
Raportul Special
realizat de specialisti
Aflat in vizita la o mare companie din Romania, beneficiara a unui ajutor de stat de aproape 30 de milioane de lei, ministrul Economiei, Niculae Badalau, a declarat ca Guvernul contribuie la dezvoltarea companiilor de succes, ca o masura de dezvoltare a economiei tarii.
Acesta a vizitat, marti, 21 mai, fabrica de imbuteliere a apei minerale din Borsec care a primit o finantare de 28,8 milioane de lei din valoarea totala de 57,8 milioane de lei. Investitia este facuta in scopul cresterii capacitatii de depozitare si productie a fabricii.
"Alegem companiile de succes, companiile care chiar produc si vor sa se dezvolte, si am avut si Electroprecizia Sacele in acelasi program, o companie de succes care exporta 90%. Sunt companii si cu oameni care le conduc foarte bine si care creeaza o valoare adaugata. Statul, prin acest ajutor, nu neaparat castiga, adica este o investitie a statului in companie, pentru ca in timp ne recuperam banii de zece ori, prin taxe, impozite, locuri de munca. Domnul director bineinteles ca este fericit in momentul acesta, ca noi am ajutat compania ca si Guvern cu aceasta investitie, dar in timp statul castiga, ca e investitia statului in compania aceasta cu care suntem convinsi ca vom castiga in timp mult mai mult. Solutia aceasta este una dintre cele mai bune de a dezvolta companiile care chiar consideram ca au viitor, pentru ca, in timp, bugetul consolidat de stat sa castige", a precizat ministrul Niculae Badalau.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Seful de la Ministerul Economiei a precizat ca Guvernul are in plan derularea unui program foarte vast in acest sens.
"Romania este un teren unde incepe sa creasca iarba, e un teren fertil pentru oamenii de afaceri si cu o politica de ajutor, cu o politica prin care noi, ca si Guvern, conlucram cu dansii, considerandu-i parteneri egali, asta e si cauza pentru care inclusiv la initiativele legislative ar trebui consultati oamenii de afaceri, ca in fond o lege nu este facuta pentru extraterestri, ci pentru dansii, ca sa reglementam lucrurile si nu sa le punem piedici, sa-i ajutam, sa facem partea dorita a lucrurilor. Cu modul acesta de lucru, Romania incepe sa se dezvolte, incepe sa se modernizeze, incepe sa aiba o economie care sa nu se bazeze numai pe consum, ci si pe productia interna", a mai punctat Niculae Badalau
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
7 modificari fiscale in saptamana 28 - 31 decembrie 2020Ordinul 3396/2020: A fost aprobata procedura de implementare a masurii Granturi pentru investitii acordate IMM-urilorCum puteti obtine bani de la stat in perioada urmatoareCele mai importante masuri fiscale din 2014 pentru mediul de afaceri si sistemul fiscalRomaniei ii trebuie un fond de creditare pentru micro-finantariUltimele articole
Amnistie fiscala 2024. ANAF a publicat Ghidul prin care poti beneficia de facilitatiAmnistie fiscala 2024. Modificari importante introduse prin OUG 112/2024Guvernul aloca 300 milioane lei pentru sprijinirea mediului de afaceriBuletin informativ ANAF: 7 noutati fiscale publicate in Monitor la inceputul lunii iunie 2024IMM PLUS in 2024. Guvernul majoreaza cu 2,5 miliarde de lei bugetul programuluiArticole similare
Ministrul de finante anunta reduceri de taxe pentru anul 2018Repartizare dividende. 3 studii de caz detaliateHG 679/2015 privind modificarea Normelor de aplicare a OUG 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii debutanti in afaceriTitlul III, Capitolul 1Formularul 207 si termenul limita de depunere in februarie 2021. Cand NU se completeaza declaratiaUltimele articole
Masuri fiscale 2025-2026. Lista COMPLETA a masurilor de austeritateONPCSB si spalarea banilor. 10 etape pentru raportarea eficienta a tranzactiilor suspecteONPCSB si spalarea banilor. Cum trebuie instruiti angajatii pentru aplicarea prevederilor Legii 129/2019Tot ce trebuie sa stii despre accesarea unui credit ipotecarSpalarea banilor. Cand intervine obligatia de a face audit internArticole similare
Obligatii de plata 2013. Pentru ce venituri depunem Declaratia 100?In octombrie va fi relansata Masura 1- microgranturi din fonduri externe nerambursabile. Domenii de activitate eligibileNoutati Legislatie Fiscala 09-13 iunie 2008Noutati Legislatie Fiscala 20 - 24 octombrie 2008Unde depunem Fisele Fiscale pentru sediile secundare?Ultimele articole
Fonduri elvetiene pentru IMM-urile romanesti. Cand se va derula programul si ce sume se acordaMinistrul Economiei a pus in dezbatere publica 3 programe nationale pentru finantarea IMM-urilorCompaniile nemultumite de ajutorul HoReCa au la dispozitie 5 zile pentru a face contestatieTutorial OFICIAL necesar IMM-urilor, PFA-urilor si ONG-urilor pentru obtinerea microgranturilor de 2.000 de euroIncepand cu 25 octombrie PFA-urile, IMM-urile si II/IF-urile vor putea aplica pentru obtinerea microgranturilor de 2.000 de euroSfaturi de la experti
Intrebare: Avem incheiat un contract de vanzare catre un partener din Elvetia; marfa urmand sa ajunga in spatiul UE, destinatia Spania. Partenerul ne-a transmis cod de TVA din Elvetia, dar spune ca nu are cod de TVA in Spania sau in alta...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Contributii la fond de pensii facultative. Aspecte fiscale. Monografie contabila
Intrebare: O SRL plateste pentru un angajat pensie privata 500 lei pe luna, impartita astfel: 250 lei contributie angajator si 250 lei contributie angajat, platita de firma dar retinuta din salariu. * Contractul este incheiat incepand cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA