
Raportul Special
realizat de specialisti
Conform legislatiei in vigoare la nivel national si al UE, salariatul detasat pe teritoriul unui stat este persoana care desfasoara o activitate salariata intr-un stat membru si care este detasata de angajatorul respectiv in alt stat membru pentru a lucra pentru angajatorul respectiv.
Pe intreaga perioada a detasarii transnationale, obligatiile de plata ale salariatului vor fi indeplinite in continuare de catre angajatorul roman care a dispus detasarea. Contractul de munca ramane in vigoare pe intreaga perioada a detasarii, angajatul detasat figurand in continuare pe statul de plata al angajatorului care a dispus detasarea.
Inaintea inceperii detasarii, angajatorul roman trebuie sa intocmeasca un act aditional la contractul individual de munca al salariatului ce urmeaza sa fie detasat, referitor (dar nu numai) la:
Potrivit legislatiei in vigoare, salariatul roman va beneficia de cel putin nivelul minim de reglementare din tara unde este detasat. Astfel, potrivit dispozitiilor articolului 8 din Legea nr 16/2017 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, salariatii detasati de pe teritoriul Romaniei beneficiaza de conditiile de munca valabile in statul membru de detasare cu privire la:
Dintre acestea, cel mai discutat aspect este cel legate de salariul care trebuie sa fie acordat angajatilor detasati in strainatate. Legea nr 16/2017 defineste salariul minim la articolul 2 alin. (1) lit. f) dupa cum urmeaza:
“Salariul minim aplicabil pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederatiei Elvetiene, pentru salariatul detasat de pe teritoriul Romaniei este cel definit de legislatia si/ori practica statului membru, altul decat Romania, pe teritoriul caruia/careia este detasat salariatul.”
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Astfel, in cazul unei detasari din Romania in alt stat membru UE, salariul minim este cel definit de legislatia si/ori practica statului membru respectiv. Prin urmare, angajatorul trebuie sa se intereseze in acest stat cu privire la salariul minim aplicabil pe teritoriul sau, precum si daca statul respectiv include diurna in salariul minim.
Daca, pe langa diurna, angajatorul asigura si masa salariatului, masa impreuna cu valoarea diurnei:
Autor: Robert Gearba
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Studiu de caz: Regimul accizelor pentru cantitatile ce depasesc normele de consum pentru motorina scutita de la plata accizelorVenituri salariale de la un angajator din strainatate: Obligatii declarative si de plataRO e-Transport. Obligatii, noutati in 2024 si lista produselor vizateDecontare transport angajati. Regim fiscal si studii de caz utileProiectele UE, mai usor de obtinut ca niciodata! Vezi ce se schimbaUltimele articole
Piata muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementariCum sa iti conectezi telefonul la televizor? 6 sfaturi utileImpozit dividende. 3 intrebari si explicatiile specialistului daca incasati dividende in UECatalog mijloace fixe. Cum sa le incadrati daca in HG 2139/2004 NU exista denumirea lor?Lichidare firma. Cum sa lichidezi o firma infiintata in anul 2025Articole similare
FMI ne ofera 480 milioane de euro prin noul acordMinistrul Finantelor: Acum este cel mai bun moment pentru investitii de anvergura in economia romaneascaComisia Europeana: Impozit special pentru mai multe companii digitaleConcluziile CNIPMMR dupa Adunarea Generala a IMM-urilor 2013Zoom fiscal: Convergenta reala si paritatea puterii de cumparareUltimele articole
Impozit dividende. 3 intrebari si explicatiile specialistului daca incasati dividende in UEReminder ANAF! Declaratii fiscale scadente la 27 ianuarie 2025Luni, 25 noiembrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteCalendar ANAF pentru luna NOIEMBRIE 2024. Util pentru persoanele fizice si juridiceVineri, 25 octombrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteArticole similare
Model adresa catre ANAF pentru alocare plati cu obligatii fiscaleAmnistia fiscala, publicata in Monitorul Oficial. Cum trebuie aplicata procedura pentru a scapa de penalitati?Ce OBLIGATII DE PLATA si declarative apar pentru veniturile din activitati independente?Calendarul obligatiilor fiscale pentru luna IANUARIE 2021 a fost publicat de ANAFPlata impozit retinut la sursa pentru venituri din arendaUltimele articole
Reminder ANAF! Declaratii fiscale scadente la 27 ianuarie 2025Calendar ANAF: Ce declaratii trebuie depuse pana pe 20 decembrie 2024Luni, 25 noiembrie 2024, termenul limita de depunere a unor declaratii fiscale importanteAmnistie fiscala 2024: Contribuabilii trebuie sa depuna cererile pana pe 25 noiembrieCalendar ANAF pentru luna NOIEMBRIE 2024. Util pentru persoanele fizice si juridiceArticole similare
Conditii privind existenta unui sediu permanent in Romania. Specialistul raspunde!SALARIATIi care se autorecenzeaza prin intermediul internetului primesc o zi libera PLATITA de la munca. Ghid cu pasii necesariMFP: Noile norme de aplicare a Codului fiscalDeclaratie fiscala unica trimestriala: cine dispune de aceasta facilitate?Studiu de caz: Avantaje acordate SALARIATIlorUltimele articole
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii SALARIATIlor intr-un anTichete cadou de Craciun. Se mai calculeaza impozit si CASS daca suma de 300 lei este neimpozabila?Diurna. Ce este, cum se acorda + un MODEL de calcul pentru diurna interna si cea externaCheltuieli deductibile. Cheltuielile auto pot fi deduse 100% daca sunt folosite si in scop personal de angajati?MONOGRAFIE Bilete de avion si reglementari legaleSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA