Sterica Fudulea, secretar de stat in Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA) a declarat recent ca firmele care vor sa beneficieze de fonduri nerambursabile prin intermediul editiei din 2018 a programului de internationalizare s-ar putea inscrie inca din luna noiembrie a acestui an in aplicatia specifica.
Conform declaratiilor acordate Agerpres, pana in prezent au fost semnate 37 de acorduri financiare nerambursabile, din editia 2017 a programului.
"Urmatoarele 60 vor fi semnate de luni pana miercuri si mai avem inca 20 de companii de la care asteptam clarificari pentru a le selecta pe ultimele dintre ele, pentru ca vom depasi 100 de societati sustinute din programul de internationalizare, care sustine individual producatorul român sau furnizorul de servicii", a spus Fudulea.
Acesta a explicat, conform aceleiasi surse, ca mai este timp suficient in ultimele trei luni ale anului pentru ca firmele sa foloseasca acesti bani si sa aduca deconturile pâna pe 10 decembrie, astfel incât pâna la finele anului sa primeasca banii.
"Urmeaza sa deschidem procedura, aplicatia, si pentru anul urmator. Sper ca poate la finalul lunii octombrie - inceputul lunii noiembrie sa deschidem aplicatia pentru cei care vor sa beneficieze de programul de internationalizare la anul, sa poata sa semneze AFN-urile (acordurile financiare nerambursabile - n. r.) anul acesta, ca sa faca cheltuielile incepand cu anul viitor", a adaugat Fudulea.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2025
Analiza financiara comparativa intreprinderea romaneasca in comparatie cu modelul nordamerican
Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Suma maxima pe care o poate accesa o firma prin acest program este 50.000 de lei, grantul acoperind 90% din cheltuielile totale.
Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, suma care va creste la 20 de milioane in 2018, la 22 de milioane in 2019 si la 24 de milioane in 2020.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
S-a lansat Programul de Guvernare 2016-2020 al Mediului de AfaceriMinisterul pentru Mediul de Afaceri a dublat suma pentru targuri si expozitiiRomania IMM si PFA: afla ce cerinte are Comisia Europeana pentru autoritatile romane!Aspecte ale planificarii fiscale internationalePromovare cu fonduri nerambursabile de pana la 25.000 pentru firmele private care vor sa isi faca reclama in strainatateUltimele articole
Guvernul doreste sa aprobe programul de INTERNATIONALIZARE a firmelor romanesti. Ce trebuie sa stiti daca aveti firmaFlorin Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat prezinta programul Romania Start Up NationMinisterul Economiei a sustinut 7 firme din IT&C la targul internationa de la LondraBirocratia, fiscalitatea excesiva si controalele excesive: Trei factori votati de IMM-urile din Romania ca obstacole in calea dezvoltariiNoutati privind facilitatile fiscale acordate incubatoarelor de afaceriArticole similare
Ce masuri se iau pentru cresterea numarului de FIRME cu 40 la suta in viitor?FIRMEle sunt OBLIGATE sa trimita in telemunca, daca este posibil, cel putin 50% din angajati in timpul starii de alertaProiect: FIRMEle pot acorda al 13-lea si 14-lea salariu cu deduceri din impozitul pe profitDeclaratia 394. Mai depui D394 daca NU ai avut tranzactii?[MONOGRAFIE] Tichete de masa si reglementari cheieUltimele articole
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firmaAmanet. ANAF incepe verificari ample la casele de amanet. Peste 3.700 de FIRME sunt in vizorTichete cadou de Craciun. Se mai calculeaza impozit si CASS daca suma de 300 lei este neimpozabila?30 de ani impreuna! O poveste de succes - Rentrop&Straton, liderul informatiilor specializate din RomaniaImpozit pe profit. FIRMEle NU pot trece la impozit micro din 2026, chiar daca indeplinesc conditiileArticole similare
Fondul de rulment: tot ce trebuie sa stiiInregistrare bonuri fiscale. Cum facem inregistrarile tinand cont de OMFP 2634/2015?Aplicarea noilor prevederi ale art. 21 in ce priveste deducerea CHELTUIELIlor cu autoturismulRevista Romana de TVA nr. 32, noiembrie 2009 - pagina 2Valoarea produselor acordate ca sponsorizareUltimele articole
Piata muncii in 2025: Incotro se indreapta angajatorii in fata noilor reglementariCHELTUIELI deductibile. Ce CHELTUIELI pot fi deductibile pentru un PFI in 2025Mijloace fixe. Cum sa le scoateti din evidenta + o MONOGRAFIE contabila utilaDiurna. Ce este, cum se acorda + un MODEL de calcul pentru diurna interna si cea externaBon fiscal fara cod QR. Poate fi deductibil dupa data de 1 septembrie 2025?Articole similare
Obtineti bani pentru afaceri: Se lanseaza programul Comert 2015!ANAF: Principalele declaratii fiscale si obligatii de plata cu termen luna septembrie 2016Anunt important privind incheierea de conventii de colaborare cu institutii de creditIMM-urile beneficiaza de finantare prin sapte programe de sprijin. Pentru ce programe puteti aplicaProgramul Femeia manager ofera finantare de 50.000 leiUltimele articole
Ministrul Economiei a pus in dezbatere publica 3 programe nationale pentru finantarea IMM-urilorIMM-urile vor putea beneficia de un ajutor de minimis de pana la 500.000 lei de la stat, prin programul de MicroindustrializareInscrierile pentru accesarea masurii -Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile- incep de luni, 12 OCTOMBRIE 2020 (Anunt MEEMA)MFP modifica Procedura de anulare a obligatiilor de plata accesorii. Sunt prevazute si persoanele care au in derulare o esalonare la plataProgramul Comert si Servicii 2018: Pana la 54.000 de euro nerambursabil, pentru firmele privateSfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA