
Raportul Special
realizat de specialisti
Proiectul legii preventiei a fost deja publicat, iar in documentul oficial exista deja peste 330 de nereguli care vor fi iertate daca sunt la prima abatere. Despre aceste nereguli care vizeaza, pe de o parte, casele de marcat, iar pe de alta, profesionistii contabili, am scris deja aici.
Totodata, sunt multe aspecte aduse de Legea preventiei care vor mai putea modificate ulterior, dupa anumite posibile obstacole care vor aparea in practica.
In ce priveste opinia autoritatilor cu privire la modificarile pe care le aduce cu sine noua lege, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, a declarat recent, citat de Agerpres, ca legea preventiei va avea ca efect o imbunatatire, nu o scadere a nivelului de colectare la buget:
"Uneori sunt intrebat, si asa imi dau seama unde este mentalul, daca legea preventiei nu se bate cap in cap cu faptul ca trebuie sa colectam mai mult la buget. Nu, nu are nicio legatura de fapt legea preventiei prin faptul ca vom ajunge sa inspiram incredere (...), va ajuta nivelul de colectare, nu va determina o scadere a nivelului de colectare".
Aflat la o dezbatere privind Programul "Start-Up Nation - Romania", ministrul a explicat si ca Legea preventiei va fi doar o prima etapa dintr-un proces mai amplu de simplificare a legislatiei cu impact asupra mediului de afaceri.
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Examen Consultant Fiscal 2026
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
"Daca mentinem actualul parcurs de consultare, pana pe data de 2 mai, cand aceasta lege va fi publica pe site-ul ministerului, deschisa spre amendamente, modelare si discutii, sunt convins ca vom avea o lege care va constitui, de fapt, un prim pas in ceea ce numesc emanciparea actului de control. (...) Dupa aceea, evident ca, intr-o strategie mai larga, trebuie sa trecem si la legea ce reglementeaza activitatea Curtii de Conturi, poate si alte organisme care au un impact major in buna functionare a administratiei locale, cu impact, evident, in zona mediului de afaceri", a declarat acesta, citat de aceeasi sursa.
Sigur ca firmele si profesionistii care obtin castiguri din activitati independente vor primi clarificari concrete abia in momentul in care se vor confrunta cu inspectiile fiscale amintite de ANAF, sub egida noilor prevederi axate pe prevenire, in paralel cu sanctionarea acelor nereguli care nu sunt, totusi, la prima abatere.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
LEGEA PREVENTIEI, gata pana la 1 aprilie. Unele contraventii privind casa de marcat ar putea fi iertate la prima abatereDe la 1 august 2018, firmele vor fi obligate sa aiba case de marcat electroniceClient declarat in faliment si Declaratia cod 394. Cum a rezolvat consultantul fiscal problema rapid si fara consecinte pentru client!Intalnirea premierului Grindeanu cu marii investitori romani si concluzii privind LEGEA PREVENTIEIMinistrul Marcel Bolos, intalnire cu reprezentantii expertilor contabili. Care este cea mai importanta concluzieUltimele articole
Cresterea economica de 5,7%, transmite premierul, e o confirmare a faptului ca masurile luate de Guvern sunt cele corecteCNIPMMR saluta numirea in functia de secretar de stat in cadrul Ministerului pentru Mediul de afaceri, Comert si Antreprenoriat a domnului Sterica FuduleaLEGEA PREVENTIEI va avea o componenta pentru administratia locala. Noua lege se va publica in cateva zile9 masuri noi ANAF. Controale in comertul online, liste cu firmele-fantoma si noua procedura de poprire conturiLegea debirocratizarii si LEGEA PREVENTIEI in discutie la Topul National al Firmelor Private din Romania - XXIVArticole similare
Continua consultarile pentru cele 90 de masuri de consolidare a economiei romanestiGuvernul a aprobat esalonarea datoriilor restante de la declansarea starii de urgenta si a prelungit termenele pentru executari si accesoriiIncepand cu 1 aprilie 2021, portalul ANAF ofera posibilitatea inregistrarii electronice in sistemul One Stop Shop- OSSEvaluarea situatiei de ansamblu a IMM-urilor in semestrele I si II din 2015Finantele propun extinderea stimulentelor fiscale pentru investitiile in activitati de cercetare-dezvoltareUltimele articole
ANAF a descoperit o noua frauda fiscala privind deducerea nelegala a TVA, transferuri intre firme afiliate si taxe neachitateEliminarea raportarilor contabile semestriale in 2026: simplificare administrativa sau doar o masura temporara?Noile reguli pentru acordurile de pret in avans. Ce aduce Ordinul 827/2026 si cum poate fi folosit rollback-ul pentru perioade fiscale anterioareAchizitia de licente AI (ChatGPT, Claude, OpenAI) se considera redeventa si se datoreaza impozit cu retinere la sursa? Ce spun specialistii!Documentele oficiale pe care institutiile si bancile le solicita frecvent firmelor din RomaniaArticole similare
Cheltuieli de protocol. Care e tratamentul fiscal pentru impozit pe profit si TVA?Ce se schimba prin propunerea Finantelor privind legea inspectiei economico-financiareNoutati legislatie fiscala 26 - 30 octombrie 2009 - Monitorul OficialNOUA procedura de intocmire, avizare si aprobare a raportului de inspectie fiscala (Ordinul 4077/2020)Inspectorii ITM-controale la agentiile de plasare a fortei de munca in strainatateUltimele articole
Doua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorSalon de estetica controlat de Antifrauda. NEREGULI fiscale descoperite pornind de la analize de riscANAF a pornit de la o analiza de risc si a ajuns la 15,33 milioane de lei nedeclarati: firma avea si 6.000 de lei cash pe care nu-i putea justificaNoile reguli pentru acordurile de pret in avans. Ce aduce Ordinul 827/2026 si cum poate fi folosit rollback-ul pentru perioade fiscale anterioareANAF a descoperit NEREGULI de miliarde in tranzactiile intra-grup. Esti pregatit pentru un control pe preturi de transfer?Articole similare
Modificari fiscale 2026. PRINCIPALELE modificari legislative de care trebuie sa tii cont anul astaAmenzi de pana la 2.500 de lei pentru nerespectarea masurilor de protectie a angajatilor, pe perioada caniculara (ITM)E-Transport: Pentru operatorii economici autorizati, SANCTIUNIle se amana pana la 1 ianuarie 2025Ofertele de PASTE de la Rentrop&Straton sunt aici! Reduceri de pana la 80% si transport gratuitAtentie la imprumuturile firme-asociati! Ce probleme fiscale si riscuri majore pot aparea!Ultimele articole
Atentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiSalon de estetica controlat de Antifrauda. Nereguli fiscale descoperite pornind de la analize de riscControl ANAF pe TVA: cum te pregatesti din timp si ce documente trebuie sa ai la indemanaImpozit pe profit: 5 situatii cu impact semnificativ asupra rezultatului fiscal si al impozitului datoratCrazy Days pentru contabili: ce ghiduri practice poti cumpara acum cu reduceri de pana la 80%Articole similare
Top 5 greseli fiscale pe care le fac antreprenorii. De ce ajung sa plateasca amenzi uriase?ANAF prezinta noua procedura de inregistrare in scop de TVAActualizare Declaratia 112 pentru 2014. Cine e obligat sa depuna formularul?Ce obligatii declarative au termene in luna iulie 2014?Ce au declarat premierul si ministrul de finante la lansarea Spatiului privat virtual?Ultimele articole
Antifrauda a descoperit facturi fictive de 32 de milioane de lei la firme de recrutareAtentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiPot fi incadrate serviciile gratuite ca sponsorizare? Ce prevede legeaBilete de odihna si servicii turistice pentru salariati: ai nevoie de factura din SPV pentru justificarea cheltuielii?Achizitia unui apartament pe firma. Conditii, TVA, contabilitate si deductibilitatea cheltuielilorSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA