
Raportul Special
realizat de specialisti
Intr-o conferinta recenta organizata de ziarul Bursa, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei (BNR), a declarat ca marea suferinta a Romaniei este putinatatea investitiilor si cu toate ca autoritatile vor sa faca un Fond care sa investeasca, am impresia ca lucrurile nu merg intr-acolo, a declarat, luni,
"Noi, in momentul de fata, in aceasta tara, daca avem o mare suferinta, aceasta este putinatatea investitiilor. Orice institutie care are in programul de activitate si ca obiectiv al activitatii, investitia, cred ca este binevenita in aceasta tara. Eu sunt convins ca Romania, la aceasta ora, ca sa mearga inainte si sa isi conceapa un model de dezvoltare durabila care sa corespunda nevoilor acestei tari are nevoie de trei lucruri: legi intelepte, institutii puternice si eficiente, si echipe performante", a spus Vasilescu, citat de Agerpres.
Aceeasi sursa aminteste ca reprezentantul BNR si-a exprimat regretul ca in Romania nu prea exista niciunul din cele trei lucruri esentiale unei dezvoltari durabile.
"Plecand de la aceasta triada, respectiv legi, institutii, echipe, (...) citisem intr-un roman mai vechi, cand cafeaua nu se facea la aparate, ca intr-o cafenea un client i-a spus celui care patrona localul: "Buna cafea faci dumneata aici, nu stiu ce secrete ai". La care el a spus: "E simplu, cafea, apa si zahar. Ce secret?". Clientul a comentat: "Dar atmosfera din local, dar felul cum e servita, dar calitatea, caimacul, toate astea fac parte dintr-o combinatie care in alcatuirea celor trei elemente, cafea, apa si zahar, dau o cafea foarte buna si cu caimac". Foarte bine ar fi daca acest Fond Suveran de Investitii al Romaniei ar fi caimacul pe cafeaua naturala pe care ne-o dorim si la care ravnim. Acum, ca sa fie caimac, sunt multe lucruri de facut. Ce-am putea sa facem? Un fond care sa investeasca. Am impresia ca nu merg intr-acolo. E o impresie", a precizat Vasilescu.
Conform aceleiasi surse, acesta a adaugat ca investitia este cea care inmulteste banii.
PortalContabilitate ro - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile
"Un asemenea Fond, din punctul meu de vedere, trebuie sa faca doua lucruri importante: sa adune bani si apoi sa ii plaseze pentru a-i inmulti, apoi sa adune inapoi, sa-i inmulteasca Fondul de investitii si sa-i investeasca in lucruri importante pentru aceasta tara, care tanjeste dupa investitii. Cred ca asta este telul si nu am posibilitati de a merge mai departe cu judecata pentru ca nu a reiesit de la Guvern cum vor sa-l faca. Vor sa faca un fond de investitii, dar mai departe?", a exclamat consultantul de strategie al Bancii Nationale a Romaniei.
Grupul de presa Bursa organizeaza o Conferinta cu tema "Viitorul pietei de capital romanesti" - editia a VI-a, unde se va discuta despre stadiul promovarii Bursei de Valori Bucuresti la statutul de piata emergenta sau legea fondurilor de investitii alternative.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Webinarii ANAF: Temele dezbatute in luna aprilie 2023 vor fi dedicate preponderent completarii si depunerii Declaratiei UniceDefinitivarea impozitului pe profit pentru anul 2017. Cum aplicam facilitatea pentru profitul reinvestit?Monografie contabila venituri din subventii. Cand inregistram venitul?Este OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateProiect de OUG: 9 schimbari importante privind legislatia RO e-Factura, propuse de FinanteUltimele articole
Pachetul 2 de masuri fiscale. Modificari asupra impozitului pe profit si pe venitMasuri fiscale 2025-2026. Lista COMPLETA a masurilor de austeritateMijloacele fixe. MONOGRAFIA contabila pentru 15 imobilizari + obligatia platii impozitului pe constructiiGhid complet pentru gestionarea eficienta a banilor in afacerea taCand si de ce e important sa ai un avocat in Bucuresti ca partener de businessArticole similare
Circulara BNR nr. 10/2015 - ratele dobanzilor platite la rezervele minime obligatorii constituite in lei si in euro incepand cu perioada de aplicare 24 februarie-23 martie 2015Strainii nu prea mai investesc la noiRomania, pe punctul de a face un "infarct" economic in 2009Raportari contabile la 30 iunie 2023: 5 aspecte utile pentru contribuabiliInregistrare factura pentru servicii prestate catre o societate din SUA. Care sunt implicatiile fiscale?Ultimele articole
e-Transport in 2025: Codul UIT este obligatoriu la livrari intracomunitare. Exemplu practicMicrointreprindere in 2025. Restrictii privind aplicarea regimului micro, in anumite conditiiCare este legislatia curenta in materie de credite online?SAF-T in 2024. Cine are obligatia depunerii D406?Impozit chirii 2024. Noutati si studii de caz utileArticole similare
Scoaterea din evidenta platitorilor de TVA 2013 | Obligatii declarativeCate luni trebuie sa ai lucrate pentru un credit de nevoi personale? Ghid pentru obtinerea rapida a unui imprumutFirme care primesc facturi in mai multe monede. Cum trebuie tinuta evidenta contabilaTitlul III, Capitolul 12Curs valutar. Euro se indreapta catre maximul istoricUltimele articole
Platile in EURO pe teritoriul Romaniei. Sunt posibile? Ce spun specialistiiMicrointreprindere in 2025. Cum se calculeaza bonificatia introdusa prin OUG 153/2020Regim special de scutire TVA pentru intreprinderile miciCare este legislatia curenta in materie de credite online?PFA care depaseste pragul de TVA. Cum va emite facturile in luna urmatoare?Articole similare
Generatia Y alege recunoasterea sefilor, in detrimentul banilorTaxele si impozitele cresc continuu de 3 aniE oficial: platim impozitele si taxele cu cardul!Buletin ANAF: Noutati legislative cu incidenta fiscala in perioada 20-16 martie 2017MMACA: Grila de punctaj pentru Start-Up Nation va fi modificata!Ultimele articole
Piata muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementari30 de ani impreuna! O poveste de succes - Rentrop&Straton, liderul informatiilor specializate din RomaniaBugetul unui startup: Cum sa il gestionezi eficient in primul an de activitatePermis de Antreprenor - Avantaj competitiv pentru afaceri din toate industriileCe greseli fiscale frecvente apar in perioade de crestere accelerataSfaturi de la experti
Intrebare: Avem incheiat un contract de vanzare catre un partener din Elvetia; marfa urmand sa ajunga in spatiul UE, destinatia Spania. Partenerul ne-a transmis cod de TVA din Elvetia, dar spune ca nu are cod de TVA in Spania sau in alta...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Contributii la fond de pensii facultative. Aspecte fiscale. Monografie contabila
Intrebare: O SRL plateste pentru un angajat pensie privata 500 lei pe luna, impartita astfel: 250 lei contributie angajator si 250 lei contributie angajat, platita de firma dar retinuta din salariu. * Contractul este incheiat incepand cu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
Impozitul pe profit. Declari in D100 sau D101 daca ai DIFERENTE la calculul impozitului?
Plafon plati numerar persoane juridice in 2025. Ce trebuie sa stie entitatile raportoare
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA