
Raportul Special
realizat de specialisti
Executivul lucreaza in prezent la studiul de impact privind abrogarea unor masuri din OUG 114/2018, precum si a prevederilor privind Pilonul II de pensii private, a anuntat, marti – 3 decembrie - premierul Ludovic Orban, in cadrul unei conferinte de presa.
"Cu siguranta ca in spatele modificarilor vor sta analize, studii, de asemenea vom discuta cu partenerii sociali, patronatele si sindicatele pentru a realiza o consultare care sa imbunatateasca (ordonanta), dar noi deja am avut consultari anterioare si stim pozitia partenerilor sociali care este preponderent in sustinerea acestei initiative. Sigur ca noi ne-am fi dorit ca prin dezbaterea din Parlament sa corectam prevederile acestei ordonante si sa abrogam toate acele prevederi. Din pacate, lucrurile nu merg asa cum ne-am asteptat, ba dimpotriva mai apar prin diferite comisii amendamente care inrautatesc si mai mult aceasta ordonanta. De exemplu s-a marit plafonul pentru fondul fantomatic de dezvoltare si investitii", a declarat premierul Ludovic Orban.
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2026
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Acesta a precizat ca desi obiectivul Executivului este si majorarea contributiei la fondurile de pensii administrate privat Pilon II, masura nu va face obiectul acestei runde de reglementari, dar ca o majorare este in obiectivele Guvernului.
"Cu siguranta acesta este obiectivul nostru, dar (majorarea, n.r.) nu va face obiectul acestei reglementari. Ce vom abroga sunt prevederile absurde care au fost impuse societatilor care administreaza fondurile Pilon II de pensii".
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
OUG 114 a fost modificata! BVB: Noile modificari restabilesc cadrul pentru dezvoltarea pietei de capitalColectarea veniturilor de catre ANAF. Cati bani s-au strans din amenzi pana in prezent?Buget de stat: Executia bugetului general consolidat in perioada 1.01 - 30.09.2016Dragnea anunta ca punctul de pensie va creste cu 10% si ca PILONUL II DE PENSII va fi optionalGuvernul se reuneste vineri pentru o noua sedinta. OUG privind masurile fiscale ar putea fi adoptata astaziUltimele articole
Din 1 ianuarie 2024 va fi aplicat un impozit de 1% pe cifra de afaceri. Peste 1.000 de companii vor fi afectateCariera de freelancer sau angajat: ce sa alegi in functie de beneficii si riscuriMinistrul Muncii: Este necesara o discutie cu administratorii fondurilor private de pensii, despre randamentul Pilonului IIFlorin Citu: Reformele reale vor incepe din 2021. Contributia la PILONUL II DE PENSII va creste la 5%Ministrul Finantelor promite intalniri lunare cu reprezentantii mediului de afaceriArticole similare
Impozitul forfetar, aplicat de 1 octombrie. Sau de la 1 ianuarie 2014Impozitul pe venit de pana la 65.000 euro falimenteaza firmeleNoua revolutie fiscala, propusa de Guvern, a creat panica in mediul de afaceriVor fi publicate datele fiscale ale multinationalelor?Discutii la BNR cu FMI. Se dezbate si legea insolventei personaleUltimele articole
Sondaj CNIPMMR: Majoritatea IMM-urilor nu sustin "Taxa pe lacomie"CNS Cartel ALFA solicita retragerea proiectul de OUG privind masurile fiscal-bugetare5 argumente contra proiectului propus de ANPC prin care sunt aparati debitorii in valutaMai putine taxe de platit dupa ce se aplica impozitul forfetarImpozitul pe venitul IMM-urilor se poate reduce la jumatateArticole similare
ASF Romania: Fondurile de Pensii din Romania nu pot fi nationalizateNoutati Legislatie Fiscala 07-13 iulie 2008Oficialii de stat si cei privati se lauda reciproc pentru esecuri pe care ei le vad "succesuri"APAPR: Sistemul de PENSII PRIVATE nu are breseOrdinul 47/2021. A fost aprobat regulamentul privind inregistrarea entitatii raportoare in evidentele ONPCSBUltimele articole
Neclaritati privind noutatile fiscale din 2024? Afla acum solutiile pentru firma taCe sunt cheltuielile sociale si ce trebuie sa stie companiile despre aceste tipuri de cheltuieliFirma de contabilitate: Obligatii privind Legea 129/2019Anunt pentru membrii CECCAR: detalii despre Legea pentru prevenirea si combaterea spalarii banilorPrevenire si Combatere a Spalarii Banilor: Entitatile raportoare care au obligatii conform Legii nr.129/2019Sfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA