
Raportul Special
realizat de specialisti
O persoana fizica este asociat unic si administrator intr-un SRL. Societatea are un singur angajat, care este asociatul unic/administrator. Poate sa beneficieze de ajutorul de somaj daca se desface CIM-ul, ramanand, totusi, in continuare administrator/asociat, daca indeplineste conditiile de cotizare?
Pentru a beneficia de indemnizatie de somaj, art. 34 din Legea 76/2002 prevede indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii de catre persoanele considerate someri:
- au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergatoare datei inregistrarii cererii;
- nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare;
- nu indeplinesc conditiile de pensionare, conform legii;
- sunt inregistrati la agentiile pentru ocuparea fortei de munca in a caror raza teritoriala isi au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, daca au avut ultimul loc de munca ori au realizat venituri in acea localitate.
Potrivit art. 16 lit. a) din Legea 76/2002, beneficiari ai prevederilor acesteia sunt persoanele in cautarea unui loc de munca, care au devenit someri, respectiv nu au loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare (500 lei).
Prin activitati autorizate potrivit legii se intelege in scopul aplicarii prevederilor Legii 76/2002:
Cartea Verde a Contabilitatii - Editie revizuita
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
a) activitatile economice desfasurate de persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si/sau intreprinderi familiale conform legii;
b) exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozitiilor legale speciale;
c) exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de catre zilieri;
d) activitati desfasurate de persoane fizice in urma carora se realizeaza venituri din agricultura, silvicultura sau piscicultura;
e) activitati in urma carora se realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor.
Somerii care realizeaza venituri din activitati autorizate potrivit legii, vor beneficia de indemnizatie de somaj in conditiile indeplinirii cumulative a conditiilor de mai sus, daca dovedesc ca acele venituri nu depasesc valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare in luna pentru care se face dovada. Valoarea indicatorului social de referinta este de 500 lei.
Somerii care realizeaza venituri din activitati autorizate potrivit legii si a caror activitate autorizata potrivit legii a incetat anterior datei la care solicita acordarea indemnizatiei de somaj, vor beneficia de indemnizatie de somaj in conditiile indeplinirii cumulative a conditiilor de mai sus, indiferent de venitul realizat, daca dovedesc incetarea legala a activitatii autorizate potrivit legii.
De asemenea, se considera ca nu realizeaza venituri:
a) persoanele care nu realizeaza venituri impozabile sau care realizeaza venituri neimpozabile in conformitate cu prevederile din Codul fiscal;
b) persoanele care realizeaza venituri din salarii reprezentand plati compensatorii acordate persoanelor disponibilizate din bugetul angajatorului, in temeiul contractului colectiv de munca aplicabil;
c) persoanele care realizeaza venituri din investitii, venituri din premii si din jocuri de noroc, venituri din transferul proprietatilor imobiliare si venituri din alte surse, definite conform Codului fiscal;
d) persoanele care realizeaza venituri reprezentand indemnizatie de neconcurenta care se acorda pe perioada de neconcurenta, de catre angajator, ulterior incetarii contractului individual de munca, conform art. 21 si 22 din Codul muncii;
e) persoanele care realizeaza venituri reprezentand participarea la profit, care se acorda de catre angajator salariatilor, administratorilor sau managerilor, ulterior incetarii contractului individual de munca, respectiv contractului de mandat sau contractului de management, conform prevederilor legale;
f) persoanele care realizeaza venituri din indemnizatia primita conform prevederilor legale, cu ocazia organizarii alegerilor locale, alegerilor pentru Senat si Camera Deputatilor sau alegerilor prezidentiale.
g) persoanele care realizeaza venituri incluse in baza de calcul al contributiei asiguratorii pentru munca si care se acorda de catre angajator sau platitorul de venit persoanelor asigurate, ulterior incetarii contractului individual de munca, contractului de munca temporara, raportului de serviciu, mandatului pentru care au fost numite sau alese, contractului de management sau contractului de mandat, conform prevederilor legale, cu exceptia veniturilor din salarii si asimilate salariilor stabilite in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile/hotarari judecatoresti ramase definitive si executorii.
Prin urmare, in masura in care administratorul nu este remunerat pentru sarcinile pe care le indeplineste conform mandatului primit, consideram ca se poate califica printre persoanele beneficiare ale indemnizatiei de somaj.
Raspuns oferit de specialistii Portal Codul Fiscal, un proiect de consultanta specializata marca Rentrop&Straton.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Venituri de natura profesionala. Calitatea de pensionar a beneficiarului. Contributia la somajSubventii pentru angajare someri peste 45 de ani: Tratament contabil . BilantObligatia de a vira contributia la somaj. Infractiunea de stopaj la sursaVenituri din conventii civile aferente lunii iunie. Obligatii ale platitoruluiContributii obligatorii datorate de catre membrii unei intreprinderi familiale. Baza de calculUltimele articole
Indemnizatia de concediu medical. Baza de calcul si completarea Declaratiei 112. Acordarea deducerii personaleLEGEA 76/2002: Conditii pentru acordarea indemnizatiei de somajDubla finantare versus indicatori proiectSe propune un mecanism nou de indexare a ajutoarelor socialeAtentie, incep controalele de la AJOFM! Ce acte se verifica la control si cum se face comunicarea privind locurile de munca vacante!Articole similare
Titlul IX, Capitolul 11Monografie contabila pentru indemnizatiile de somaj tehnic si zile libere pentru parintiUtil pentru firme: Masuri pentru incurajarea angajarii persoanelor care nu au loc de muncaCe stimulente vor fi oferite pentru angajarea somerilor de la 1 ianuarie 2018Declaratia 112 - PDF-ul inteligent a fost actualizatUltimele articole
Declaratia 112 in 2024: pentru ce se depune, termene, mod de completareConcediul de ingrijitor a fost introdus in Codul Muncii! Firmele care refuza acordarea lui vor primi amenzi de pana la 8.000 leiAngajatii din agricultura si industria alimentara, salariu minim de 3.000 lei din iunie 2022. Firmele vor datora taxe salariale REDUSEFirmele din agricultura si industria alimentara vor plati un salariu minim de 3.000 lei angajatilorFirmele afectate de razboi care beneficiaza de Somaj Tehnic pot obtine pana la 4.571 lei de la stat pentru fiecare salariatArticole similare
Cine plateste obligatoriu impozitul pe venit?Guvernul va crea Registrul Unic al Transparentei IntereselorPROGRAMAREA ONLINE, un nou serviciu electronic pus la dispozitia contribuabililor de ANAFPlafonul pentru beneficii neimpozabile ar putea sa scada de la 33% la 20%Titlul III, Capitolul XI pct. 182 - 189Ultimele articole
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un anCheltuieli deductibile. Ce cheltuieli pot fi deductibile pentru un PFI in 2025Tichete cadou de Craciun. Se mai calculeaza impozit si CASS daca suma de 300 lei este neimpozabila?Mijloace fixe neutilizate. Amortizarea lor este sau nu deductibila?Impozit pe profit. Firmele NU pot trece la impozit micro din 2026, chiar daca indeplinesc CONDITIIleSfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Declaratia 150. Ce modificari au fost aduse formularului prin Ordinul 2213/2025
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA