Reguli speciale in relatia cu Administratia fiscala: Controlul administrativ la sediul organului fiscal

Situatia cea mai frecventa in care are loc contactul cu administratia fiscala aparand astfel posibilitatea constatarii nerespectarii legislatiei fiscale este inspectia fiscala. Trebuie subliniat faptul ca nu numai organele de control fiscal au dreptul sa controleze modul de stabilire a obligatiei fiscale ci si personalul unitatilor fiscale anume desemnat. Asadar, trebuie sa luati in calcul pe langa inspectia fiscala si contactul cu inspectorii unitatilor fiscale care desi nu efectueaza o inspectie fiscala propriu-zisa pot obtine informatii despre modul de respectare a dispozitiilor legale. Astfel, in ceea ce priveste, spre exemplu, modul de completare si depunere a declaratiiilor organul fiscal va poate solicita, in baza art. 50 din Codul de procedura fiscala, prezenta la sediul sau pentru a da informatii si lamuriri necesare stabilirii situatiei fiscale.

Cand este cazul, solicitarea va fi facuta in scris si va cuprinde informatii privind data, ora si locul prezentarii, baza legala a solicitarii de prezentare, motivele pentru care este necesara prezenta documentele pe care trebuie sa le prezentati.

Cu toate ca dispozitiile legale nu prevad in mod expres va atragem atentia ca este absolut necesar sa solicitati organului fiscal sa intocmeasca un proces-verbal care sa constate prezentarea dvs. in urma solicitarii a constatarilor efectuate si a masurilor dispuse. Numai detinand un astfel de document puteti contesta eventualele masuri nelegale sau abuzive. Desi neprezentarea la solicitarea organului fiscal nu este sanctionata trebuie sa aveti in vedere efectele neconformarii la acesta obligatie.

Prima vizeaza sanctionarea potrivit art. 219 cu posibilitatea aplicarii unei amenzi de la 500 la 5.000 lei pentru nerespectarea obligatiei de a furniza documentele solicitate de organul fiscal. Aceasta sanctiune este aplicabila in situatia in care prezenta la sediul organului fiscal a fost solicitata in scris si au fost precizate si documentele ce trebuiau prezentate.
Cea de a doua consecinta consta in posibilitatea declansarii inspectiei fiscale propriu-zise efectuata insa de catre personalul care isi desfasoara activitatea in serviciile de control.

Toate masurile intreprinse de organele fiscale in conditiile de mai sus vizeaza strangerea mijloacelor de proba pe baza carora sa verifice modul de stabilire a obligatiei fiscale.

Fata de drepturile si obligatiile organelor fiscale si ale persoanelor aflate in relatie cu administratia fiscala Codul de procedura fiscala stabileste o serie reguli speciale. O prima dispozitie speciala vizeaza dreptul unor anumite categorii de persoane de a refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize si prezentarea unor inscrisuri. Astfel, sotul sau sotia si rudele contribuabilului pana la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor inscrisuri.

Pot de asemenea sa refuze sa furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostinta in exercitarea activitatii lor preotii, avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecatoresti, auditorii, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii, precum si persoanele care participa la activitatea profesionala a acestora. Aceste categorii de persoane insa au obligatia sa prezinte inscrisuri referitoare la contribuabilil vizat si sa permita efectuarea de expertize cu privire la acestea.

O alta dispozitie plasata in aceeasi sfera vizeaza un drept special al organului fiscal. Acesta consta, potrivit art. 66 din Codul de procedura fiscala, in dreptul organului fiscal de a stabili provizoriu obligatia fiscala in sarcina persoanelor care detin bunuri sau venituri si care in mod continuu beneficiaza de castigurile sau de orice foloase obisnuite aduse de acestea dar care declara in scris ca nu sunt proprietarii bunurilor sau veniturilor in cauza, fara sa arate insa care sunt proprietarii acestora.

In aceeasi sfera se plaseaza si dreptul organelor fiscale de a estima baza de impozitare. Estimarea bazelor de impunere are loc in situatii cum sunt:

- nu sunt depuse declaratii fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corecta a bazei de impunere;
- organul fiscal constata refuzul contribuabilului de a colabora in vederea colaboreze la stabilirea starii de fapt fiscale. In aceasta situatie intra si cazurile in care contribuabilul obstructioneaza sau refuza actiunea de inspectie fiscala;
- nu este condusa evidenta contabila sau fiscala;
- cand au disparut evidentele contabile si fiscale sau actele justificative privind operatiunile producatoare de venituri si contribuabilul nu si-a indeplinit obligatia de refacere a acestora.

In cadrul procedurii de estimare a bazei impozabile se utilizeaza definitia pretului de piata astfel cum este stabilita in Codul fiscal. Astfel, pretul de piata reprezinta suma care ar fi platita de un client independent unui furnizor independent in acelasi moment si in acelasi loc, pentru acelasi bun sau serviciu ori pentru unul similar, in conditii de concurenta loiala.

Utilizarea procedurii de estimare poate exemplificata in situatia in care pentru determinarea bazei impozabile a contributiilor sociale este necesara determinarea avantajelor in natura acordate salariatilor constand in bunuri produse de catre angajator. Determinarea veniturilor salariale pentru care sunt aplicate cotele contributiilor suportate de catre salariat si angajator se realizeaza prin identificarea de catre organul de inspectie fiscala a pretului de piata a produselor acordate salariatilor.