
Raportul Special
realizat de specialisti
Guvernul a decis, printr-un proiect de lege adoptat astazi, sa deconteze, practic, salariul minim pe economie pentru ucenicii si stagiarii care sunt incadrati de catre angajatorii care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei.
Astfel, angajatorul care incheie un contract de ucenicie beneficiaza, la cerere, pe perioada derularii acestuia (intre unul si trei ani), de o suma in cuantum de 1.125 lei/luna (net), echivalentul in lei a 250 euro/luna, din bugetul asigurarilor pentru somaj.
Finantarea poate fi facuta din fonduri europene structurale si de investitii - asistenta financiara nerambursabila acordata Romaniei, conform legii si cu respectarea conditiilor finantatorului, si din fonduri publice nationale.
Contractele de ucenicie aflate in derulare la data intrarii in vigoare a legii isi produc efectele pâna la expirarea perioadei pentru care au fost incheiate potrivit legislatiei in vigoare la data incheierii lor.
Totodata, Guvernul a decis sa acorde angajatorilor câte 1.350 de lei/luna (net), adica echivalentul a 300 euro/luna, pentru a stimula incheierea contracte de stagiu cu absolventi de invatamant superior. Suma se acorda pe perioada derularii contractului de stagiu, din bugetul asigurarilor pentru somaj, in limita fondurilor alocate. Masura va putea fi finantata din fonduri structurale si de investitii si din fondurile publice nationale aprobate in bugetul asigurarilor pentru somaj. Sumele din bugetul asigurarilor pentru somaj destinate finantarii acestor masuri vor fi alocate in limita bugetului aprobat pe 2017 si a estimarilor pe anii urmatori. Accesarea de fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 se va realiza din Programul Operational Capital Uman.
Contractele de stagiu aflate in derulare la data intrarii in vigoare a legii isi produc efectele pâna la expirarea perioadei pentru care au fost incheiate.
Masurile sunt menite a sprijini angajatorii, carora le este suportat, astfel, salariul minim pe economie pentru ucenicii si stagiarii pe care ii angajeaza.
Pe de alta parte, acestia vor primi, la finalizarea uceniciei sau a stagiului, certificate doveditoare in acest sens si vor deveni, astfel, forta de munca deja calificata.
Cartea verde a contabilitatii 2026
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Cartea verde a Contabilitatii 2026
Masurile sunt menite sa duca si la scaderea somajului, dat fiind faptul ca ucenicii si stagiarii vor putea fi pastrati de catre angajatorul care i-a calificat sau - in caz contrar - isi vor putea cauta loc de munca aferent calificarii astfel obtinute.
Proiectul de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de munca si a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolventii de invatamant superior va fi transmis Parlamentului, spre adoptare.
Ministerul Muncii si Justitiei Sociale va elabora si va supune spre aprobare norme de aplicare a noilor reglementari.
Sursa: Ministerul Munci
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Subventii pentru firmele care angajeaza absolventiModificari legislative: Ucenicia la locul de muncaS-a aprobat: Care sunt grupurile de salariati pentru care angajatorul primeste 2.250 de lei lunar?Legea Uceniciei a fost modificata, din nouClasificarea intreprinderilor conform Legii 346. Cum procedam?Ultimele articole
CONTRACT DE UCENICIE: Monografia contabila si tratamentul fiscal subventii AJOFMSubventii pentru angajatorii care incadreaza in munca parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentaleDrepturile ce decurg din prestarea muncii suplimentare. VIDEONoutati Legislatie Fiscala 01 - 05 iunie 2009Articole similare
Buletin ANAF: Noutati legislative cu incidenta fiscala in perioada 26 iunie - 2 iulie 2017A fost publicat Ghidul de prevenire a neregulilor in accesarea fondurilor PNDRMinisterul Economiei lucreaza la modificarea programului Start-Up NationBugetul pe 2015 prezentat de Ministerul de FinanteANAF anunta noile amenzi: 4.000 de lei pentru o simpla intarziereUltimele articole
Contabilitatea subventiilor: reguli de recunoastere, monografie contabila si tratament fiscalDe ce sa alegi BricsCAD, daca desenezi zilnic pe AutoCAD si platesti abonament anualBonurile fiscale pe blockchain: Ministerul Finantelor lanseaza sistemul digital BF-CHAINOUG pentru masuri fiscal-bugetare, adoptat de Guvern. 5 prevederi importanteProiect de OUG: Amnistia fiscala oferita firmelor vizeaza datoriile restante la 31 august 2024Articole similare
OG nr. 42 din 2011 a fost aprobata. Ce se schimba in domeniul fiscalVideanu: Modificarea Codului Muncii ar trebui sa insemne o relatie mai simpla angajat - angajatorANAF supune aprobarii formularele 600 si 610Codul fiscal 2011 - Titlul VI (partea a VI-a)Depuneti Formularul 200 pana la 26 maiUltimele articole
Doua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorAfacere cu un singur client mare: ce riscuri apar si cum reduci dependentaRetragerea unui asociat din SRL cu preluare de active: procedura legala, implicatii fiscale si monografie contabilaLegea Conturilor de Economii si INVESTITII (CEI) aprobata de Parlament: ce presupune si cum functioneazaCum poti intra in vizorul ANAF din cauza achizitiilor efectuate pe firmaArticole similare
Angajatorii care califica someri pot primi de la stat 250 de euro/lunar pentru fiecare persoana angajataNoutati Legislatie Fiscala 08 - 12 mai 2009Proba practica pentru examenul de competenta profesionala de auditor financiar are loc la 29 noiembrieNoutati Legislatie Fiscala 19-25 mai 2008Nou! Au fost aprobate normele privind atribuirea calitatii de membru si Registrul public al auditorilor financiariUltimele articole
CECCAR a stabilit perioada in care vor avea loc examenele pentru STAGIARI. Noi conditii de participareTratamentul fiscal-contabil al operatiunilor economice. Tot ce trebuie sa stie contabilii incepatoriCECCAR amana desfasurarea examenului de aptitudini si suspenda programul cu publicul in toate filialeleExamen de aptitudini CECCAR 2020 - obtinerea calitatii de expert contabil/contabil autorizat. Dosarul de inscriereTinerii pe care ANAF ii angajeaza fara examen vor fi specializati la Scoala de FiscalitateSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA