
Raportul Special
realizat de specialisti
Persoanele care beneficiaza de despagubiri directe de la societatile de asigurare vor fi obligate ca in termen de maximum 45 de zile de la data reparatiei intr-o unitate autorizata sa prezinte societatii de asigurari decontul lucrarilor. In caz contrar, vor fi obligate sa returneze integral suma de bani primita cu titlu de decontare directa. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat.
Noi modificari aduse Legii RCA au fost adoptate tacit de Senat, ca urmare a faptului ca propunerea legislativa pentru modificarea Legii nr.132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie nu a fost dezbatuta in Senat pana miercuri – 20 noiembrie.
Termenul de adoptare tacita este de 45 de zile, si se calculeaza de la data de 07.10.2019. Termenul se implineste la data de 20.11.2019.
Propunerea legislativa vizeaza practica privind obtinerea unor despagubiri directe de la societatile de asigurare, de catre beneficiarii de RCA, urmare a avarierii vehiculelor, fara a se dovedi ulterior ca aceste despagubiri au fost folosite pentru repararea avariilor produse autovehiculului. Initiatorii proiectului vor sa schimbe legea de asa maniera incat sa poata exista un control asupra modului in care beneficiarii despagubirii directe utilizeaza suma primita.
In prezent, legea permite decontarea directa in cazul avarierii vehiculelor, asigurand posibilitatea persoanei de a repara repede si la unitatea aleasa vehiculul (art. 26 Legea nr. 132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie).
Totusi, spun initiatorii acestui proiect, de cele mai multe ori, reparatia vehiculului avariat se realizeaza in unitati neautorizate, de catre persoane nespecializate si in conditii improprii. In prezent, beneficiarul despagubirii directe primeste suma alocata de catre societatea de asigurare si, din acel moment, nu mai exista un control asupra modului in care acesta utilizeaza in mod real suma primita.
“Avariile aparute pot fi de natura sa afecteze in mod grav siguranta rutiera. O avarie la sistemul de franare, la sistemul de directie sau un alt tip de avarie la componente sau sisteme esentiale, de a caror reparatie corespunzatoare depinde direct buna functionare a vehiculului si, implicit, repunerea sa in circulatie in conditii de siguranta, trebuie realizata de catre o persoana autorizata, care astfel prezinta garantii atat cu privire la competenta sa, cat si cu privire la posibilitatea angajarii raspunderii sale”, se arata in expunerea de motive care insoteste propunerea legislativa.
Astfel, se propune modificarea dispozitiilor legale prin adaugarea obligativitatii prezentarii la societatea de asigurari a decontului reparatiei vehiculului avariat, in termen de maximum 45 de zile de la data reparatiei intr-o unitate autorizata, sub sanctiunea returnarii sumei acordate cu titlu de decontare directa.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2026
ChatGPT pentru contabili Ghid Practic cu prompturi si aplicatii reale
PFA SRL sau salariat Ce alegi si cu cati bani ramai
pentru modificarea Legii nr. 132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Articol unic — Legea nr. 132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, se modifica si completeaza, dupa cum urmeaza:
1. La articolul 26 alineatul (3) se modifica si completeaza si va avea urmatorul cuprins:
Art. 26: Decontarea directa intre asiguratorii RCA
(1) Decontarea directa intre asiguratorii RCA este aplicabila la indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) accidentele auto se produc pe teritoriul Romaniei;
b) vehiculele implicate in accidentele auto sunt Inmatriculateanregistrate in Romania;
c) prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
d) ambele vehicule implicate in accidentul auto au asigurare RCA valabila la data evenimentului; e) prejudiciile exclud vatamarile corporale.
(2) Serviciul de decontare directa se oferteaza obligatoriu de catre asigurator, dar achizitia acesteia este optionala de catre asigurat.
(3) Procedura de decontare directa se stabileste prin reglementari ale A.S.F. care trebuie sa prevada, sub sanctiunea returnarii sumei acordate cu titlu de decontare directa, obligativitatea prezentarii decontului in termen de maxim 45 de zile de la data reparatiei vehiculului intr-o unitate autorizata.
(4) Decontarea directa nu afecteaza dreptul persoanei prejudiciate in urma unui accident auto produs de un vehicul asigurat RCA de a exercita actiunea directa pentru recuperarea prejudiciului produs impotriva asiguratorului RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului auto.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
BNR: Nicio banca nu pleaca. Depozitele de aici raman in sigurantaEmil Boc: Romania iese din recesiune pana in aprilieCalendar fiscal Martie 2026. Lista principalelor obligatii fiscale pe luna martieNOUA sesiune de asistenta online de la ANAF: Completarea si depunerea Declaratiei Unice in 2019Impozit profit 2023 : Calcul, declaratii si termene de plataUltimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Bon fiscal la plata cu cardul: ce trebuie sa stii ca sa NU risti amendaRaportarea de durabilitate, restransa oficial: obligatia ramane doar pentru anumite firmeAtentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiANAF pune in dezbatere procedura de anulare a obligatiilor fiscale din Legea 177/2026. Cine beneficiaza si cum se restituie banii deja platitiArticole similare
Taxele scolare sunt considerate venit in cazul unei fundatii?Scutirile de la plata impozitului: pentru ce contribuabili se aplicaImpozitarea partilor sociale detinute la alta societate. Cum se procedeaza?ONG-uri. Determinarea impozitului pe profitImpozit pe venitul microintreprinderilor si baza de calcul in 2015. Ce cota se aplica?Ultimele articole
ATENTIE! Microintreprinderi: baza impozabila si plafonul de 100.000 de euro - cum se calculeaza si cand se trece la impozit pe profitCat timp ai sa inmatriculezi o masina dupa cumparare? Afla ce risti daca intarziiMicrointreprindere in 2024. Cum se stabileste baza impozabila a veniturilorNoi masuri de sprijin, adoptate de Guvern: extindere stimulente fiscale, plafonare tarife RCA, promovare amnistie fiscalaImpozitul minim pe cifra de afaceri. Exemplu de calculArticole similare
Legea 132/2017 privind noul cadru al pietei asigurarilor. Ce modificari aduce?Articole similare
Noua decizie ASF privind gestionarea riscurilor operationale generate de sistemele informatice utilizate de entitatile reglementateRomania a emis euroobligatiuni de 1 miliard de euro la cel mai mic cost din istorieNoutati Legislatie Fiscala 09-13 iunie 2008Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie ? Izvor de drept in legislatia romaneasca - apr. 2008MFP: Proiect de lege privind societatile mutuale de asigurareUltimele articole
Codul Fiscal, modificat din nou prin HG 1393/2024. Ce schimbari apar in privinta impozitului microMasuri fiscale 2024. Impactul asupra firmelor, la o luna de la aplicarea masurilor, conform CNIPMMRFGA: Plati de 358 milioane lei, pana la 1 decembrie 2017, pentru pagubitii Astra, Carpatica si ForteEvolutia pietei asigurarilor in primul semestru al anului 2017Legea 132/2017 privind noul cadru al pietei asigurarilor. Ce modificari aduce?Sfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA