
Raportul Special
realizat de specialisti
Recent, premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la inceputul sedintei de guvern, in contextul majorarilor salariale pentru personalul sanitar, ca si ceilalti bugetari au dreptate atunci cand solicita salarii marite. De asemenea, acesta a precizat ca Executivul va discuta si va negocia cu acestia, iar atunci cand va putea, se va tine de cuvant.
"Fac un apel catre toti ceilalti bugetari care au dreptate - si ei vor salarii mai mari si merita - sa facem cum am facut in ultimii patru ani si ne intelegem si negociem si discutam si cand putem, ne tinem de cuvant. Spre deosebire de altii care le-au taiat salariile, noi de fiecare data le-am dat. De exemplu, la educatie cred ca ne-am tinut de cuvant. in martie a intrat in vigoare prima crestere, in octombrie intra a doua, personalul nedidactic. Deci, cu absolut toata lumea, cand ne-am inteles si am avut banii, ne-am tinut de cuvant", a declarat Ponta, citat de Agepres.
De asemenea, aceeasi sursa anunta ca premierul le-a transmis celorlalte categorii de bugetari ca Guvernul va fi in continuare la fel de serios ca si pana acum in aceasta privinta.
"Stim cat putem sa dam si nu ne angajam la ce nu putem sa facem", a adaugat Victor Ponta.
Referitor la majorarile salariale pentru medici, prim-ministrul i-a solicitat ministrului de resort, Nicolae Banicioiu, sa vina saptamana viitoare cu ordonanta care stabileste aceasta decizie.
"Veniti saptamana viitoare cu ordonanta pentru ca ati economisit bani la Sanatate si nu aveti nevoie de alti bani anul acesta, putem sa le punem in aplicare de la 1 octombrie", i s-a adresat acesta lui Banicioiu.
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2026
Calendarul contabilului vesel 2026
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Premierul Victor Ponta a sustinut marti seara, intr-o interventie televizata, ca, deocamdata, din fondurile disponibile, pot fi marite salariile pentru personalul din sistemul sanitar, asa cum anul trecut a fost parafata o intelegere cu profesorii asupra titlurilor executorii si a majorarii salariilor.
Ulterior, mai multe voci din mass-media au atras atentia asupra acestui tip de anunt care promite masuri care nu pot fi aplicate in mod real, din lipsa de fonduri.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Plan de masuri ANAF: Prevenire si combatere a evaziunii fiscalePONTA iarta greselile Consiliului FiscalRomania pastreaza o stabilitate a conditiilor economice si fiscale oferite investitiilorEconomistul-sef al BNR nu are cea mai buna parere despre noul Cod fiscal al lui PONTAGuvernul ia in calcul reducerea CAS cu 3-5 la sutaUltimele articole
Deductibilitate cheltuieli. Cum sunt incadrate cheltuielile cu diurna soferilorCalendarul contabilului modern cu familia in prim-planGestioneaza usor situatii complexe de payroll cu un soft salarizareCheltuieli deductibile in 2023. 3 exemple detaliate4 solutii moderne in ajutorul managerilor de institutii publiceArticole similare
Legea salarizarii 2019 se modifica: Profesorii vor primi mai multi baniIMM-urile se tem de majorarea salariilor din mai. Ar putea fi amanata eliminarea taxei pe constructii speciale din 2017?Din 2019 se va aplica o majorare salariala de 15% pentru complexitatea munciiSi taxe mai mici, si majorarea salariilor?Cum arata schema rectificarii bugetare pentru perioada urmatoareUltimele articole
Din noiembrie 2023 salariul minim brut CRESTE pentru constructori si agricultoriSalarii duble, alocatii de 200 lei, generalizarea cotei unice de 16%. Se propune eliminarea pensiilor specialeIMM-urile cer majorarea salariilor bugetare abia peste un an de la aprobarea Codului fiscalMajorarea salariilor bugetare si returnarea CASS au fost aprobateBoc: FMI e de acord cu majorari de salarii si pensii, daca vom avea resurseArticole similare
Salariat la o Intreprindere Individuala. Ce costuri apar in cazul coasiguratilor?Nu uitati de obligatiile fiscale obligatorii pana la 25 octombrieLimite de deductibilitate ale unor categorii de cheltuieli la calculul profitului impozabilAu fost MAJORATE amenzile din Legea Contabilitatii prin OUG 115/2023RADET intra in faliment! Primarul Capitalei ofera asigurari ca bucurestenii nu vor fi afectatiUltimele articole
Ai primit o poprire ANAF pe firma pentru datoriile PERSONALe ale administratorului? Cand NU trebuie sa plateasca societatea?Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleOferta de toamna pentru contabili: lucrari care iti fac munca mai simpla, cu REDUCERI de pana la 70%Achizitia unui apartament pe firma. Conditii, TVA, contabilitate si deductibilitatea cheltuielilorDoua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorArticole similare
Strategia fiscala pune sare pe ranile sistemului sanitarGuvernul a reglementat introducerea mecanismului de coplata a serviciilor medicaleNoutati Legislatie Fiscala 09-13 iunie 2008Solidaritatea Sanitara: Legea salarizarii din sanatate, incalca flagrant interesele angajatilorSeful misiunii FMI vede Romania cu ochi buniUltimele articole
Platile se fac de 12 ori mai tarziu, in Romania, decat media europeanaLeul va fi sub presiune in perioada urmatoareFermierii au, de astazi, o piata mare de doua miliarde de potentiali clientiNoutati Legislatie Fiscala 02 - 06 martie 2009Articole similare
OUG 8/2014 modifica certificarea declaratiilor fiscaleOG nr. 42 din 2011 a fost aprobata. Ce se schimba in domeniul fiscalDin 1 ianuarie 2023 contractele de locatiune vor fi declarate la ANAF. Institutia a pus in dezbatere publica procedura de inregistrare necesaraIncepand cu 1 februarie 2022 rambursarea TVA cu control ulterior va fi permanentizataEste OFICIAL! Amnistia fiscala a intrat in vigoare prin OUG 107/2024. Cum beneficiezi de masuraUltimele articole
Cum se trimite in SPV notificarea cesiunii de parti sociale catre ANAF, ca urmare a prevederilor Legii nr. 239/2025?Procedura de aplicare a amnistiei fiscale, modificata din nou prin Ordinul 6438/2024. Ce schimbari intra in vigoareAmnistie fiscala 2024. ANAF a publicat Ghidul prin care poti beneficia de facilitatiAmnistie fiscala 2024: Procedura pe care trebuie sa o urmeze datornicii, conform Ordinului 5521/2024OUG 107/2024. Pana cand trebuie notificat organul fiscal cu privire la anularea accesoriilorSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA