
Raportul Special
realizat de specialisti
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a explicat recent ca sunt necesare mai multe reforme, atat in domeniul transporturilor, in ce priveste somajul in randul tinerilor si inclusiv in educatie.
"Reformele sunt punctul central ale viitoarei strategii economice a Romaniei. In domeniul Transporturilor avem cele mai mari intarzieri. Gasirea de solutii la somajul structural ridicat in randul tinerilor. Poate si o noua reforma in sistemul edicatiei pentru a avea tineri mai bine pregatiti pentru ceea ce are nevoie Romania. ", a declarat acesta, aflat la conferinta "Sa intelegem viitorul. Perspectivele sistemului bancar si ale economiei", organizata de Consiliul Patronatelor Bancare din Romania, potrivit HotNews.ro.
Redam mai jos unele dintre declaratiile guvernatorului, conform aceleiasi surse amintite mai sus:
Daca vom invata din propriile greseli, vom sti sa evitam luarea de masuri populiste. Exista o replica moderna a legii lui Gresham (moneda buna este scoasa din piata de cea rea): ideea buna este scoasa din piata de ideea proasta.
Primul pas il reprezinta stabilirea unor obiective realiste si bine definite care sa coaguleze toate fortele politice. Reformele sunt punctul central ale viitoarei strategii economice a Romaniei. In domeniul Transporturilor avem cele mai mari intarzieri.
Gasirea de solutii la somajul structural ridicat in randul tinerilor.
Poate si o noua reforma in sistemul edicatiei pentru a avea tineri mai bine pregatiti pentru ceea ce are nevoie Romania.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2026
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Reformele structurale sunt cele care creaza sinergia dintre convergenta reala si ca nominala
Apare din cand in cand ideea ca bancile trebuie sa plateasca. Nu bancile platesc in final ci economia. (Catre bancherii din sala) Fiti vocali! Spuneti-va opiniile pentru ca revoltele impotriva bancherilor sunt ciclice!
Daca ajustarile care se fac intr-o economie sunt mari apare si o problema socio-politica foarte importanta. Iar reprosurile care apar dupa, se tin lant vreme indelungata in opinia publica.
In perioada de expansiune economica si in special 2004-2008 se acumulasera dezechilibre stimulate de fluxurile de capital strain. Intre Romania si Polonia sunt multe deosebiri, dar una foarte importanta este aceea ca la noi a fost o perioada de "seceta" cumplita de capital strain, dupa care am asistat la adevarate inundatii, spre deosebire de Polonia, unde "dozajul" acestoru fluxuri a fost echilibrat.
In 2009, ne confruntam cu dezechilibre majore, adica un deficit structural de 8-9% din PIB si un altul de cont curent format din doua cifre: 12-14%.
Acum, pentru ca lucrurile par sa fi fost depasite, vedem roadele si ele par pozitive. Cresterea economica in prezent este nu doar robusta ci si sustenabila. Daca nu vom gresi din nou, va fi o crestere sustenabila. Inflatia si deficitul sunt sub control, iar efortul de consolidare fiscala a fost printre cele mai ridicate.
Daca la inceputul crizei, Romania nu indeplinea niciunul din cele 4 criterii de la Maastricht, acum ele sunt toate atinse si suntem chiar pe un loc fruntas.
Daca pe partea ajustarilor macro stam bine, pasul urmator este de a le pastra si de a pune accentul pe reformele structurale care sa sustina viabilitatea economiei in UE si apoi in UEM.
Trei tendinte imi par evidente in privinta viitorului industriei bancare de la noi: prima, o crestere moderata a creditului. E o reactie si psihologica si manageriala.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Previziunile FMI-ului asupra economiei nu neaga riscurile mai mariMasuri fiscale iunie 2025: Cresteri de taxe, controale extinse si taieri bugetare anuntate de viitorul GuvernMugur Isarescu: Inflatia va atinge un plafon de 5% in 2018, iar incertitudinile provin din politicile fiscaleFrauda la nivel UE trebuie combatuta prin actiuni mai puterniceNoutati Legislatie Fiscala 29 iunie - 03 iulie 2009 Monitorul OficialUltimele articole
Noile reguli pentru acordurile de pret in avans. Ce aduce Ordinul 827/2026 si cum poate fi folosit rollback-ul pentru perioade fiscale anterioareOFICIAL. E-Factura nu mai este obligatorie pentru persoanele fizice. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 308/20263 schimbari majore in impozitarea proprietatilor care iti vor influenta bugetulPachetul 2 de austeritate: Acceptarea platii cu cardul, OBLIGATORIE pentru toti comerciantiiPachetul 2 de masuri fiscale. 8 modificari importante la Legea nr. 31/1990 privind societatileArticole similare
Riscurile pe care ni le asumam odata cu obiectivul de a adera la zona euroSe discuta reducerea TVA. Dezbateri la Banca NationalaMUGUR ISARESCU: Inflatia va atinge un plafon de 5% in 2018, iar incertitudinile provin din politicile fiscalePreturile de consum, mai mici, in iulieCreditul nu e o investitie si bancile nu pot fi partenerii de afaceri ai clientilorUltimele articole
Guvernatorul BNR: Este posibil ca, in luna iunie, inflatia sa coboare sub 4%Guvernatorul BNR: Ordonanta 114/2018 a reprezentat un risc sever la adresa stabilitatii financiareBanca Centrala Europeana atrage atentia ministrului Finantelor ca nu a fost consultata cu privire la OUG 114/2018MFP cere BNR "sa-si respecte toate obligatiile legale" pentru a proteja LEUL. Raspunsul BNRBNR mentine rata dobanzii la 2,50 la suta pe an, dar nu exclude posibilitatea majorarii eiArticole similare
Amenzi de pana la 10.000 lei pentru soferii care transporta bunuri cu risc fiscal ridicat si NU prezinta documentele necesare in caz de controle-Transport. Generarea codului UIT este legata de momentul emiterii facturii?Romania ar putea construi autostrazi si cai ferate pe bani chinezestiTitlul VII, Capitolul 1, Sectiunea 6Controale antifrauda 2024: Mai multe bunuri cu risc fiscal au fost CONFISCATE de inspectoriUltimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?ANAF a pornit de la o analiza de risc si a ajuns la 15,33 milioane de lei nedeclarati: firma avea si 6.000 de lei cash pe care nu-i putea justificaProduse accizabile cumparate din alt stat UE: REGULI noi privind transportul lor in RomaniaE-Factura si E-Transport in 2026: ce trebuie sa stie orice contabilAproape 2 miliarde de euro in numerar au tranzitat frontierele Romaniei in 2024-2025. Ce a descoperit Corpul de Control al Ministerului FinantelorArticole similare
Salariu minim in constructii: NU mai exista un proiect legislativ care sa majoreze salariul la 4.500 leiIn cautarea masurilor pozitive ale noului Cod de procedura fiscala. Partea a II-aAi treaba la Fisc? E inchis pana pe 5 iulie!Cretu: PDL recicleaza propunerea reducerii cotei uniceAprobararea OUG 109 per 2009Ultimele articole
De ce distribuitorii care ofera farfurii de unica folosinta cu rezistenta la taiere isi securizeaza clientii din cateringul corporateFacilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinutAdministrator nerezident al unei firme din Romania. Inregistrare fiscala (NIF), impozitare, contributii sociale, formular A1 si decontarea deplasarilorCum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Raportarea de durabilitate, restransa oficial: obligatia ramane doar pentru anumite firmeArticole similare
Leul va fi sub presiune in perioada urmatoareNoul acord cu FMI se concentreaza pe problema arieratelorEconomia UE isi revine din recesiune. Vezi comunicatul Comisiei EuropeneTVA si cota unica vor ramane aceleasiRomania va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscala si cresterea investitiilor in infrastructuraUltimele articole
Reforma fiscala. TVA, salarii, micro, dividende - schimbari fiscale majore in 2025?Noua lege a evaziunii: Inspectorii ANAF vor putea actiona mai rapid! Firmele vor fi controlate mai eficientCriza financiara n-a fost gestionata eficient de Comisia Europeana9 teme abordate de noul ministru al Finantelor si raspunsurile dateCodul fiscal trebuie revizuit! Opinia FMISfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA