
Raportul Special
realizat de specialisti
La jumatatea saptamanii in curs, Misu Negritoiu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), a precizat ca Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii pe care PSD vrea sa il infiinteze nu poate exista decat daca se fac listari pe bursa.
"Existenta Fondului National presupune listari mai multe pentru ca numai asa se poate face capitalizarea Fondului. Noi am facut o analiza si am estimat listari majoritare sau minoritare la societatile de stat care pot sa capitalizeze Fondul National. Altfel e foarte greu sa gasesti bani', a declarat presedintele ASF intr-o conferinta de presa, citat de Agerpres.
La 22 septembrie, aminteste aceeasi sursa, presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, pe 22 septembrie, intentia de a infiinta Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI).
De asemenea, se mentioneaza ca FSDI are drept obiective reindustrializarea Romaniei, finantarea proiectelor strategice, diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni si din interiorul regiunilor, dezvoltarea sectoarelor competitive si cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene, Fondul urmand sa includa, intr-o prima faza, toate companiile de stat profitabile.
"Estimam, din emiterea de obligatiuni, o atragere de fonduri de 25 de miliarde de lei in urmatorii patru ani, dividende de cel putin 10 miliarde de lei. Acum sunt 2,5 miliarde de lei la aceste companii, estimam atragerea altor surse in proiecte investitionale de cel putin 25 miliarde de lei si un miliard de lei din vanzarea unor active care sunt complet neperformante", a mentionat presedintele Dragnea, conform sursei de mai sus.
Cartea verde a contabilitatii 2026
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2026
Din bugetul FSDI ar urma sa fie sustinute financiar atat investitiile in agricultura, in domeniul farmaceutic, in aparare, cat si cele din infrastructura rutiera.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Vicepresedinte ASF: Guvernul gandeste un cadru legislativ pentru contruirea de fonduri suveraneArticole similare
Zoom fiscal: Regimul special pentru agricultori 2017 si pentru cei care realizeaza livrari intracomunitare de bunuri agricolePersoana fizica nerezidenta si cesiune parti sociale. Cine plateste impozitul?Prestari servicii in AGRICULTURA. Punct de lucruProiect de ordin al presedintelui ANAF privind aprobarea procedurii de reducere a normei de venit, in cazul activitatilor agricoleUnde se declara CAM in D112, incepand cu august 2022, pentru firmele din AGRICULTURA si industria alimentara?Ultimele articole
Planul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaAi o operatiune contabila neobisnuita si nu esti sigur cum se inregistreaza corect? Afla solutia!Excel pentru contabili, cu ChatGPT: cum descoperi erorile ascunse si scapi de stresul verificarilor manualeANAF dezminte informatiile conform carora din 2025 ar urma sa perceapa 10% din banii aflati in conturile contribuabililorAmenzile pentru e-TVA, PROROGATE pana pe 30 iunie 2025Articole similare
Proiect: Entitatile de tip PFA/II/IF ar putea fi obligate sa aiba POS sau alt mijloc de plata fara numerarInspectie fiscala 2023: TOT ce trebuie sa stie contribuabilii despre modul in care se vor desfasura controalele ANAF incepand cu 1 ianuarie 2023UE lanseaza harta cu tarile sanctionate pentru a sprijini companiile si investitoriiTitlul VI, Capitolul 9Finantele modifica Codul de procedura fiscala. Anumite termene se proroga pana la data de 1 octombrie 2021Ultimele articole
Proiecte de sprijin pentru firme si cetateni. Care sunt cele 4 masuri anuntate de finanteCoduri CAEN PFA. Ce trebuie sa stii de la infiintareDeclaratia 040. Termen depunere si instructiuni de completareDeclaratia 112: pentru ce se depune, termene, mod de completareRegistrul RO e-Factura optional. Entitati care NU au obligatia, insa pot opta pentru utilizarea sistemuluiArticole similare
S-a adoptat OUG pentru Formare Profesionala in Sistem DualNoutati Legislatie Fiscala 08 - 12 mai 2009Berceanu: Autostrada Transilvania nu este o prioritate pentru RomaniaScumpirea benzinei "arde" nivelul de traiRomania si Landul federal Hessa au semnat un acord prin care isi intensifica relatiile de colaborareUltimele articole
Guvernul a aprobat noi masuri pentru reducerea timpului de asteptare la trecerile de frontieraDe ce nu stam chiar atat de rau la capitolul afaceriAccizele la combustibili cresc cu o cincimeNoutati 2013: reducerea unor arierate din economie si alte masuri financiareUltimele noutati din Monitorul Oficial nr. 21 si 22Sfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA