
Raportul Special
realizat de specialisti
In analiza urmatoare, avem o societate care a emis o factura avans procurare echipamente in luna noiembrie 2015 si care a incasat avansul (TVA 24%). Echipamentele au fost achizitionate si duse beneficiarului in luna noiembrie 2015. Societatea a intocmit bon de consum pentru echipamentele respective. In anul 2016 s-au efectuat lucrarile pentru montarea echipamentelor si a fost intocmita factura pentru executie lucrari. Situatia de lucrari intocmita nu a cuprins si echipamentele pentru care a fost incasat avansul in luna noiembrie 2015. S-a procedat la stornarea avansului. Vom vedea daca la facturarea procurarii echipamentelor in luna iunie 2016 cota de TVA este 24% sau 20%.
In situatia in care prin contract s-a prevazut livrarea de echipamente cu montarea/instalarea acestora, era corect daca valoarea echipamentelor ar fi fost cuprinsa in valoarea lucrarilor, conform devizului intocmit in luna iunie 2016. In acest sens, am in vedere si precizarea dvs. din care rezulta ca pentru echipamentele respective s-a intocmit in noiembrie 2015 un bon de consum, fiind efectuata, de exemplu, inregistrarea contabila 602 "Cheltuieli cu materialele auxiliare" = 3021 "Materiale auxiliare", urmata de receptia partiala a lucrarii inregistrata contabil prin formula 332 " Servicii in curs de executie" = 712 " Venituri aferente costurilor serviciilor in curs de executie".
Astfel, avansul incasat se considera a fi o suma partiala din valoarea totala a lucrarilor de instalare/montare echipamente contractate, fara a fi tratat de sine statator, ca un avans total, doar pentru livrarea de marfuri (echipamente).
In acest caz, in luna iunie 2016, dupa receptia si punerea in functiune a lucrarilor, se procedeaza dupa cum urmeaza:
- se storneaza factura de avans emisa in noiembrie 2015 prin aplicarea cotei TVA 24%;
- se emite factura pentru valoarea totala a lucrarilor efectuate care include si valoarea echipamentelor pentru care s-a emis bonul de consum in noiembrie 2015, aplicand, in luna iunie 2016 cota standard TVA de 20% asupra valorii totale a contractului avand ca obiect livrarea de echipamente cu instalare/montare. Data faptului generator se considera a fi data intocmirii Procesului verbal de receptie si punere in functiune a lucrarii, semnat de catre ambele parti contractante. In acest caz, sunt aplicabile prevederile art. 291 alin. (4) "Cota aplicabila este cea in vigoare la data la care intervine faptul generator, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 282 alin. (2), pentru care se aplica cota in vigoare la data exigibilitatii taxei. "
Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele de la alin. (6) al art. 291 prin care se reglementeaza in mod expres faptul ca, in cazul schimbarii cotei, se va proceda la regularizarea avansurilor pentru a se aplica cota in vigoare la data livrarii de bunuri sau prestarii de servicii. In mod similar se procedeaza si in situatia in care se aplica sistemul TVA la incasare, aspect reglementat prin art. 291 alin. (5) "In cazul operatiunilor supuse sistemului TVA la incasare, cota aplicabila este cea in vigoare la data la care intervine faptul generator, cu exceptia situatiilor in care este emisa o factura sau este incasat un avans, inainte de data livrarii/prestarii, pentru care se aplica cota in vigoare la data la care a fost emisa factura ori la data la care a fost incasat avansul. "
Booking & Airbnb Solutii fiscal-contabile pentru companii
Examen Consultant Fiscal 2026
Cartea verde a contabilitatii 2026
In acest sens, la pct. 39 alin. (2) "(2) Pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii,……, in situatia modificarilor de cote se aplica regularizarile prevazute la art. 291 alin. (6) din Codul fiscal. ", se regaseste exemplul nr. 1 care poate fi adaptat situatiei prezentate de dvs. "Exemplul nr. 1: O societate de constructii intocmeste situatia de lucrari in cursul lunii decembrie 2015, pentru lucrarile efectuate in lunile noiembrie si decembrie. Contractul prevede ca situatia de lucrari trebuie acceptata de beneficiar.
Beneficiarul accepta situatia de lucrari in luna ianuarie 2016. Faptul generator de taxa, respectiv data la care se considera serviciul prestat, intervine la data acceptarii situatiei de lucrari de catre beneficiar, potrivit prevederilor art. 281 alin. (7) din Codul fiscal. In consecinta, cota aplicabila pentru intreaga contravaloare a serviciilor acceptate de beneficiar este de 20%, cota in vigoare la data faptului generator de taxa. In situatia in care anterior emiterii situatiei de lucrari au fost emise facturi de avans cu cota de 24%, dupa data de 1 ianuarie 2016 avansurile respective se regularizeaza prin aplicarea cotei de 20%."
In situatia in care devizul de lucrari a cuprins in luna iunie 2016 doar valoarea manoperei si a regiilor aferente, fara a include si valoarea echipamentelor instalate/montate, factura se emite prin aplicarea cotei standard 20%, in vigoare la data faptului generator. Astfel, factura de avans trebuia stornata (regularizata) la momentul livrarii echipamentelor in luna noiembrie 2015, ca data a faptului generator, operatiunea fiind tratata ca o vanzare de marfa in anul 2015 (4111 " Clienti" = 707 "Venituri din vanzarea marfurilor" concomitent cu 607 "Cheltuieli privind marfurile" = 371 "Marfuri"). La regularizarea facturii in noiembrie 2015 s-ar fi aplicat aceeasi cota TVA 24%.
In concluzie, pentru aplicarea unui tratament fiscal corect, trebuie sa analizati prevederile contractuale cu privire la obiect, pret, obligatii, etc. Asa cum am precizat anterior, daca obiectul contractului este livrarea cu instalare, in valoarea facturii emise in luna iunie 2016 trebuie inclusa si valoarea echipamentelor livrate in anul 2015, inclusa, pe baza bonului de consum in debitul contului 332 " Servicii in curs de executie". In iunie 2016, se efectueaza receptia lucrarilor, inregistrata prin formula contabila 712 " Venituri aferente costurilor serviciilor in curs de executie" = 332 " Servicii in curs de executie", concomitent cu valoarea facturii emise pe numele beneficiarului lucrarii:
4111 "Clienti" = 704 " Venituri din servicii prestate" /4427 " TVA colectata"
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Amelia Dumitras - Consultant
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Achizitie intracomunitara de bunuri. Ce COTA TVA folosim pentru cheltuielile accesorii?Implicatiile d.p.d.v. al TVA-ului si al declaratiilor ce trebuiesc completateRegim TVA la servicii turistice. Sfaturi pentru a identifica in mod corect cota de TVANoul Cod fiscal. Principalele modificari privind taxa pe valoare adaugataStudiu de caz: Operatiuni neimpozabile in Romania, dar impozabile pe teritoriul comunitarUltimele articole
Fiscalitate si contabilitate pentru Uber si Bolt in 2026. Ce trebuie sa faci pentru a evita problemele cu ANAFS-au schimbat regulile pentru mijloacele fixe. Stii sigur ca le inregistrezi corect?Lucrari de constructii in perioada iunie - iulie, factura emisa ulterior. Ce cota de TVA aplici[MONOGRAFIE CONTABILA] Factura de avans si regularizarea facturilor emise inainte de 1 august cu cota de 19%Majorare COTA TVA. Ce cota aplicam pentru serviciile prestate in IULIE si facturate in AUGUST 2025?Articole similare
Persoanele cu handicap grav sau accentuat, scutite de impozit pentru toate veniturileNOUA sesiune de asistenta online de la ANAF: Completarea si depunerea Declaratiei Unice in 2019Sponsorizare asociatie non-profit - platitoare de impozit pe profit: Reglementari contabileFirmele pot factura in mod simultan facturi fizice si electronice?Cum afli daca IT-istul firmei desfasoara activitate dependenta sau nu si cum impoziteziUltimele articole
Concediul de maternitate si concediul pentru cresterea copilului pentru administratorul cu contract de mandatDecontarea cheltuielilor cu educatia timpurie a copiilor angajatilor. Documente justificative, plafon si monografie contabilaCum poti intra in vizorul ANAF din cauza achizitiilor efectuate pe firmaCum se trimite in SPV notificarea cesiunii de parti sociale catre ANAF, ca urmare a prevederilor Legii nr. 239/2025?Regularizarea impozitului pe dividendele platite nerezidentilor. Cum se recupereaza diferenta daca certificatul de rezidenta fiscala este depus ulteriorArticole similare
Investitii nefinalizate. Ce INREGISTRARI CONTABILE se fac si ce cheltuieli pot fi deduse?Pierdere fiscala. Impozit pe profit trimestrul I 2017. Cum se face recuperarea pierderii?Sponsorizare in bunuri. Cum procedam cu factura de achizitie a bunurilor donate ulterior?[MODEL] Protocol de predare-primire la fuziunea prin absorbtieINREGISTRARI CONTABILE achizitie de servicii extracomunitare. Taxare inversaUltimele articole
Ai o operatiune contabila neobisnuita si nu esti sigur cum se inregistreaza corect? Afla solutia!KIT Politici si Proceduri: conformitate financiar-contabila completa, intr-un singur instrumentCum evita expertii contabili erorile de interpretare in situatiile fiscale atipiceReevaluarea cladirilor in scop contabil si fiscal: este legal ca valoarea contabila sa difere de cea declarata la Taxe locale?Compensare plusuri si minusuri la inventar. Conditii si INREGISTRARI CONTABILESfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA