
Raportul Special
realizat de specialisti
Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR), filiala Bucuresti, reaminteste membrilor sai faptul ca la data de 18 iulie 2019 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului care abroga Legea nr. 656/2002.
Potrivit prevederilor art.60 (3) din lege, entitatile raportoare sunt obligate sa se conformeze tuturor obligatiilor ce le revin, in termen de 180 de zile de la data intrarii in vigoare a legii, respectiv 21 ianuarie 2020.
Intra sub incidenta Legii nr. 129/2019 entitatile prevazute la art. 5 din Legea nr. 129/2019, respectiv:
a) “institutiile de credit persoane juridice romane si sucursalele institutiilor de credit persoane juridice straine;
b) institutiile financiare persoane juridice romane si sucursalele institutiilor financiare persoane juridice straine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, in nume propriu si pentru fondurile de pensii private pe care le administreaza, cu exceptia caselor de pensii ocupationale profesionale;
d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
e) auditorii, expertii contabili si contabilii autorizati, cenzorii, persoanele care acorda consultanta fiscala, financiara, de afaceri sau contabila;
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Examen Consultant Fiscal 2026
Citeste si:
CECCAR Bucuresti enumera o parte dintre cele mai importante obligatii instituite de noul act normativ, precum:
1. Obligatia desemnarii persoanelor cu responsabilitati in aplicarea Legii nr. 129/2019
Conform art. 23 entitatile raportoare au obligatia de a desemna una sau mai multe astfel de persoane, cu precizarea naturii si limitelor responsabilitatilor incredintate, ale caror nume vor fi comunicate Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.
Sunt exceptate de la desemnare si comunicare persoanele fizice care au calitatea de entitate raportoare, precum si entitatile raportoare prevazute la art. 5 lit. i).
Persoanele prevazute la art. 5 lit. i) au obligatiile legale (de raportare numerar, de identificare a clientelei, de intocmire norme si politic interne etc) cu privire la respectivele operatiuni, fara a desemna o persoana.
Persoanele care nu se regasesc in lista exhaustiva de la art. 5 din lege nu au nicio obligatie referitor la acest domeniu.
Neindeplinirea obligatiei de desemnare atrage o amenda de la 25.000 lei la 150.000 lei pentru persoanele fizice, in timp ce pentru persoanele juridice, amenzii de mai sus i se adauga 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscala incheiata, anterioara datei intocmirii procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.
Desemnarea unei persoane in relatia cu Oficiul, obligatie prevazuta la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, se realizeaza exclusiv in format electronic, prin accesarea site-ului institutiei - rubrica ”Desemnare persoana si raportare on-line” - subrubrica ”Desemnare persoana si raportare on-line” si parcurgerea etapelor in vederea obtinerii unui cont in Sistemul Electronic de Transmisie Date (SETD).
Pentru entitatile raportoare care au desemnat una sau mai multe persoane in relatia cu Oficiul inaintea intrarii in vigoare a Legii nr. 129/2019 sau nu mai au dovada transmiterii documentului privind desemnarea persoanei, se recomanda retransmiterea informatiilor in temeiul Legii nr. 129/2019, exclusiv in format electronic, prin parcurgerea etapelor in vederea obtinerii unui cont in Sistemul Electronic de Transmisie Date (SETD).
Obligatia prevazuta la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, de desemnare a unei persoane in relatia cu Oficiul, trebuie indeplinita de insasi entitatea careia ii revine respectiva obligatie.
2. Declararea beneficiarului real al persoanelor juridice
Societatile supuse obligatiei de inregistrare la Registrul Comertului trebuie sa depuna o declaratie pe proprie raspundere privind beneficiarul real al persoanei juridice. Declaratia se depune in 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale sau in 15 zile de la aparitia oricarei modificari privind datele de identificare ale beneficiarului real.
Primul termen pentru depunerea acestei declaratii este 21 iulie 2020, iar sanctiunea pentru nerespectatea obligatiei poate ajunge la 10.000 lei si dizolvarea societatii.
3. Obligatia de raportare catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor
- raportarea tranzactiilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro;
- raportarea transferurilor externe in si din conturi, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 15.000 euro, realizata exclusiv de catre institutiile de credit si institutiile financiare definite conform legii;
- raportarea transferurilor de fonduri a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 2.000 euro, realizata exclusiv de catre entitatile prin intermediul carora se realizeaza activitatea de remitere de bani.
Raportarea tranzactiilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, nu exclude si raportarea acestora ca tranzactii suspecte, daca exista indicatori de suspiciune, conform art. 6 din lege.
Raportarea catre Oficiu a tranzactiilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, efectuate de catre clientii entitatilor mentionate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019, revine clientilor insisi si nu expertului contabil, contabilului autorizat, care ii acorda consultanta contabila, fiscala, financiara sau de afaceri.
In situatia in care, din verificarile realizate cu privire la activitatile clientilor proprii, rezulta indicatori de suspiciune conform art. 6 din lege, entitatile mentionate la art. 5 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 129/2019 au obligatia transmiterii unui raport de tranzactii suspecte.
4. Obligatia de stabilire a politicilor, normelor interne, mecanismelor de control intern si a procedurilor de administrare a riscurilor de spalare a banilor
- Obligatii decurgand din procedura raportarii (art. 8-9);
- Obligatia de a aplica masurile de cunoastere a clientelei
- Obligatii decurgand din utilizarea unor terte parti (art. 18);
- Obligatia de a tine evidenta documentata a masurilor luate in vederea identificarii beneficiarilor reali (19);
- Obligatia pastrarii documentelor care atesta aplicarea procedurilor de cunoastere a clientelei (art. 21);
- Obligatia identificarii si evaluarii riscurilor (art. 25);
- Obligatia de a comunica Oficiului datele si informatiile necesare indeplinirii atributiilor prevazute de lege (art. 26).
Concret, trebuie elaborate si puse efectiv in aplicare, de catre toate entitatile raportoare prevazute la art. 5 lit. e), masuri:
• in materie de cunoastere a clientelei;
• in materie de raportare, pastrare a evidentelor si a tuturor documentelor conform cerintelor din prezenta lege si de furnizare prompta a datelor la solicitarea autoritatilor competente;
• in materie de control intern, evaluare si gestionare a riscurilor, managementul de conformitate si comunicare;
• in materie de protectie a personalului propriu implicat in procesul de aplicare a acestor politici, impotriva oricaror amenintari ori actiuni ostile sau discriminatorii;
• de instruire si evaluare periodica a angajatilor.
Conform Legii nr. 656/2002 obligatia de intocmire a politicilor si normelor in materia prevenirii si combaterii spalarii banilor si a finantarii terorismului revenea organismului de autoreglementare (art 20 alin. 2). in prezent toate entitatile raportoare de la art. 5 lit. e) au obligatia de a intocmi aceste norme personal, indiferent daca au sau nu personalitate juridica (art 24 din Legea nr. 129/2019).
Conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, CECCAR va elabora reglementari sectoriale in vederea aplicarii legii, iar obligatia de intocmire de norme si politici interne, mecanisme de control intern si proceduri de administrare a riscurilor de spalare a banilor revine fiecarei entitati raportoare mentionata la art. 5 lit. e) din lege, acestea fiind intocmite in functie de natura si volumul activitatii desfasurate de fiecare.
Sursa: CECCAR Bucuresti
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Venituri din profesii libere-expert contabil. Deductibilitate cheltuieliExpert contabil autorizat CECCAR: Obligatii de inregistrare ca entitate raportoare (Legea 129/2019)Buletin informativ CECCAR: Acte normative cu incidenta fiscala si contabilaBuletin informativ: Noutati legislative cu incidenta fiscalaProiectul Noului Cod fiscal. Un nou sistem de impunere a microintreprinderilorUltimele articole
MODEL Contract prestari servicii contabilitateExamen CECCAR 2026: Promovare garantata, cu 100 teste rezolvate, in genul celor de la examenTratamentul contabil al cotizatiilor anuale CECCARRevolutie digitala in contabilitate: CECCAR introduce e-parafa, e-legitimatia si e-avizulSECRETUL unei contabilitati impecabileArticole similare
Vanzare imobil si plati in numerar. Cum se va face plata corect?Renuntare de catre asociat la imprumut acordat firmei. Ce implicatii fiscale apar?SPALAREA BANILOR. Cum trebuie raportate catre ONPCSB tranzactiile in numerar de minim 10.000 euroRidicare dividende in numerar. Raportam la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor?ONPCSB si SPALAREA BANILOR. Cum se inregistreaza o entitate raportoare in evidentele ONPCSBUltimele articole
Aproape 2 miliarde de euro in numerar au tranzitat frontierele Romaniei in 2024-2025. Ce a descoperit Corpul de Control al Ministerului FinantelorPlafon plati numerar persoane juridice in 2025. Ce trebuie sa stie entitatile raportoare[PROCEDURA SPALAREA BANILOR] Prevenirea si Combaterea Spalarii BanilorSPALAREA BANILOR: 7 situatii importante la care sa fie atente persoanele din domeniul imobiliarNotificarea ONPCSB: Ce entitati sunt OBLIGATE sa o depuna in 15 zile si cum arata aceastaArticole similare
Firmele trebuie sa depuna anual o declaratie referitoare la beneficiarii reali ai persoanelor juridice (Informare ONRC)Ministerul Finantelor actualizeaza lista faptelor care vor fi trecute in cazierul fiscal al contribuabililorOrdinul 3746/2020. A fost organizat registrul central electronic pentru conturi de plati si conturi bancare IBAN. ProceduriCadoul Rentop&Straton pentru voi, de Paste: Reduceri de pana la 70%+ transport GRATUITIncepand cu 8 martie 2022 starea de alerta ar putea fi ridicata. Ce trebuie sa stie FIRMELE in acest contextUltimele articole
[PROCEDURA SPALAREA BANILOR] Prevenirea si Combaterea Spalarii BanilorRaportare la ONPCSB. Cine are obligatia de raportare + un studiu de caz util contribuabililorDeclaratie beneficiar real 2024. Cine are obligatia de a depune declaratia si care sunt EXCEPTIILETranzactii financiare suspecte, in domeniul imobiliar. Cand se depune raportul la ONPCSBPrevenirea spalarii banilor: Din 22 noiembrie 2023 rapoartele se trimit prin noul sistem informatic al ONPCSBSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA