
Raportul Special
realizat de specialisti
In randurile de mai jos, avem cazul in care o societate din Romania vinde o creanta pe care o are de la o firma din UE catre o alta societate din Romania in schimbul unei datorii pe care aceasta din urma o are la prima societate romaneasca. La un moment dat realizeaza ca prestarea de serviciu nu a avut loc si ca, de fapt, creanta nu era certa. Vom vedea astfel in ce masura se poate anula cesiunea de creante.
Din punct de vedere al raportarii cesiunea de creanta cu partenerii externi nu se declara la nicio institutie de stat. Cesiunea de creanta, dar si compensarea datoriei se pot efectua doar pe baza de contract, indiferent ca partenerii sunt externi.
Asadar, cesiunea de creanta este un contract incheiat intre cedent si cesionar, fata de care debitorul cedat are calitatea de tert.
De regula, cesiunea de creanta transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in legatura cu creanta cedata precum si drepturile de garantie si toate celelalte accesorii ale creantei cedate. Creanta este cedata prin simpla conventie a cedentului si a cesionarului, fara notificarea debitorului. Cesiunea de creanta este valabil incheiata prin realizarea acordului de vointa al partilor, fara sa fie necesara vreo alta formalitate suplimentara.
Astfel, fiind un acord intre parti, cesiunea de creanta poate fi anulata prin acodul partenerilor implicati.
Manual de politici contabile - Stick USB
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Diferente e-TVA Solutii la notificarile ANAF
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Elena Olteanu
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
CESIUNE CREANTA si creditare societate. Ce tratament fiscal se aplica?Transfer de cesiune creante. La ce aspecte trebuie sa aveti grija!CESIUNE CREANTA client in faliment. E in avantajul nostru sa stabilim corect impozitul pe profitComisioane de factoring. Impozitul pe veniturile nerezidentilor. Cum procedam pentru evitarea dublei impuneri si cum tratam comisioanele?Articole similare
Ati livrat marfa si nu puteti incasa CEC-ul sau bonul? Expertii raspund!Cotizatii platite de societate catre o organizatie. Cum stabilim cheltuielile deductibile?Tratament contabil aplicabil veniturilor din fondurile externe nerambursabile acordate in baza OUG 130/2020Persoane afiliate. Ce tratament fiscal se aplica?Contractul individual de munca. 10 ALTERNATIVE complet legale pe timp de crizaUltimele articole
PRESTARI SERVICII. Cota TVA pentru prestarile de servicii efectuate in luna IULIE 2025GHID PRACTIC pentru implementarea legii privind auditul internIntocmire bilant contabil. Poate fi semnat de un consultant fiscal?Erori contabile. Cum se pot corecta in mod legalControale ANAF 2024. Nereguli descoperite la persoanele fizice in luna augustArticole similare
In atentia participantilor la Seminarul de Fiscalitate si ContabilitateScoatere din evidenta client in faliment. Monografie contabilaAtentie la Reevaluarea contului 418In atentia contabililor si economistilor: La Poiana Brasov va avea loc Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate. Merita oprite cateva locuriTransfer creante. Ce etape urmam?Ultimele articole
Cumparatorii de CREANTE INCERTE la un pret mai mic decat valoarea nominala pot fi scutiti de TVASfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA