFM organizeaza concurs/examen de promovare in grad profesionalConform Ordinului 2326/2017, declaratiile fiscale se transmit OBLIGATORIU in sistem online. Lista formularelorMinistrul Muncii: Agentiile Judetene pentru Plati si ANOFM au acces direct in RevisalUnde se declara CAM in D112, incepand cu august 2022, pentru firmele din agricultura si industria alimentara?HG nr. 217/2020: Clarificari privind concediul platit al parintilor (Legea nr. 19/2020)Ultimele articole
Declaratia 112 - Ghid Complet: Obligatii, Sanctiuni si ModelCompletarea D 112 in 2023: Ce beneficii extrasalariale pot fi detaliate in formular?Nomenclatorul obligatiilor fiscale care se platesc in contul unic a fost completat cu 3 noi contributii (Ordinul 1985/2022)Noul model al Declaratiei 112 pentru veniturile aferente lunii august 2022, conform modificarilor aduse de OG 16/2022Debitorii pot beneficia de anularea obligatiilor accesorii pana la data de 30 iunie 2022 (Ordinul 64/2022)Articole similare
Cum se calculeaza impozitul pe veniturile microintreprinderilor 3%?Titlul VI, Capitolul 12A aparut Ghidul Practic al Monografiilor Contabile in 2022! In total sunt 70 monografii nou-noute, de maxima actualitateCum pot beneficia firmele de SUBVENTII in 2014? Va mai continua programul SRL-D?Dosarul complet OG nr. 8 din 2013: Modificari impozit venituri microintreprinderi 2013Ultimele articole
Planul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaSUBVENTII APIA: tratament fiscal si contabil complet, pentru firme si PFAAi o operatiune contabila neobisnuita si nu esti sigur cum se inregistreaza corect? Afla solutia!Contabilitatea SUBVENTIIlor: reguli de recunoastere, monografie contabila si tratament fiscalContabilitatea unui ONG: ghidul complet pentru sponsorizari, fonduri nerambursabile, TVA si impozit pe profitArticole similare
Fraude in dosarele pentru cresterea copiluluiNoi masuri de sprijin pentru firme. Indemnizatie pentru reducerea timpului de lucru si plata unei parti din salariu pentru profesionisti, zilieri si sezonieriMINISTRUL MUNCII: Este posibil sa avem buget imediat in februarie. Pensiile si salariile nu vor avea de suferitDomeniul agricol, teren prielnic pentru IMM-uriSe modifica declaratia privind contributiile socialeUltimele articole
Salariu minim majorat in 2025. Ce amenzi se aplica firmelor care NU transmit modificarile in REVISALIncepand cu 1 ianuarie 2025 mai multe venituri vor fi MAJORATE: salarii, pensii, alocatiiGuvernul a aprobat! Salariul minim brut, MAJORAT la 4.050 lei lunarDe la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impoziteazaLegea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobata de GuvernArticole similare
Modificari in COR: Au fost introduse 4 noi ocupatii, conform Ordinului 1364/2022Cereri de acord. Cum pot obtine finantare firmele care creeaza minimum 10 LOCURI DE MUNCA?Regim microintreprinderi in Noul Cod fiscal 2016Digitalizare IMM-uri. Pentru a obtine granturile anumite firme trebuie sa depuna un raport intocmit de un expert contabil CECCAROUG nr. 60/2017 modifica legea privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicapUltimele articole
Directii de cariera in 2026: Top 5 orase din Romania unde sa te angajezi primavara aceastaFonduri elvetiene pentru IMM-urile romanesti. Cand se va derula programul si ce sume se acordaCum ajuta comunitatile achiziile publiceStart Up Nation 2024. A fost aprobat programul care acorda pana la 50.000 euro pentru stimularea micilor afaceriIMM PLUS in 2024. Guvernul majoreaza cu 2,5 miliarde de lei bugetul programuluiSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA