Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Atentie la noile norme de suspendare a inspectiei fiscale

14-Mai-2013
4082
Va informam ca ANAF a publicat Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 467/2013 privind conditiile si modalitatile de suspendare a inspectiei fiscale, publicat in Monitorul Oficial nr. 254 din 8 mai 2013.

Redam mai jos continutul acestuia:


Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 467/2013 privind conditiile si modalitatile de suspendare a inspectiei fiscale, publicat in Monitorul Oficial nr. 254 din 08 mai 2013 in baza prevederilor art. 104 alin. (3), (4) si (5) si art. 228 alin. (21 ) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare,

in temeiul dispozitiilor art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:

Art. 1. Inspectia fiscala poate fi suspendata si reluata in conditiile si pentru motivele prevazute prin prezentul ordin.

Art. 2. Inspectia fiscala poate fi suspendata cand este indeplinita una din urmatoarele conditii, ori de cate ori sunt motive justificate si numai daca aparitia acesteia nu permite finalizarea inspectiei fiscale, astfel:

a) pentru efectuarea unuia sau mai multor controale incrucisate, in vederea verificarii suspiciunilor identificate in legatura cu documentele si operatiunile impozabile ale contribuabilului supus inspectiei fiscale;

b) pentru ducerea la indeplinire a unor masuri cuprinse in "Dispozitia privind masurile stabilite de organele de inspectie fiscala" care sunt in legatura cu obiectul inspectiei fiscale in derulare;

c) pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;

d) pentru efectuarea unei expertize, conform Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in vederea determinarii starii de fapt fiscale;

e) pentru efectuarea de cercetari specifice in vederea identificarii unor persoane sau stabilirii realitatii unor tranzactii;

f) la solicitarea scrisa a contribuabilului, ca urmare a aparitiei unei cauze justificate, confirmata de echipa de inspectie fiscala. Pe parcursul unei inspectii fiscale contribuabilul poate solicita suspendarea acesteia numai o singura data;

g) pentru solicitarea unor informatii suplimentare de la autoritatile fiscale similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state cu care Romania are incheiate conventii internationale pentru schimburi de informatii in scopuri fiscale;

h) pentru solicitarea elaborarii si prezentarii dosarului preturilor de transfer sau a dosarului tranzactiei, dupa caz;

i) la solicitarea structurii din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala care coordoneaza activitatea de inspectie fiscala, pentru valorificarea unor informatii din documente:

1. rezultate din alte actiuni de inspectie fiscala;
2. primite de la alte institutii ale statului;
3. obtinute de la terti;

j) pentru solutionarea contestatiei formulate impotriva unui act administrativ fiscal emis anterior, pentru acelasi contribuabil, care poate influenta rezultatele inspectiei fiscale in curs;

k) pentru solicitarea de informatii sau documente de la alte institutii sau terti, in legatura cu obiectul inspectiei fiscale, ori pentru finalizarea altor actiuni de control la acelasi contribuabil care pot influenta rezultatele inspectiei fiscale in curs;

l) in cazul in care, la data prevazuta pentru inceperea inspectiei fiscale, reprezentantul legal al contribuabilului nu este prezent la locul de desfasurare a inspectiei fiscale si nici nu a desemnat un imputernicit sa il reprezinte in relatia cu organele fiscale;

m) cand finalizarea inspectiei fiscale depinde, in tot sau in parte, de pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, ca urmare a atacarii unei decizii emise in solutionarea contestatiilor, prin care s-a dispus desfiintarea unui act administrativ fiscal;

n) pentru emiterea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile in legatura cu un act administrativ fiscal, emis anterior, pentru acelasi contribuabil, care poate influenta rezultatele inspectiei fiscale in curs;

o) pentru efectuarea verificarilor la ceilalti membri ai grupului fiscal unic, considerat in sensul prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 3. (1) Propunerea de suspendare va fi facuta in scris de catre organele de inspectie fiscala prin intocmirea unui referat, supus avizarii sefului de serviciu coordonator.

(2) Referatul va contine unul din motivele prevazute la art. 2 care stau la baza propunerii de suspendare, precum si actiunile care urmeaza a se efectua.

(3) in cazul avizarii favorabile, referatul va fi supus aprobarii conducatorului inspectiei fiscale competent.

Art. 4. Data de la care se suspenda actiunea de inspectie fiscala va fi comunicata, in scris, contribuabilului.

Art. 5. Reluarea inspectiei fiscale se va face in functie de motivul care a determinat suspendarea, in urmatoarele conditii:

a) pentru art. 2 lit. a), dupa:

1 - data primirii procesului-verbal cuprinzand rezultatele controlului incrucisat;
2 - data primirii adresei de instiintare de la structura care urma sa efectueze controlul incrucisat, prin care sunt prezentate demersurile intreprinse, precum si motivele neefectuarii controlul incrucisat;
3 - implinirea unui termen de 120 de zile de la data solicitarii controlului incrucisat;
b) pentru art. 2 lit. b), dupa:
1 - data primirii comunicarii privind ducerea la indeplinire a masurilor dispuse in legatura cu obiectul inspectiei fiscale;
2 - expirarea termenului stabilit de organele de inspectie fiscala, in cazul in care masurile dispuse nu au fost duse la indeplinire;
c) pentru art. 2 lit. c), dupa:

1 - data aprobarii deciziei Comisiei fiscale centrale;
2 - data de primire a comunicarii Secretariatului Comisiei fiscale centrale, ca solicitarea nu intruneste conditiile pentru includerea pe ordinea de zi;

d) pentru art. 2 lit. d), dupa data primirii raportului de expertiza;

e) pentru art. 2 lit. e), dupa data primirii raspunsului cu privire la identificarea unor persoane implicate in tranzactiile verificate sau stabilirea realitatii unor tranzactii;

f) pentru art. 2 lit. f), dupa data aprobata de organul de inspectie fiscala ca termen-limita de suspendare a inspectiei fiscale;

g) pentru art. 2 lit. g), dupa:

1 - data primirii datelor suplimentare de la autoritatile fiscale similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state cu care Romania are incheiate conventii internationale pentru schimburi de informatii in scopuri fiscale;

2 - Implinirea unui termen de 6 luni de la data solicitarii de date de la autoritatile fiscale similare din alte state membre ale Uniunii Europene sau din state cu care Romania are incheiate conventii internationale pentru schimburi de informatii in scopuri fiscale;

h) pentru art. 2 lit. h), dupa data stabilita pentru prezentarea dosarului preturilor de transfer sau a dosarului tranzactiei, dupa caz;
i) pentru art. 2 lit. i), dupa data primirii, de catre structura teritoriala, a documentelor pentru care s-a aprobat suspendarea;
j) pentru art. 2 lit. j), dupa data comunicarii deciziei privind solutionarea contestatiei;
k) pentru art. 2 lit. k), dupa:
1 - data primirii informatiilor sau documentelor de la alte institutii ori terti;
2 - data finalizarii, la acelasi contribuabil, a altei actiuni de control pentru care s-a suspendat inspectia fiscala;
3 - implinirea unui termen de 90 de zile de la data solicitarii de informatii sau documente, daca acestea nu au fost primite;
l) pentru art. 2 lit. l), dupa:
1 - data prezentarii la sediul organului fiscal a reprezentantului legal al contribuabilului sau a imputernicitului desemnat sa il reprezinte;
2 - implinirea unui termen de 30 de zile de la data prevazuta pentru inceperea inspectiei fiscale;
m) pentru art. 2 lit. m), dupa data la care hotararea judecatoreasca a ramas definitiva si irevocabila;
n) pentru art. 2 lit. n), dupa data la care hotararea judecatoreasca a ramas definitiva si irevocabila;
o) pentru art. 2 lit. o), dupa data primirii proceselor-verbale intocmite la ceilalti membri ai grupului fiscal unic.

Art. 6. (1) Informatiile, documentele sau alte inscrisuri primite dupa termenele-limita prevazute la art. 5 lit. a) pct. 3, lit. g) pct. 2 sau lit. k) pct. 3, dar inainte de data emiterii actului administrativ fiscal, reprezinta alte mijloace de proba pe care organele de inspectie fiscala le vor utiliza in fundamentarea constatarilor.

(2) in cazul inspectiei fiscale reluate in conditiile prevazute la art. 5 lit. a) pct. 3, lit. g) pct. 2 sau lit. k) pct. 3, organul de inspectie fiscala este indreptatit sa aprecieze relevanta starilor de fapt fiscale, fundamentate pe constatarile care au stat la baza solicitarilor respective, daca informatiile, documentele sau inscrisurile nu sunt primite pana la data finalizarii acesteia.

(3) Informatiile, documentele sau alte inscrisuri primite dupa data emiterii actului administrativ fiscal, in conditiile in care acestea contin date suplimentare necunoscute organelor de inspectie fiscala, la data efectuarii verificarilor si care pot influenta rezultatele inspectiei fiscale, pot sta la baza emiterii deciziei conducatorului inspectiei fiscale de reverificare a perioadei in cauza, in conditiile legii.

Art. 7. In cazul in care, dupa suspendarea unei actiuni de inspectie fiscala, au fost identificate circuite de fraudare a bugetului general consolidat sau au fost constatate fapte care pot intruni elementele constitutive ale unei infractiuni de evaziune fiscala, prin exceptie de la prevederile art. 5 lit. a) pct. 3, lit. g) pct. 2 sau lit. k) pct. 3, inspectia fiscala se va relua numai dupa primirea informatiilor, documentelor sau a altor inscrisuri solicitate, iar organul fiscal solicitant va fi informat, de indata, pentru a nu finaliza inspectia fiscala.

Art. 8. (1) In oricare din situatiile prevazute de art. 5, reluarea inspectiei fiscale se va face pe baza referatului intocmit de echipa de inspectie fiscala, care va contine propuneri privind indeplinirea conditiei de reluare a inspectiei fiscale si tratamentul fiscal aplicabil situatiei care a stat la baza suspendarii. Referatul va fi supus avizarii sefului de serviciu coordonator si aprobarii conducatorului inspectiei fiscale competent.

(2) Data reluarii inspectiei fiscale va fi comunicata in scris contribuabilului.

Art. 9. (1) Actiunile de inspectie fiscala suspendate in baza prevederilor art. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 14/2010 privind conditiile si modalitatile de suspendare a inspectiei fiscale se vor relua in conditiile prevazute la art. 5 si 7.

(2) Pentru actiunile de inspectie fiscala de la alin. (1), termenele prevazute de art. 5 lit. a) pct. 3, lit. g) pct. 2 sau lit. k) pct. 3 incep sa curga de la data intrarii in vigoare a prezentului ordin.

Art. 10. Directia generala coordonare inspectie fiscala si Directia generala de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor lua masuri pentru aplicarea si ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 11. La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 14/2010 privind conditiile si modalitatile de suspendare a inspectiei fiscale, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010.

Art. 12. Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala,
Serban Pop
Bucuresti, 22 aprilie 2013.
Nr. 467.


Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Urmareste-ne pe Google News
Atentie contabili!

Raport GRATUIT

NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI

Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.



NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI






Sfaturi de la experti



Subiectele saptamanii

  • Declaratia 107. Termen depunere 2026 si reglementari cheie

    • Declaratia 107 este formularul fiscal prin care contribuabilii platitori de impozit pe profit declara catre ANAF beneficiarii sponsorizarilor, mecenatului si burselor private pentru care au aplicat facilitati fiscale (scaderea din impozitul pe profit). In acest articol vom afla cine trebuie sa depuna D107 in 2026 si care este termenul de depunere! Ce trebuie sa stii pe scurt: D 107 se depune de catre contribuabilii platitori de impozit pe profit care au acordat sponsorizari, acte de mecenat sau...» citeste mai departe aici

  • Recuperare pierdere fiscala. Calcul impozit pe profit

    • Legislatia fiscala permite reportarea pierderii fiscale si recuperarea ei din profiturile impozabile ale anilor urmatori, insa cu respectarea unor reguli precise privind termenele si ordinea de compensare. Recuperarea pierderilor fiscale se realizeaza exclusiv in baza declaratiei privind impozitul pe profit (D101) si a regulilor prevazute in Codul fiscal. In acest articol explicam clar cum functioneaza mecanismul de recuperare a pierderii fiscale si oferim un exemplu concret de calcul pornind de...» citeste mai departe aici

  • Plata obligatiilor fiscale de catre o terta persoana este permisa de lege? Ce spun specialistii

    • Situatiile in care o persoana juridica nu-si poate onora la timp obligatiile fiscale sunt mai frecvente decat s-ar crede. Intr-un astfel de context, apare o intrebare pe care multi contribuabili si-o pun: poate plati altcineva in locul meu? In practica, plata obligatiilor fiscale de catre o terta persoana este permisa de lege, insa trebuie avute in vedere anumite aspecte importante. In acest articol vom analiza ce prevederi specifice sunt in legislatia fiscala romana cu privire la plata...» citeste mai departe aici

  • Reduceri de impozit pentru persoane cu handicap si imobile vechi

    • Prin Ordonanta de urgenta nr. 9/2026, publicata in Monitorul Oficial nr. 157 din 27 februarie 2026, au fost aduse modificari importante in domeniul taxelor si impozitelor locale, cu efecte directe asupra contribuabililor persoane fizice si asupra administratiilor locale. Actul normativ introduce: noi facilitati la impozitul pe cladiri, terenuri si mijloace de transport; extinderea avantajelor fiscale pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat; reguli mai clare privind stabilirea anului de...» citeste mai departe aici

  • Calcul taxe 2026: PFA vs microintreprindere vs SRL platitor de impozit pe profit

    • In contextul modificarilor legislative din ultimii ani, tot mai multi antreprenori si profesionisti independenti analizeaza cu atentie care este varianta fiscala cea mai avantajoasa pentru organizarea unei activitati economice : persoana fizica autorizata (PFA), microintreprindere sau societate platitoare de impozit pe profit. Fiecare dintre aceste forme de organizare are propriile reguli de impozitare, obligatii fiscale si particularitati privind distribuirea veniturilor sau gestionarea...» citeste mai departe aici

  • Optimizarea fiscala a unui grup de firme prin infiintarea unui holding: Ghid practic pentru antreprenori

    • In ultimii ani, tot mai multi antreprenori analizeaza posibilitatea reorganizarii afacerilor sub forma unui holding, in cautarea unei structuri mai eficiente din punct de vedere fiscal si strategic. Conceptul de holding este frecvent asociat cu optimizarea impozitelor, protectia activelor si o mai buna coordonare a investitiilor, insa decizia de implementare trebuie fundamentata pe o analiza atenta a implicatiilor juridice si fiscale. In acest articol vom analiza cum poate fi optimizat fiscal un...» citeste mai departe aici

Atentie contabili!
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT
Raportul Special

realizat de specialisti
NOU in Codul Fiscal 2026. Top 17 MODIFICARI
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016