
Raportul Special
realizat de specialisti
Hotararea nr. 33/2018 privind stabilirea contraventiilor care intra sub incidenta Legii prevenirii nr. 270/2017 si a modelului planului de remediere a fost publicata luni in Monitorul Oficial.
Scopul Legii prevenirii este de a reglementa o serie de instrumente care sa asigure prevenirea savarsirii de contraventii.
Principala schimbare pe care o aduce legea este ca firmele vor putea fi "iertate" de autoritati dupa prima greseala, pentru o serie de fapte contraventionale, incluse in lista publicata ieri in Monitorul Oficial. Astfel, organele de control ale statului, cum ar fi ANAF, Inspectia Muncii si Protectia Consumatorului, nu vor mai aplica automat amenzi pentru abaterile contraventionale cuprinse in lista mentionata.
Totusi, inspectorii institutiilor de control vor trebui sa puna in aplicare un plan de remediere pe o durata de maximum 90 de zile, timp in care firmele in cauza vor putea solutiona problemele.
In termen de 10 zile de la data expirarii termenului de remediere, organul de control va fi obligat sa reia controlul. Daca se constata ca nu au fost respectate obligatiile stabilite in planul de conformare, in termenul acordat, organul de control va aplica amenzile contraventionale prevazute de lege.
De retinut ca firma poate beneficia de masurile de prevenire o singura data pentru fiecare fapta care constituie contraventie, intr-un termen de trei ani.
Puteti consulta aici!
1. Lista contraventiilor care intra sub incidenta Legii prevenirii
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2026
Examen Consultant Fiscal 2026
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
S-a deschis site-ul prevenirii: Ce presupune?E-TVA: Amenzile care ar putea ajunge pana la 10.000 lei NU se aplica pana in ianuarie 2025Declaratia 394. Sanctiuni pentru depunerea cu intarziereMFP modifica LEGEA PREVENIRII: Cei care incalca termenul de utilizare a noilor case de marcat, amendati de la prima abatereANAF raspunde: Ce declaratii se depun in cazul in care se defecteaza casa de marcat?Ultimele articole
Din 5 noiembrie 2023 contribuabilii NU vor mai primi avertisment, ci direct amenda, pentru anumite contraventii din Codul de Procedura FiscalaLista contraventiilor care vor iesi de sub LEGEA PREVENIRIIContribuabilii NU vor mai putea fi pasuiti! Mai multe contraventii fiscale vor fi SCOASE de sub LEGEA PREVENIRIIInspectorii ANAF nu primesc bonificatii pe baza rezultatelor activitatii desfasurateDGAF verifica dotarea cu aparate de marcat fiscale. Se anunta prapad pentru comercianti! Fiscul a aplicat deja sute de sanctiuni!Articole similare
Monitorul Oficial: Ordinul presedintelui ANAF nr.888 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a formularului 212Actele normative cu incidenta in materie fiscala in perioada 5-11 martie 2018Actele normative cu incidenta in materie fiscala in perioada 2-8 aprilie 2018Actele normative cu incidenta in materie fiscala in perioada 8-15 martie 201812+ Noutati Fiscale pentru 2025 care va vor afecta activitateaUltimele articole
Noutati FISCALE in 2021. Aflati dintr-o privire tot ce este nou si semnificativ pentru un contabil in acest anOFICIAL!Ratele romanilor, amanate pana la 9 luni - OUG 37/2020Valoarea tichetelor de masa si de cresa, modificata incepand cu mai 2018MFP: Proiect pentru aprobarea metodologiei privind recunoasterea competentelor profesionale dobandite de auditorii interni din sectorul publicANAF: Declaratia unica ramane fara indicativul numeric 212Articole similare
Actele normative cu incidenta in materie fiscala in perioada 12-18 martie 2018OUG 116/2024. Posta Romana va fi utilizata pentru noua amnistie fiscala. Ce beneficii au contribuabiliiObligatii fiscale cu termen de declarare si plata la 25 noiembrie 2009Modificari in Legea 52/2003. Proiect de ordin privind Procedura de aprobare a regimului derogatoriuTOT ce trebuie sa stii despre sistemul RO e-TransportUltimele articole
ANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statRaspunderea solidara pentru obligatiile fiscale restante. Ce trebuie NEAPARAT sa stii despre noua procedura ANAFCesiunea partilor sociale la SRL: termen obligatoriu de notificare la ANAFAi primit o poprire ANAF pe firma pentru datoriile personale ale administratorului? Cand NU trebuie sa plateasca societatea?Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleArticole similare
Modificari E-Transport: Va fi infiintat un registru electronic cu date despre sanctiunile aplicate prin OUG 41/2022Documentar fiscal: Comercializarea produselor agroalimentare pe baza certificatului de producator10 Intrebari frecvente specifice domeniului relatiilor de munca. Raspunsurile oferite de Inspectia MunciiGuvernul a introdus Registrul public de evidenta a salariatilor: baza de date cu personalul platit din fonduri publice, dupa modelul REVISALTitlul IX, Capitolul 13Ultimele articole
E-Transport 2025. Sanctiunile aplicate vor fi trecute intr-un Registru electronic centralizatCat timp ai sa inmatriculezi o masina dupa cumparare? Afla ce risti daca intarziiNotificare de conformare e-TVA: Ce trebuie sa stii incepand cu anul 2025SAF-T in 2025. Noi entitati vor fi SCUTITE de la obligatia depunerii D406RO e-Transport: 3 modificari importante introduse prin OUG 129/2024Articole similare
Din 5 noiembrie 2023 contribuabilii NU vor mai primi avertisment, ci direct amenda, pentru anumite contraventii din Codul de Procedura FiscalaLegea preventiei, gata pana la 1 aprilie. Unele contraventii privind casa de marcat ar putea fi iertate la prima abatereDeclaratia 394. Sanctiuni pentru depunerea cu intarzierePFA fara activitate. Achizitionarea AMEF la reluarea activitatiiS-a deschis site-ul prevenirii: Ce presupune?Ultimele articole
E-TVA: Amenzile care ar putea ajunge pana la 10.000 lei NU se aplica pana in ianuarie 2025Legea pentru aplicarea GDPR a fost adoptataSfaturi de la experti
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA