
Raportul Special
realizat de specialisti
Incepand cu 1 ianuarie 2010 se introduce un regim alternativ de impozitare simplificata a veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala si a celor obtinute ca urmare a unor activitati desfasurate in baza contractelor de comision, mandat sau agent, prin aplicarea cotei de 16% direct la venitul brut.
Toate aceste tipuri de venituri sunt in prezent cuprinse in categoria veniturilor din activitati independente, platitorul de venituri avand obligatia retinerii unui impozit in cota de 10% aplicat la venitul brut si virarii acestuia pana pe data de 25 a lunii urmatoare celei in care a fost platit venitul.
Doar in cazul conventiilor civile exista un regim de impozitare alternativ, in masura in care persoana fizica beneficiara a venitului opteaza pentru acest tratament simplificat, introdus de art. 78 si 79 din Codul fiscal.
Venitul primit de persoana fizica este inclus in categoria veniturilor din alte surse, impozitarea fiind finala, prin retinere la sursa de catre platitorul de venit.
Noile prevederi, care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2010, aprobate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, introduc un regim alternativ de impozitare simplificata si pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuala sau obtinute ca urmare a desfasurarii unor activitati in baza contractelor de comision, mandat sau agent.
Singura conditie este ca, la momentul incheierii contractului, persoana beneficiara a venitului sa opteze pentru impunerea veniturilor cu o cota de impozit final de 16%.
In ceea ce priveste veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, metoda de impozitare cu 16% nu pare sa fie atractiva, beneficiarul pierzand dreptul la deducere a cheltuielilor forfetare de 40%. Prin folosirea metodologiei de impozitare cu 16% sunt eliminate insa obligatiile declarative aflate in sarcina persoanei fizice (declaratia de impunere), dar si obligatiile societatii fata de anumite contributii obligatorii.
Veniturile din drepturi de proprietate intelectuala sunt deja o categorie de venituri privilegiata, intrucat persoanele care considera ca isi pot indeplini obligatiile declarative pe baza documentelor emise de platitorul de venituri sunt scutite de la conducerea evidentei contabile in partida simpla.
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Cartea Verde a Contabilitatii
Portal Persoane Fizice - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
In cazul contractelor de comision, mandat comercial sau agent, optiunea pentru impunerea veniturilor brute cu cota de impozit final de 16% poate constitui un avantaj pentru beneficiar in masura in care nu va avea obligatia evidentierii veniturilor si cheltuielilor in contabilitatea in partida simpla, iar nivelul cheltuielilor efectuate in scopul realizarii de venit sunt minime.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Tichetele cadou oferite clientilor - cum se inregistreaza in contabilitate?Ordinul 172/2024. Ce modificari au fost aduse formularelor 100 si 710Arenda terenuri agricole. Depunerea declaratiei 101Nu uitati sa depuneti D 205 pana la 28 februarie!Intrerupere temporara activitate PFA si prelungirea suspendarii activitatiiUltimele articole
Proiect: D100 si D710 modificate de ANAF, in contextul aplicarii impozitului pe constructiiLista actelor ANAF fara semnatura si stampila a fost EXTINSA, conform Ordinului 402/2025Calendar obligatii fiscale. Pana pe 28 februarie 2025 trebuie depuse 3 declaratii importanteD100. Cum a fost modificata D100 de ANAF in urma noutatilor din domeniul impozitelor (Ordinul 193/2025)Declaratia 205: Noul formular se depune pana pe 28 februarie 2025 pentru veniturile anului 2024Articole similare
Diferente de curs valutar la achizitie in leasing. Cum tratam sumele la calculul impozitului?Modificarea Codului Fiscal: supraimpozitarea pensiilor speciale si a salariilor mari, impozite scazute pentru VENITURI miciConstituire rezerva legala. Cheltuieli mecenatDocumentar fiscal: Obligatiile fiscale ale asocierilorDeductibilitatea cheltuielilor cu diferentele de curs valutarUltimele articole
Mijloace fixe. Amortizarea poate fi deductibila daca mijloacele fixe NU sunt utilizate?Asigurare CASS pentru o persoana care NU are VENITURI. Suma de plata + declaratii si termen limitaDrepturi de autor si CIM. Se mai aplica EXCEPTIILE privind plata CASS de la 1 august 2025?Modificari majore la Declaratia 112. Noi reguli CASS si concedii medicale in 2025CASS 2025: Cum iti pastrezi calitatea de asigurat daca ai VENITURI din dividende si chiriiArticole similare
Formularul F700, util contribuabililor care raporteaza in DAC7, propus spre aprobare de ANAFNoul Cod fiscal: Salariatii vor plati CAS si CASS la tot venitul pentru ca se elimina plafonul de 5 salarii medii bruteDeclaratia 394. Mai depui D394 daca NU ai avut tranzactii?Impozit pe profit - Calcul, declaratii si termene de plataAmenzi intre 5 si 10.000 de lei pentru firmele care NU trec in CIM activitatile desfasurate in regim de telemuncaUltimele articole
[MONOGRAFIE CONTABILA] Factura de avans si regularizarea facturilor emise inainte de 1 august cu cota de 19%Case de marcat electronice. Cum sa procedati daca ati OMIS emiterea Raportului Z intr-o ziBon fiscal. Cum sa procedati daca NU ati emis la timp bonul fiscal la incasarile cu cardulPartidele politice sunt obligate sa transmita SAF-T? Ce spun specialistiiImpozit pe profit. EXEMPLU util de calul pentru profitul aferent trim. III 2025Sfaturi de la experti
Restituire bun dupa 24 de luni
Intrebare: 1. In cazul in care pentru bunurile primite cu titlu gratuit spre folosinta este incheiat un contract de comodat intre societatea din Italia, care le trimite gratuit spre folosinta, si societatea din Romania, care desfasoara...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Intrebare: Revin cu rugamintea de a ma ajuta cu urmatoarele aspecte mai tehnice: * In cazul productiei, aceasta trebuie contabilizata zilnic (consum, produs finit, vanzare) sau este permisa o prezentare in contabilitate pe cumulat...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA