Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Studiu de caz: Returnarea marfii cu acceptul furnizorului

24-Iul-2009
18881

Intrebare: Un furnizor intracomunitar inregistrat in scopuri de TVA livreaza marfa unui client RO.

La receptie se constata ca o parte este necorespunzatoare calitativ si se retuneaza marfa cu acceptul funizorului care emite o factura de retur. Este livrare intracomunitara si ce documente trebuie intocmite?

Raspuns:
In primul rand, daca o astfel de situatie are loc in perioade fiscale diferite de raportare pentru achizitiile intracomunitare, in vederea evitarii neconcordantelor sau a unei declarari eronate, recomandabila este inregistrarea in evidenta contabila a receptiei tuturor bunurilor, indiferent de faptul ca acestea corespund sau nu corespund d.p.d.v. calitativ. Inregistrarea se efectueaza pe conturi analitice distincte.

De exemplu, daca factura de livrare este emisa de catre furnizor in luna iunie 2009, dar bunurile sosesc in luna iulie 2009, prin declaratia recapitulativa cod 390 aferenta trimestrului II trebuie declarata integral factura emisa in luna iunie 2008 chiar daca defectele de calitate au fost constatate in luna iulie si furnizorul emite o factura de retur in luna iulie 2009.

Daca livrarea are loc in luna mai 2009 conform facturii emise in luna mai 2009, iar factura de retur este emisa in luna iunie 2009, raportarea in declaratia recapitulativa cod 390 aferenta trimestrului II 2009 se face la valoarea neta (total bunuri ? bunuri defecte).

In alt doilea rand, trebuie sa stiti ca solutiile fiscale aplicabile returului de bunuri livrate intracomunitar, bunuri constatate la receptie ca fiind defecte, au fost reglementate prin O.M.E.F. nr. 1823/29.10.2007, publicat in M.Of. nr. 770 din 14/11/2007. Solutiile fiscale sunt oferite atat pentru bunurile aflate in perioada de garantie cat si pentru bunurile aflate in perioada postgarantie.


Prin acest ordin se face precizarea ca se pot aplica masuri de simplificare pentru retururi de bunuri in spatiul comunitar. In situatia in care astfel de masuri nu sunt aplicabile de catre unele state (de exemplu Germania) in anexele 1 si 2 din ordin este prezentat tratamentul fiscal aplicabil in situatia in care statele membre implicate nu aplica masuri de simplificare sau nu accepta aplicarea masurilor de simplificare.

Prin acest ordin sunt prezentate mai multe cazuri si exemple ?naucitoare? privind procedura care trebuie urmata de catre ambii parteneri participanti la tranzactie. Deoarece mi s-a parut mai usor de inteles si de respectat, din multitudinea situatiilor ipotetice prezentate, am selectat pentru dvs. cazul nr. 5 reglementat la articolul 14 si articolul 15 din ordinul mentionat. In acest caz avem doua parti participante la tranzactie, ambele inregistrate in scopuri de TVA:

- firma A in calitate de furnizor stabilit intr-un stat membru (de exemplu in Franta);
- firma B in calitate de cumparator stabilit in alt stat membru (de exemplu in Romania);

Astfel, la articolul 14 se reglementeaza urmatorul tratament fiscal din punctul de vedere al TVA in conditiile in care nu se aplica masurile de simplificare:

* cand B cumpara bunuri de la A si accepta bunurile la livrare, are loc un transfer al dreptului de a dispune de bunurile corporale in calitate de proprietar, caz in care:

- vanzatorul A realizeaza o livrare intracomunitara de bunuri;
- cumparatorul B realizeaza o achizitie intracomunitara de bunuri;

* daca ulterior acceptarii bunurilor, cumparatorul B constata ca bunurile sunt deteriorate sau ca bunurile nu corespund cerintelor sale si stabileste cu vanzatorul asupra anularii contractului de vanzare-cumparare, pentru livrare de bunuri defecte, exista doua posibilitati:

i. bunurile nu se returneaza si furnizorul A reduce baza de impozitare. Daca anularea are loc in aceeasi declaratie recapitulativa si in acelasi decont de TVA, achizitia si livrarea intracomunitara nu se mentioneaza. In caz contrar, trebuie efectuata o corectie in urmatoarea declaratie recapitulativa si in decontul de TVA.

ii. bunurile se returneaza iar furnizorul A devine din nou proprietarul bunurilor. In acest caz returul bunurilor reprezinta un transfer realizat de A, respectiv o livrare intracomunitara asimilata, in Romania, stat comunitar din care incepe transportul bunurilor. Livrarea intracomunitara asimilata este urmata de o achizitie intracomunitara asimilata in Franta. Pentru o astfel de operatiune, firma A trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania. Si in acest caz firma A reduce firmei B baza de impozitare a bunurilor livrate.

La articolul 15 se reglementeaza urmatorul tratament fiscal din punctul de vedere al TVA in conditiile in care se aplica masurile de simplificare:

1. d.p.d.v. al TVA se considera ca livrarea intracomunitara efectuata de firma A din Franta catre B din Romania si achizitia intracomunitara efectuata de firma B nu a avut loc. Din acest motiv, se reduce baza de impozitare a bunurilor defecte. Daca anularea are loc in aceeasi declaratie recapitulativa si in acelasi decont de TVA, achizitia si livrarea intracomunitara nu se mentioneaza. In caz contrar, trebuie efectuata o corectie in urmatoarea declaratie recapitulativa si in decontul de TVA.

2. in cazul returului de bunuri, transportul sau expedierea de bunuri din Romania in Franta nu are implicatii din punctul de vedere al TVA, in sensul ca furnizorul A nu trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania iar firma B din Romania nu considera operatiunea drept o livrare intracomunitara care trebuie justificata in conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 2222/2006, articolul 10 cu urmatoarele documente:

a. factura completata cu informatiile impuse de art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;
b. documentul care atesta ca bunurile au fost transportate din Romania in alt stat membru;
c. orice alt document care atesta ca bunurile sunt expediate sau transportate din Romania intr-un stat membru: comanda de cumparare, documentul de asigurare.

Pentru operatiunea de retur in situatia aplicarii masurilor de simplificare, firma dvs. trebuie sa completeze doar avizul de insotire a marfurilor ca document financiar-contabil reglementat prin doua acte normative in vigoare, ambele emise in baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata:

* O.M.E.F. nr. 2226 din 27 decembrie 2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de catre persoanele prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, publicat in M.Of. nr. 1056 din 30 decembrie 2006

* O.M.E.F. nr. 3512 din 27 noiembrie 2008 privind documentele financiar-contabile, publicat in M.Of. nr. 870 bis din 23 decembrie 2008.

Prin O.M.E.F. nr. 3512/2008, avizul de insotire a marfii este recunoscut prin codul 14-3-6A si este incadrat drept formular cu regim special intern de tiparire si numerotare.

Asa cum este reglementat, avizul este utilizat nu numai pentru insotirea marfurilor in cadrul unei operatiuni de vanzare, ci pentru insotirea pe timpul transportului a diverselor categorii bunurilor expediate in diverse situatii.

Deoarece prin O.M.E.F. nr. 3512/2008, avizul este reglementat drept un document cu regim special intern de tiparire si numerotare, fiecare firma trebuie sa stabileasca o procedura interna privind stabilirea regimului intern de numerotare a avizelor de insotire. Obligativitatea stabilirii unei astfel de proceduri interne rezulta din prevederile O.M.F.P. nr. 2226/2006. Procedura interna se stabileste in baza unei decizii, in forma scrisa, prin care conducatorul firmei desemneaza una sau mai multe persoane responsabile cu alocarea si gestionarea numerelor aferente avizelor.

Fiecare aviz de insotire emis trebuie sa aiba un numar de ordine, secvential, in baza uneia sau mai multor serii. Numarul de la care se emite primul aviz de insotire se stabileste anual, prin decizie emisa pentru fiecare exercitiu financiar.
Continutul minimal obligatoriu de informatii al avizului este reglementat prin ambele acte normative mentionate anterior.

Pentru intocmirea unui aviz corect, recomand respectarea continutului reglementat prin O.M.E.F. nr. 3512/2008 care are in vederea asigurarea urmatoarelor informatii minimale:

* seria si numarul intern de identificare a avizului;
* data emiterii;
* datele de identificare ale furnizorului: denumire, adresa, cod de identificare fiscala;
* datele de identificare ale cumparatorului: denumire, adresa, cod de identificare fiscala;
* denumirea si cantitatea bunurilor livrate;
* pretul si valoarea, daca este cazul;
* date privind expeditia: numele delegatului, buletin/carte identitate (serie, numar), numarul mijlocului de transport, ora livrarii, semnatura delegatului;
* semnatura expeditorului;

Avizul de insotire a marfurilor este doar un document financiar-contabil de inregistrare a operatiunii doar in evidenta contabila, fara a fi utilizat pentru efectuarea inregistrarilor in evidenta fiscala (jurnalul pentru vanzari sau jurnalul pentru cumparari) .

Pentru identificarea operatiunii de retur, va recomandam ca pe aviz sa inscrieti mentiunea ?retur bunuri defecte livrate cu factura nr. factura nr. ???.

D.p.d.v. contabil, operatiunea de retur trebuie evidentiata prin urmatoarele inregistrari contabile efectuate ?in rosu? la cursul valutar din data inregistrarii receptiei bunurilor:

* returul bunurilor: 371 = 401 sau 213=404
* taxarea operatiunii: 4426 = 4427

Operatiunea trebuie:

- evidentiata in jurnalele de TVA;
- declarata prin decontul de TVA;
- raportata prin declaratia recapitulativa trimestriala
- declaratia Intrastat (daca ati depasit pragul statistic reglementat).

Solutie acordata in luna iunie 2009
Consilier
Taxe si Impozite pentru Contabili 2009

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
 Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple



Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • [MODEL] Contract de mecenat si reglementari cheie

    • Contractul de mecenat este un instrument juridic prin care o persoana fizica sau juridica ofera sprijin material ori financiar unei activitati culturale, artistice, stiintifice sau educationale, fara a urmari un beneficiu direct. Acest tip de contract este reglementat de Legea nr. 32/1994 si se bazeaza pe principiul generozitatii si al recunoasterii meritelor celor sustinuti. In acest articol vom prezenta principalele reglementari cheie cu privire la actul de mecenat si vom prezenta un model de...» citeste mai departe aici

  • Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025

    • In contextul modificarilor fiscale aplicabile din 2025, contribuabilii trebuie sa acorde o atentie sporita obligatiilor declarative si de plata. Schimbarea regimului de impozitare, de la microintreprindere la impozit pe profit, impune completarea corecta a formularelor fiscale. In continuarea articolului vom vedea cateva clarificari privind completarea Declaratiei 101 in aceste situatii. Astfel, un contribuabil are nelamuriri in legatura cu urmatoarele. Daca in trimestrul 1 am fost platitor...» citeste mai departe aici

  • Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an

    • Angajatorii pot oferi salariatilor, pe langa salariul de baza, o serie de beneficii si facilitati care, in anumite conditii, nu sunt impozabile. Aceste avantaje contribuie la motivarea si fidelizarea personalului, fara a genera obligatii fiscale suplimentare pentru angajati. In acest articol, vom prezenta principalele tipuri de beneficii si facilitati salariale neimpozabile care pot fi acordate intr-un an, precum si conditiile legale de acordare. » citeste mai departe aici

  • Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?

    • Registrul unic de control este un document obligatoriu pentru contribuabilii persoane juridice inregistrati la Registrul Comertului, avand rolul de a evidentia toate controalele efectuate de autoritatile competente. Reglementat prin Legea nr. 252/2003, acest registru se pastreaza la sediul social si la sediile secundare autorizate. In contextul schimbarii sediului social, apar frecvent intrebari legate de necesitatea unui nou registru. Astfel, un contribuabil intreaba daca are nevoie de un alt...» citeste mai departe aici

  • Declaratia 150. Ce modificari au fost aduse formularului prin Ordinul 2213/2025

    • Formularul 150, „Cerere pentru utilizarea unui certificat digital calificat”, este esential pentru contribuabilii care doresc sa depuna declaratii fiscale online. Prin OPANAF nr. 2213/2025, publicat in Monitorul Oficial nr. 860/2025, au fost aduse modificari procedurii de transmitere electronica a declaratiilor fiscale. Noul ordin clarifica modalitatile de semnare si depunere a formularului, precum si documentele justificative necesare.» citeste mai departe aici

  • Piata muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementari

    • Anul 2025 a fost si este un an al reconfigurarilor semnificative pe piata muncii din Romania. Pe langa tendintele globale accelerate de digitalizare si adoptarea pe scara larga a inteligentei artificiale, mediul de afaceri local se confrunta cu o serie de provocari legislative care schimba fundamental modul in care companiile isi planifica bugetele de personal si strategiile de retentie a angajatilor. De la ajustari ale salariului minim, la reglementari noi privind munca la distanta si pana la...» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016