Tratamentul cheltuielilor accesorii si facturarea. Ce declaram in Declaratia 390?

Analiza de astazi are in vedere aspecte care tin de cheltuielile de transport si instalare a unui bun achizitionat din UE, de facturarea separata de catre furnizorul bunului sau un prestator, precum si de tratamentul cheltuielilor accesorii.

Pentru punerea in functiune a unui mijloc fix primit de la prestatorul din alt stat UE, o societate primeste o factura separata reprezentand costuri pentru punerea in functiune + tarif transport (care majoreaza valoarea mijlocului fix). Se va vedea daca aceasta valoare se declara in declaratia 390 la achizitii de servicii sau la achizitii intracomunitare de bunuri.

In conformitate cu prevederile art. 137 alin. 2 lit. b din Codul fiscal baza de impozitare pentru TVA cuprinde si cheltuielile accesorii ( spre exemplu, comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport si asigurare) solicitate de catre furnizor/prestator cumparatorului sau beneficiarului si facturate acestuia, chiar daca fac obiectul unui contract separat, in masura in care aceste cheltuieli sunt legate de livrarile de bunuri sau de prestarile de servicii in cauza.

In acest sens, la pct. 18 alin. 8 din Normele metodologice se expliciteaza faptul ca aceste cheltuieli accesorii nu reprezinta o tranzactie separata, ci sunt parte componenta a livrarii/prestarii de care sunt legate, urmand aceleasi reguli referitoare, printre altele, la locul livrarii/prestarii, cotele, scutirile ca si livrarea/prestarea de care sunt legate. Spre exemplu, la pct. 18 alin. 9 din Normele metodologice se specifica ca in baza impozabila a unei livrari intracomunitare su cuprind si cheltuielile cu transportul bunurilor livrate intracomunitar sau alte cheltuieli accesorii, numai daca, potrivit prevederilor contractuale, acestea cad in sarcina vanzatorului.

Prin urmare, daca furnizorul din Germania s-a obligat prin contractul de livrare a bunului (mijloc fix pentru clientul din Romania) sa asigure si transportul, atunci valoarea facturata separat reprezentand cheltuielile de transport se declara ca achizitie intracomunitara de bunuri. Daca transportul cade in sarcina cumparatorului conform prevederilor contractuale, chiar daca cheltuielile sunt facturate de furnizorul bunului, ele trebuie declarate ca achizitii intracomunitare de servicii.

De asemenea, daca furnizorul bunurilor a refacturat, pe langa contravaloarea transportului, si cheltuielile de punere in functiune si aceste cheltuieli au cazut in sarcina furnizorului din Germania conform contractului, ne aflam in situatia unei livrari de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrarii este in Romania, unde se efectueaza punerea in functiune, dupa cum se prevede la art. 132 alin. 1 lit. b din Codul fiscal.

Livrarea de bunuri cu instalare sau montaj nu este similara cu livrarea intracomunitara de bunuri pentru furnizor si, implicit, nu poate duce nici la achizitie intracomunitara de bunuri pentru cumparator. Ca atare, operatiunea nu se declara in declaratia recapitulativa 390 VIES, cumparatorul din Romania fiind obligat doar la plata TVA prin taxare inversa, in baza prevederilor art. 150 alin. 6 si art. 157 alin. 2 din Codul fiscal.

In decontul de TVA, cumparatorul declara achizitia bunului ca urmare a unei livrari cu instalare sau montaj la rd. 7 si rd. 20 din formularul 300.

Insa, din cele prezentate reiese ca ar fi vorba de un prestator din Germania (deci nu de furnizorul bunului) care a emis o factura pentru servicii de transport si instalare a unui bun (mijloc fix). In consecinta, serviciile facturate de prestatorul comunitar se vor declara ca achizitii intracomunitare de servicii in declaratia recapitulativa 390 VIES, chiar daca ele au fost achizionate in legatura cu un bun achizitionat tot din Comunitate.

Rezulta ca tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA al cheltuielilor facturate depinde finalmente de prevederile din contractul incheiat pentru achizitionarea bunului.

Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro