
Raportul Special
realizat de specialisti
Aflat la dezbaterile Comisiei economice din Senat, referitoare la situatia bancilor comerciale si a institutiilor financiare nebancare, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, considera ca desi este un program util, pentru Prima Casa ar fi necesare unele amendamente aduse de Guvern. O astfel de schimbare ar viza eliminarea din program a persoanelor cu venituri mai mari.
Acesta considera ca de Programul "Prima Casa" ar trebui sa beneficieze doar persoanele cu veniturile de pana la 3.000 - 4.000 de lei, restul putand sa ia credite standard.
Conform Agerpres, presedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, l-a intrebat pe Florin Georgescu despre Programul "Prima Casa" si a adus in discutie o declaratie a economistului sef al BNR, Valentin Lazea, cu privire la efectele Programului.
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2025
Examen Consultant Fiscal 2025
Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
"Domnul Lazea spunea, cu ceva timp in urma, ca Programul Prima Casa este de natura sa afecteze concurenta pe piata, putand atrage dezechilibre si in alte sectoare economice decat serviciile financiare, cum ar fi constructiile si asa mai departe, motiv pentru care a sugerat renuntarea treptata la acest program, intrucat, uitati ce zice domnul Lazea, pentru mine e putin socant, a declarat ca e un risc sistemic pentru economie", a afirmat Daniel Zamfir.
De asemenea, Florin Georgescu a explicat ca programul a fost conceput pentru anumite segmente ale populatiei si trebuie continuat, iar persoanele cu venituri mari pot accesa credite standard cu dobanzi avantajoase.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
CIS: Sistemul fiscal din Romania trebuie imbunatatitNou proiect OUG pentru modificarea unor acte normativeProgramul "PRIMA CASA", inlocuit de "O familie, o casa"! Noile conditii, adoptate de deputatiPRIMA CASA se extinde si pentru romanii din strainatateNoutati Legislatie Fiscala 22 - 26 iunie 2009Ultimele articole
Programul Noua Casa continua in anul 2024 cu un plafon de garantii in valoare de 1 miliard de leiCum iti alegi creditul potrivit. Sfaturi utileProgramul 'Noua Casa' va fi demarat in scurt timp! Noi facilitati in schema de finantare-garantare oferita de statRatele bancare pot fi suspendate. Normele de aplicare, publicate in Monitorul Oficial(HG 270/2020)OFICIAL!Ratele romanilor, amanate pana la 9 luni - OUG 37/2020Articole similare
AMENDAMENTE de la Bruxelles pentru OUG 50Retailerii cer revizuirea urgenta a legii care impune cota de 51 la suta produse romanesti la raftNoile taxe din Codul fiscal 2016 pentru PFA si pentru cei cu venituri din activitati independente si drepturi de autorIntocmirea dosarului preturilor de transfer. Cum aplicam noile modificari fiscale?Noi AMENDAMENTE la Legea nr. 227/2015, adoptate de Guvern. Va fi ELIMINATA Declaratia Unica estimativaUltimele articole
Erori contabile. Cum se pot corecta in mod legalCiolacu, despre legea privind combaterea evaziunii fiscale: Nu scapa nimeni de inchisoare si nu iese nimeni din puscarie!Codul Fiscal, modificat din nou de Finante. Proiectul aduce o serie de AMENDAMENTE la Legea 227/2015 si la OG 16/2022Plafonul de 500.000 euro pentru incadrarea firmelor la impozitul micro va fi aplicat pentru veniturile din 2023 NU pentru cele din 2022Noua varianta de proiect de modificare a Codului Fiscal, pusa in dezbatere publica de FinanteArticole similare
Plata disponibilitati fiscale. Se pot plati obligatiile fiscale ale altei societati?Scaderea din gestiune a creantelor neincasate. Care este tratamentul fiscal?Refacem obligatoriu fatadele degradate ale cladirilor cu bani din buzunarul propriuMinistrul Muncii: Este foarte probabil ca OUG privind noi taxe si impozite sa fie introdusa pe ordinea de ziElectorata a fost aprobata: salariul brut de cel mult 2.200 lei si o noua scutire de impozitUltimele articole
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firmaCesiunea de creanta. Cum sa o inregistrati in contabilitate + exemplu de MONOGRAFIE contabila utilaLichidare firma. Se datoreaza impozit pe profit daca exista pierderi fiscale? Iata un EXEMPLU utilCREDIT cu istoric negativ ? Definitie, Pareri Pro si ContraCe greseli fiscale frecvente apar in perioade de crestere accelerataArticole similare
PFA: Cine calculeaza amortizarea si ce facilitati exista?Revista Romana de TVA nr. 28, Iulie 2009 - pagina 2Noi amendamente la Legea nr. 227/2015, adoptate de Guvern. Va fi ELIMINATA Declaratia Unica estimativaPierderi tehnologice. DeductibilitateMinisterul Finantelor suspenda aplicarea dispozitiilor privind educatia timpurieUltimele articole
Tratamentul contabil al cotizatiilor anuale CECCARPiata muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementariCheltuieli deductibile. Ce cheltuieli pot fi deductibile pentru un PFI in 2025Impozit pe profit. Firmele NU pot trece la impozit micro din 2026, chiar daca indeplinesc conditiileImpozit dividende. 3 intrebari si explicatiile specialistului daca incasati dividende in UESfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA