Noile modificari din Codul de procedura fiscala

Codul fiscal si Codul de procedura fiscala se modifica din nou printr-un proiect de ordonanta de urgenta publicat recent de Ministerul Finantelor Publice. Daca despre noile modificari anuntate pentru Codul fiscal pe capitole am discutat deja aici, va prezentam mai jos masurile anuntate in ce priveste Codul de procedura fiscala:

1. In scopul simplificarii procedurii de reactivare, se propune modificarea art. 92 din Codul de procedura fiscala asigurandu-se astfel si o mai buna corelare intre, pe de o parte, motivele de declarare a inactivitatii si, de cealalta parte, conditiile necesare reactivarii.

2. Se propune, la art. 103, reglementarea competentei presedintelui A.N.A.F. de a stabili, prin ordin, tipurile de declaratii fiscale care urmeaza a fi transmise obligatoriu prin mijloace electronice. Acest demers ar statua totodata, tendinta existenta in acest moment in randul contribuabililor de a depune electronic declaratiile, ponderea acestora fiind extrem de ridicata, respectiv 85%.

 3. Se propune modificarea art. 163 din Codul de procedura fiscala in sensul extinderii documentelor acceptate ca dovada a platii in relatia cu institutiile publice, pentru toate modalitatile de plata existente la nivel national (internet banking, mobile banking, terminale de platasi ATM-uri apartinand institutiilor de credit). O astfel de modificare are ca scop incurajarea utilizarii mijloacelor de plata moderne de catre cetateni prin reglementarea acceptarii ca dovada a platii, de catre toate institutiile publice, a documentelor care atesta realizarea tranzactiilor atat la ghiseu, cat si in online. Astfel vor fi recunoscute ca dovada a platii, documentele printate in electronic, declaratia pe propria raspundere cuprinzand detaliile platii, inclusiv transmiterea datelor in format electronic catre institutiile prestatoare care au aplicatii de furnizare a serviciilor online. Verificarea incasarii sumelor se realizeaza de catre institutiile publice.

4. Se propune la art. 165 din Codul de procedura fiscala ca, pentru diferentele de obligatii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum si pentru obligatiile fiscale accesorii, stingerea sa se realizeze in ordinea vechimii stabilita in functie de data comunicarii acestora contribuabilului/platitorului pentru a se asigura o abordare unitara intre data stingerii prin plata si data stingerii prin compensare.

5. In scopul reducerii duratei inspectiei fiscale efectuata pentru solutionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adaugata, se propune, la art. 169 din Codul de procedura fiscala, instituirea regulii potrivit careia, ori de cate ori o cerere a unui contribuabil privind rambursarea taxei pe valoarea adaugata se solutioneaza cu efectuarea in prealabil a inspectiei fiscale, inspectia fiscala va viza exclusiv perioadele fiscale in care s-au derulat operatiunile care au generat soldul negativ al taxei pe valoarea adaugata. Astfel, inspectia fiscala va viza numai perioadele in care s-au derulat operatiunile care au generat soldul negativ al taxei dar pentru care nu s-a ridicat rezerva verificarii ulterioare in sensul ca nu pot forma obiect al inspectiei perioadele fiscale pentru care s-a implinit termenul de prescriptie a dreptului organului fiscal de a stabili obligatii fiscale si nici perioadele care au fost supuse inspectiei fiscale anterior. in plus, se propune extinderea acestei perioade daca organul de inspectie fiscala constata indicii privind nerespectarea legislatiei fiscale ori stabilirea incorecta a obligatiilor fiscale. in acest caz, extinderea perioadei se face cu respectarea dispozitiilor referitoare la rezerva verificarii ulterioare.

6. Pentru a simplifica procedura de solutionare a contestatiilor sub aspectul masurilor asiguratorii dispuse de organul fiscal, avand in vedere faptul ca acest gen de masuri au, in cele mai multe cazuri, un impact financiar semnificativ si imediat asupra contribuabilului, la art. 213 alin. (13) din Codul de procedura fiscala, s-a prevazut ca impotriva deciziei prin care se dispune instituirea masurilor asiguratorii, cel interesat poate face contestatie la instanta de contencios administrativ competenta, in termen de 30 de zile de la comunicare, fara parcurgerea procedurii prealabile.

Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete

Vezi AICI detalii

Cartea Verde a Contabilitatii

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

7. La art. 220 din Codul de procedura fiscala se propune reglementarea posibilitatii presedintelui ANAF ca prin ordin sa stabileasca alte organe fiscale competente pentru emiterea unor acte de executare silita. Astfel, prin aceasta masura se urmareste, in contextul comunicarii electronice dintre ANAF, ca organ fiscal central, pe de o parte, si banci, in calitatea lor de terti popriti, pe de alta parte, implementarea unui mecanism mai rapid de comunicare in cazul infiintarii/ridicarii popririlor, scopul fiind de a evita aparitia eventualelor cazuri in care contribuabililor li s-au indisponibilizatsi executat sume de bani care depasesc nivelul creantei pentru care s-a infiintat poprirea. Astfel, ori de cate ori o banca va informa organul fiscal ca a indisponibilizat sumele de bani pentru care s-a infiintat poprirea, trebuie sa existe un mecanism rapid in care organul fiscal sa ridice celelalte popriri, iar acest lucru nu se poate realiza de catre organul fiscal competent cu executarea ci este necesar sa se stabileasca un alt organ care sa efectueze asemenea acte de executare la nivel national. Prin aceasta masura se urmareste inlaturarea deficientelor legate de intarzierea ridicarii masurii popririi sumelor existente in conturile bancare ale debitorilor fiscali, intarzieri care pot avea casi consecinta afectarea, in cele mai multe cazuri, a activitatii acestora.

8. in scopul simplificarii procedurilor administrative, in special cu efecte asupra contribuabililor, se propune clarificarea efectelor pe care le produce suspendarea executarii silite in cazul depunerii unei scrisori de garantie/polita de asigurare de garantie in ceea ce priveste accesoriile care curg pe perioada suspendarii, sens in care s-a propus reglementarea expresa in cadrul art. 235 din Codul de procedura fiscala a faptului ca, pe perioada suspendarii executarii silite prin depunerea scrisorii de garantie nu se emit si nu se comunica decizii de accesorii.

9. in vederea accelerarii valorificarii bunurilor sechestrate in procedura de executare silita si avand in vedere faptul ca pentru eficientizarea rezultatului acestei activitati de valorificare nu are relevanta daca persoana care doreste a achizitiona un bun prin aceasta procedura inregistreaza obligatii fiscale restante, se propune eliminarea interdictiei de a vinde bunuri sechestrate catre persoane care inregistreaza obligatii fiscale restante. Pentru corelare cu aceasta masura se propune si abrogarea literei l) a alin. (4) al art. 250 care impune aceasta conditie in anuntul privind vanzarea bunurilor sechestrate la licitatie.

10. in corelare cu masura de la pct. 7, respectiv asigurarea cadrului legal in vederea implementarii popririi electronice, se propune crearea unei reguli speciale de stingere a sumelor realizate in cadrul procedurii de executare silita prin poprire. Astfel, pentru aceste sume, stingerea va viza creantele fiscale incluse in titlurile executorii pentru care s-a aplicat aceasta masura (poprirea).

Masura are in vedere faptul ca, intrucat la baza unei adrese de infiintare a popririi pot sta mai multe titluri executorii, este necesar a se reglementa o ordine de stingere a sumelor realizate prin poprire, regula menita a asigura o aplicare unitara de catre organele fiscale in evidenta fiscala a debitorului. Astfel, regula stabileste clar ca se va avea in vedere, ca in cadrul unei adrese de infiintare a popririi, sa se stinga acele creante cuprinse in titlurile executorii care stau la baza acestei masuri si ca, in cazul prelucrarii in sistem informatic a sumelor realizate, nu sevor stinge sumele inscrise in alte titluri executorii.

De asemenea, in corelare cu implementarea popririi electronice, se propun urmatoarele masuri:

- modificarea art. 54 astfel incat dispozitiile referitoare la actele emise in forma electronica, reglementate la art. 46, sa se aplice si actelor de executare, in general, si a popririi electronice, in particular, in sensul ca acestea se semneaza cu semnatura electronica

- modificarea art. 229 astfel incat in cazul popririi electronice sa nu se aplice dispozitiile acestui articol intrucat va lipsi de eficienta masura dat fiind volumul mare de date implicat;

- modificarea art. 236 astfel incat la momentul la care devene executorie o masura asiguratorie (poprire), organul fiscal sa comunice tertului poprit doar o adresa privind transformarea masurilor asiguratorii in masuri executorii, care implica resurse informatice inferioare raportat la procedura actuala care presupune transmiterea titlului executoriu, asigurandu-se astfel si o corelare cu procedura popririiexecutorii.

11. Se propune modificarea art. 272 din Codul de procedura fiscala avand in vedere, in principal, urmatoarele considerente:

- cresterea calitatii si mentinerii intr-un procent cat mai mare a solutiilor adoptate prin deciziile de solutionare a contestatiilor de catre instantele judecatoresti, dar si pentru armonizarea cu prevederile Legii 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

In acest sens, se propune modificarea plafonului de competenta intre structurile specializate de solutionare a contestatiilor din cadrul directiilor generale regionale ale finantelor publice si Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul A.N.A.F. in sensul scaderii acestuia la 1.000.000 lei.

- stabilirea competentei de solutionare a contestatiilor avand ca obiect obligatii fiscale accesorii aferente debitelor stabilite prin decizii de impunere in functie de competenta de solutionare a contestatiilor avand ca obiect debitul principal, in sensul ca in situatia in care competenta de solutionare apartine la doua structuri diferite, structura competenta cu solutionarea debitului principal va solutiona si contestatia avand ca obiect accesoriile aferente, pornind de la principiul de drept conform caruia accesoriul urmeaza principalul;

12. In decembrie 2015 a fost aprobata Directiva 2015/2376 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE in ceea ce priveste schimbul automat obligatoriu de informatii in domeniul fiscal. Scopul acestei directive a fost de a garanta ca Directiva 2011/16/UE prevede o cooperare administrativa cuprinzatoare si eficace intre administratiile fiscale, reglementand schimbul automat obligatoriu de informatii privind deciziile transfrontaliere in avans si acordurile de pret in avans, acestea din urma fiind un tip specific de decizii transfrontaliere in avans utilizate in domeniul preturilor de transfer. Schemele create in functie de sistemul de impozitare care conduc la un nivel scazut de impozitare a venitului in statul membru care emite decizia, pot cauza reducerea considerabila a veniturilor impozitate in alte state membre implicate, erodand astfel bazele impozabile ale acestora. Directiva obliga statele membre sa schimbe in mod automat informatii de baza privind deciziile transfrontaliere in avans si acordurile de pret in avans cu toate celelalte state membre. Acest lucru se bazeaza pe principiul conform caruia alte state membre sunt mai in masura sa evalueze impactul potential si pertinenta unor astfel de decizii decat statul membru care emite decizia. in cazurile corespunzatoare, statele membre care primesc informatiile pot solicita informatii suplimentare mai detaliate.

Totodata, directiva a fost special conceputa pentru a permite ca schimbul de informatii privind deciziile sa se bazeze pe toate normele existente din Directiva 2011/16/UE referitoare la modalitatile practice pentru schimbul de informatii, inclusiv utilizarea de formulare-tip. in mod concret, prin aceasta directiva s-au reglementat in principal urmatoarele:

- domeniul de aplicare si conditiile pentru schimbul automat obligatoriu de informatii referitoare la tipurile de decizii fiscale si de acorduri privind preturile de transfer, astfel cum sunt ele definite; - obligatia autoritatilor competente ale unui stat membru de a comunica atat autoritatilor competente ale tuturor celorlalte state membre, cat si Comisiei Europene, prin schimb automat, informatii despre decizii fiscale si acordurile de pret in avans pe care le emit sau le modifica dupa data de 1 ianuarie 2017;

- faptul ca obligatia de comunicare a deciziilor fiscale catre toate statele membre se aplica si pentru deciziile fiscale emise intr-o perioada de 5 ani inainte de data de 1 ianuarie 2017 si care sunt inca valabile la aceasta data;

- crearea de catre Comisia Europeana a unui registru central securizat accesibil tuturor statelor membre si Comisiei Europene in care statele membre ar urma sa incarcesi sa stocheze informatiile, in loc sa le transmita prin e-mail. Acest registru central va facilita schimbul de informatii si va sprijini statele membre pentru a studia si a reactiona la deciziile schimbate intre ele, sporind eficienta utilizarii resurselor si evitand necesitatea ca fiecare stat membru sa efectueze modificari similare ale sistemului sau de stocare a informatiilor.

- data de 1 ianuarie 2017 ca data de la care statele membre urmeaza sa aplice aceste prevederi.