Cine isi mai aminteste astazi oare de sutele de oameni de care era nevoie atunci cand intr-o singura tara de-abia existau cateva gari? Cu toate acestea, cererea pentru forta de munca umana era una foarte mare, iar dezvoltarea fabricilor a adus cu sine apogeul in aceasta privinta.
Odata cu industrializarea unor domenii si avantul pe care l-au luat ultor tehnologiile moderne in aceleasi arii, am avut parte si de efectul invers care astazi continua sa isi faca simtita prezenta. Nu mai radem neincrezatori daca ni se spune ca peste 20 de ani vom fi serviti in restaurante si cafenele de niste roboti in loc de oameni.
Daca ne gandim ca marile companii ar sta pe ganduri inainte sa faca astfel de schimbari, nu e cazul sa le acordam acest vot de incredere. Deja cele mai mari lanturi de producatori si cei mai mari jucatori din piata si-au redus si restrang in continuare numarul salariatilor de care au nevoie.
Rezultatele? Productia creste considerabil in vreme ce costurile scad. Changying Precision Technology Company din orasul chinez Dongguan a infiintat o unitate condusa aproape in intregime de roboti, informeaza HotNews.ro.
Din momentul in care a implementat aceasta schimbare, cresterea productiei a ajuns la peste 160% si s-au inregistrat scaderi semnificative a numarului de defecte ale produselor, ajungandu-se astfel de la un procent de 25% la unul de doar 6%.
Ce companie nu ar face o astfel de schimbare, fara sa stea pe ganduri, daca i-ar fi prezentate astfel de rezultate mai mult decat uimitoare?
"Fabrica din Dongguan are linii de productie automatizate care folosesc brate robotizate pentru a produce piese pentru telefoane mobile. Fabrica are, de asemenea, echipamente de prelucrare automatizare, camioane de transport autonome si alte echipamente automatizate in depozit.
Mai exista oameni care lucreaza in fabrica. Astfel, 3 angajati verifica si monitorizeaza fiecare linie de productie, iar 3 alti angajati monitorizeaza un sistem de control coputerizat. Anterior, unitatea avea 650 de angajati. Dupa introducerea robotilor, numarul angajatilor a scazut la 60", scrie aceeasi sursa.
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
S-ar parea ca planurile companiei de reducere a numarului de angajati nu se opreste aici. Managerul companiei isi doreste ca, pe viitor, sa ajunga la aproximativ 20 de angajati.
Aceeasi sursa anunta ca productia per persoana a crescut de la 8.000 de piese la 21.000 de bucati, cresterea fiind astfel de 162,5%.
Daca ne gandim la industria din acest moment, s-a ajuns deja la o supraproductie, astfel ca deja se produce mult mai mult decat se consuma. Cu toate acestea, se pare ca avantul tehnologic nu impiedica unele companii sa isi mareasca viteza de productie. In paralel, evident, creste si numarul consumatorilor.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Cum se va aplica taxarea inversa in anul 2016?Reglementarea platilor in valuta. Vezi ce prevede noul OrdinSfatul expertului Robert Gearba: Tratamentul fiscal al licentelor softwareAngajatorii care califica someri pot primi de la stat 250 de euro/lunar pentru fiecare persoana angajataTendinte in evolutia activitatii economice in perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2016Ultimele articole
Arhivarea documentelor. Ce acte sa pastrati cand treceti la arhivarea electronica + un studiu de cazMijloacele fixe. MONOGRAFIA contabila pentru 15 imobilizari + obligatia platii impozitului pe constructiiSAF-T in 2025. Ce obligatii exista pe linie de stocuri si mijloace fixeCum te ajuta un fiset metalic sa iti conduci firma in limitele fiscalitatii?Calculul pe care trebuie sa-l faci atunci cand te intrebi cat costa un implant dentarArticole similare
Studiu EY: Directorii financiari sunt preocupati de impactul datelor asupra raportarilorINACO lanseaza Ghidul Meseriilor Viitorului in prima zi de scoalaMicrointreprinderile si IMM-urile pot primi granturi de pana la 100.000 euro pentru a-si digitaliza activitateaMicrointreprinderile si IMM-urile pot obtine granturi de pana la 100.000 euro pentru digitalizare in perioada februarie-martie 2023Este OFICIAL! A fost aprobat Programul national de digitalizare a microintreprinderilor si IMM-urilor. Firmele au la dispozitie peste 20 de activitati eligibileUltimele articole
3 exemple de investitii pentru afacerea ta care iti pot aduce beneficii economice pe termen lungTop 10 meserii de viitor bine platite. Ce domenii se vor dezvolta rapid!Ajutoare de la stat in 2023: Anumite persoane vulnerabile pot primi sprijin financiar de peste 10.000 leiFirmele mici si mijlocii pot obtine ajutor financiar pentru a asigura cursuri de perfectionare angajatilor. Ce domenii sunt vizateMFP si UiPath aduc in administratia fiscala din Romania cele mai noi tehnologii de automatizare a proceselor repetitiveArticole similare
Amenzi de aproape 800.000 de lei in cadrul unei actiuni nationale pentru prevenirea si combaterea muncii ilegale a strainilorAchizitii din stat non-UE, neimpozabile in Romania. Ce declaratii se depun?Declararea eronata a valorii in vama, un tip de frauda des intalnitContributia IMM-urilor in ocuparea fortei de munca si indicele de incredere pentru IMM-uriOperatiuni de livrare. Ce obligatii de plata are reprezentantul fiscal catre furnizor?Ultimele articole
Atentie, contribuabili! ANAF a demarat cea mai ampla actiune de control fiscal in comertul onlineCe inseamna dropshipping-ul, implicatiile fiscale si studii de caz utileMAT propune implementarea unui Program de accelerare a dezvoltarii IMM-urilor. Ce conditii trebuie sa indeplineasca firmele?IMM-urile vor putea beneficia de un ajutor de minimis de pana la 500.000 lei de la stat, prin programul de MicroindustrializareANAF controleaza vanzatorii online de bunuri cu livrare prin curier cu ajutorul Operatiunii `Mercur`Articole similare
Studiu de caz: TVA. Cedarea bunurilor. ImpozitAchizitie produse accizabile in regim suspensiv de la plata TVA. Cum deducem TVA-ul?Pe pietele internationale, graul nu mai este la mare cautareVenituri din contracte de antepriza. Ce impozite si declaratii sunt obligatorii?OUG 110/2021 prevede zile libere si INDEMNIZATII pentru parintii care stau acasa. Ce conditii trebuie sa fie indepliniteUltimele articole
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B5 beneficii ale utilizarii unui sistem MES in industria greaBugetul unui startup: Cum sa il gestionezi eficient in primul an de activitatePermis de Antreprenor - Avantaj competitiv pentru afaceri din toate industriileMijloace fixe inregistrate gresit. Solutii si clarificari pentru firmeArticole similare
Economia Romaniei, pe crestereTaxa auto mai mica duce la restituiri de 240 milioane de lei in 2011Guvernul modifica selectia firmelor care primesc ajutoare pentru stimularea exportuluiCum arata proiectul de buget pentru 2016?CRESTEREA PRODUCTIEI industriale: Romania, locul doi in UE, in luna iunieUltimele articole
Ministerul Finantelor a publicat bilantul schemei de ajutor de stat 807/2014 pentru perioada 2014-2023Calculele gresite ale premierului privind economia. Ne apropiem de o noua crizaCresteri in domeniul industrial. Romania urmeaza un trend ascendentRomalimenta sustine necesitatea reducerii TVA la alimenteReducerea TVA in alte domenii. Noi declaratiiSfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Mijloace fixe. Puteti reduce perioada de amortizare dpdv contabil si fiscal?
[CONTROL ANTIFRAUDA] Reglementari legale, drepturile contribuabililor si studii de caz utile
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA