Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Radiere PFA 2023: In cazul incetarii activitatii plafonul CAS se recalculeaza in functie de lunile de activitate?

10-Apr-2023
4280
Radiere PFA 2023: In cazul incetarii activitatii plafonul CAS se recalculeaza in functie de lunile de activitate?
Alege-ne ca sursa ta de informatii in Google

Cum stabilim baza de calcul pentru PFA care isi inceteaza activitatea in cursul anului iar venitul estimat ales depasea 12 salarii minime? Stim ca cei care incep activitatea in timpul anului (pentru ambele categorii si norma si real) se recalculeza baza de calcul pentru CAS. In normele metodologice vechi era precizat si pentru cei care inceteaza activitatea ca se recalculeza, dar am primit raspuns de la ANAF ca nu sunt actualizate normele si nu stim cum sa procedam.

 

Radiere PFA – raspunsul specialistului: 

 

Potrivit art. 151 alin. (10), (12) si (13) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal aplicabile pentru anul 2023, (10) Contribuabilii care in cursul anului fiscal incep sa desfasoare o activitate independenta si/sau sa realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuala, iar venitul net, anual, cumulat, din una sau mai multe surse de venituri, estimat a se realiza in anul in curs este cel putin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, recalculat corespunzator numarului de luni ramase pana la sfarsitul anului fiscal, sunt obligati sa depuna declaratia prevazuta la alin. (3) in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului si sa declare venitul ales pentru care datoreaza contributia. Salariul minim brut pe tara garantat in plata este cel in vigoare la data depunerii declaratiei. Fac exceptie contribuabilii pentru care platitorii de venit au obligatia calcularii, retinerii, platii si declararii contributiei de asigurari sociale. (...) (12) Persoanele fizice care realizeaza venituri prevazute la art. 137 alin. (1) lit. b) si b1), pentru care datoreaza contributia si care in cursul anului fiscal se incadreaza in categoria persoanelor exceptate de la plata contributiei potrivit art. 150, depun la organul fiscal competent declaratia unica privind impozitul pe venit si contributii sociale datorate de persoanele fizice prevazuta la art. 122, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, isi recalculeaza contributia datorata si declarata pentru anul in curs potrivit prevederilor alin. (13) si datoreaza, dupa caz, contributia corespunzator plafonului recalculat. (13) Recalcularea contributiei se efectueaza, dupa cum urmeaza: a) modificarea plafonului anual prevazut la art. 148 alin. (2) corespunzator numarului de luni de activitate; b) incadrarea venitului net realizat pe perioada de activitate in plafonul prevazut la art. 148 alin. (2) recalculat potrivit lit. a); c) rectificarea venitului ales care nu poate fi mai mic decat plafonul prevazut la lit. a); d) determinarea contributiei datorata recalculata prin aplicarea cotei prevazuta la art. 138 asupra venitului ales prevazut la lit. c). Asadar, recalcularea plafonului CAS se face pentru persoanele fizice care incep activitatea in cursul anului si pentru cei care intra in categorie persoanelor exceptate de plata CAS (ex: devin pensionari), pentru lunile ramase pana la sfarsitul anului. Plafonul nu se recalculeaza in cazul in care activitatea este suspendata in cursul anului sau este incetata. Dar, potrivit pct. (8) alin. (4) si (5) din Normele metodologice emise in aplicarea Codului fiscal, (4) Persoanele fizice care incep sa desfasoare o activitate independenta sau sa realizeze venituri din drepturi de proprietate intelectuala in cursul anului verifica incadrarea in plafonul anual prevazut la art. 148 alin. (2), corespunzator numarului de luni de activitate. Plafonul luat in calcul se stabileste proportional cu numarul lunilor de activitate ramase pana la sfarsitul anului. In situatia in care veniturile nete cumulate estimate a se realiza pana la sfarsitul anului sunt cel putin egale cu plafonul recalculat, persoana fizica datoreaza contributia de asigurari sociale pe care o determina conform art. 151 alin. (13) din Codul fiscal. (5) Acelasi tratament se aplica si pentru situatia in care, in cursul anului, persoanele fizice se incadreaza in categoria persoanelor exceptate de la plata contributiei potrivit art. 150 din Codul fiscal, isi suspenda temporar activitatea sau isi inceteaza activitatea, potrivit legislatiei in materie. In acest caz, contributia nu se datoreaza incepand cu luna in care intervine modificarea. Chiar daca in Normele metodologice este specificat faptul ca plafonul se recalculeaza in functie de numarul lunilor de activitate la incetarea activitatii, acestea nu au fost actualizate cu legislatia in vigoare. Din punct de vedere al ierarhiei actelor normative, normele metodologice sau normele de aplicare sunt texte emise de catre ministere, care dau exemple si care detaliaza pas cu pas modul in care o anume lege trebuie sa fie aplicata. In general orice lege emisa de parlament este urmata de norme metodologice de aplicare a legii care detaliaza/clarifica aspectele de interpretare a paragrafelor legale in cauza. Tinand cont de aceasta definitie putem trage concluzi ca in mod normal Normele sunt acte administrative care au rolul de a clarifica si detalia dispozitiile actelor normative pentru care au fost emise. Dar, in practica actuala, s-au observat numeroase situatii in care normele nu sunt in concordanta cu actul normativ, sau adauga la lege. In concret, sunt situatii in care normele de aplicare ale unei legi au adus modificari ale acestor legi sau chiar prevederi noi. In acest caz se afla normele de aplicare ale Codului Fiscal. In concluzie, in cazul incetari activitatii PFA, plafonul CAS nu se recalculeaza in functie de lunile de activitate.

Raspuns oferit in luna aprilie 2023 de catre specialistii site-ului PortalCodulFiscal.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Raport GRATUIT

Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege

Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.



Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege






Sfaturi de la experti



Atentie contabili!
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016