
Raportul Special
realizat de specialisti
Ordonanta de urgenta adoptata miercuri, 14 octombrie a.c., de Guvern, stabileste ca acei contribuabilii care isi vor achita pana la 31 martie 2016 obligatiile de plata principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 si administrate de ANAF, vor beneficia de anularea penalitatilor de intarziere aferente acestora, daca indeplinesc o serie de conditii.
De asemenea, contribuabilii care platesc pana la 30 iunie 2016 o cota de 45,8% din dobanzile aferente obligatiilor principale restante stabilite prin decizii comunicate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale, vor putea beneficia, conditionat, de anularea unei cote de 54,2% din dobanzile aferente obligatiilor principale datorate bugetului general consolidat la 30 septembrie 2015, administrate de ANAF.
De aceste facilitati fiscale vor putea beneficia, daca indeplinesc conditiile legale, contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entitati fara personalitate juridica.
Actul normativ are scopul acordarii unor facilitati fiscale, pe de o parte, in sensul sprijinirii contribuabililor aflati in dificultate, iar pe de alta parte, in sensul stimularii achitarii obligatiilor de plata restante la buget si majorarii incasarilor bugetare.
Potrivit Ordonantei de Urgenta, pentru a beneficia de anularea penalitatilor de intarziere si a cotei de 54,2% din dobanda, contribuabilii trebuie sa depuna o cerere in acest sens la organul fiscal si sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
Toate obligatiile de plata principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de ANAF, se sting pana la data de 31 martie 2016, inclusiv;
O cota de 45,8% din dobanzile aferente acestor obligatii de plata restante, stabilite prin decizii comunicate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale, se sting pana la 30 iunie 2016, inclusiv;
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Pana la termenul de plata prevazut de Codul de procedura fiscala, se stinge cota de 45,8% din eventualele dobanzi calculate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale;
Pana la data la care contribuabilul depune cererea de anulare a penalitatilor de intarziere si cotei din dobanda (a accesoriilor), sunt stinse toate obligatiile de plata principale curente, cu termene de plata cuprinse intre 1 octombrie 2015 si 31 martie 2016;
Contribuabilul sa aiba depuse toate declaratiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, pana la data inregistrarii cererii de anulare a accesoriilor, al carei termen maxim este 30 iunie 2016.
Incepand cu 1 ianuarie 2016, prin intrarea in vigoare a noului Cod de procedura fiscala, dobanzile de intarziere la plata se reduc de la 0,03% pe zi, cat sunt in prezent, la 0,02% pe zi, iar penalitatile de intarziere la plata se reduc de la 0,02% pe zi, cat sunt in prezent, la 0,01 % pe zi. Masura a fost luata in scopul reducerii sarcinii totale a accesoriilor pentru contribuabilii care declara toate obligatiile fiscale, dar platesc cu intarziere.
Actul normativ include, de asemenea, dispozitii si conditii privind anularea penalitatilor de intarziere, precum si a cotei de 54,2% din dobanzi, aferente obligatiilor de plata principale cu termene de plata anterioare datei de 30 septembrie, in situatii specifice:
Anularea penalitatilor de intarziere si a cotei din dobanzi aferente diferentelor de obligatii de plata declarate suplimentar de contribuabili prin declaratie rectificativa prin care se corecteaza obligatiile de plata principale cu scadente anterioare datei de 30 septembrie inclusiv;
Anularea penalitatilor de intarziere si a cotei de dobanzi pentru sumele datorate si stinse la data de 30 septembrie 2015, inclusiv, aferente obligatiilor de plata principale cu termene de plata pana la aceasta data si stinse pana la 30 septembrie, inclusiv;
Anularea penalitatilor de intarziere si a cotei de dobanzi aferente obligatiilor de plata principale cu termene de plata pana la 30 septembrie 2015, inclusiv, si individualizate in decizii de impunere emise ca urmare a unei inspectii fiscale incepute anterior intrarii in vigoare a actului normativ aprobat miercuri, 14 octombrie a.c.
Contribuabilii carora le-au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta au posibilitatea de a efectua plati din sumele indisponibilizate ca efect al popririi. Masura se aplica temporar pentru perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a ordonantei si 30 iunie 2016. Totodata, masura se va aplica si pentru popririle infiintate ulterior intrarii in vigoare a actului normativ, dar nu mai tarziu de 30 iunie 2016. Contribuabilii aflati in insolventa sau reorganizare pot beneficia de aceste facilitati fiscale daca indeplinesc conditiile impuse de Ordonanta de Urgenta adoptata miercuri, 14 octombrie a.c.
In cazul unitatilor administrativ-teritoriale, facilitatea prevazuta de ordonanta de urgenta se acorda daca organul deliberativ local, respectiv consiliul local, emite o hotarare in acest scop. In acest caz, facilitatea vizeaza anularea pana la 73,3% din majorarile de intarziere ce reprezinta componenta de penalitate de intarziere.
De asemenea, contribuabilii care la data de 30 septembrie 2015 beneficiaza de esalonarea la plata pot beneficia si de anularea unei cote de 54,2% din dobanzile esalonate la plata si nestinse la 30 septembrie 2015 daca esalonarea la plata se finalizeaza pana la 31 martie 2016. In acest caz, cota de 54,2% din dobanda achitata odata cu plata ratei de esalonare se restituie potrivit Codului de procedura fiscala.
Nivelul de 54,2% avut in vedere la anularea dobanzilor a fost stabilit astfel:
S-a calculat mai intai pentru fiecare an din perioada 2010-2015 diferenta dintre dobanda anuala prevazuta de Codul de procedura fiscala si dobanda medie pe total portofoliu de titluri de stat pe piata interna si externa; De exemplu, in 2014, dobanda anuala prevazuta in Codul de procedura fiscala a fost de 11,56%, iar dobanda medie pe titluri de stat a fost de 5,3%. Diferenta dintre cele doua valori procentuale este de 6,26%. Calculul a fost facut pentru fiecare dintre anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015.
S-a calculat apoi ponderea acestei diferente in nivelul dobanzii anuale prevazuta de Codul de procedura fiscala; In 2014, ponderea acesteia a fost de 54,2%, cea mai scazuta din intreaga perioada 2010-2015. In 2010 aceasta a fost 60,8%, in 2011 – 56,2%, in 2012 – 60,3%, in 2013 – 62,3%, in 2015 – 54,3%. Din acest calcul a rezultat pentru fiecare an din cuprinsul perioadei o valoare anuala a dobanzii susceptibila a fi anulata;
Avand in vedere dificultatea operarii cu nivele de dobanda diferite in conditiile in care deciziile de stabilire a dobanzii se pot referi la diverse perioade, iar volumul dobanzilor corespunzatoare fiecarei perioade nu poate fi determinat, s-a apreciat ca alegerea nivelului minim dintre valorile mentionate mai sus este cea care ar trebuie adoptata din considerente prudentiale.
Procedura de aplicare a ordonantei de urgenta se va aproba in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ, prin ordin al ministrului finantelor publice, in cazul creantelor administrate de catre organul fiscal central sau prin ordin al conducatorului institutiei sau autoritatii publice, in cazul obligatiilor de plata individualizate in titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal central.
Sursa: Guvernul Romaniei
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
ANAF: Proiect pentru aplicarea sanctiunilor internationale in domeniul finantelorNou: Vezi ce modifica OG nr. 26 din 2012 in domeniul fiscal!S-a simplificat un pic autorizarea PFAStudiu de caz: Contributii sociale aferente indemnizatiei administratoruluiMMACA: Start-Up Nation 2018, ultimele noutati inainte de depunerea proiectelorUltimele articole
Sistemul de roviniete va mai functiona doar pana pe 1 iulie 2026. Ce taxe noi vor plati soferiiConsumatorii vulnerabili primesc 50 lei/luna pentru curent. Pana cand poti depune cerereaE-Factura: Termenul de scutire, EXTINS pana in octombrie 2025 pentru anumite entitatiImpozitul pe profit. Recuperarea pierderilor fiscale in cazul revenirii de la micro + un EXEMPLU practicOfertele de Paste sunt AICI! Reduceri de pana la 75% la titluri de fiscalitate si transport GRATUITArticole similare
Dizolvare societate. Tratament fiscalCum arata proiectul de buget pentru 2016?Intalnirile organizate de ANAF in vederea indrumarii contribuabililor cu privire la obligatiile fiscale (august 2019 )Procedura de anulare a contributiei de asigurari sociale conform OUG 31/2019Proiect: Finantele modifica si completeaza Procedura privind anularea obligatiilor de plata accesoriiUltimele articole
Mijloace fixe. FACILITATI FISCALE de care pot beneficia firmeleCum te afecteaza impozitul pe venit in cazul unui imprumut personalImpozit micro. FACILITATI FISCALE ELIMINATE in 2025 pentru microintreprinderiCheltuieli deductibile. Cum sunt tratate fiscal cheltuielile cu cadourile de 8 Martie pentru ziua femeiiD112. ANAF actualizeaza formularul in conditile aparitiei OUG 156/2024Articole similare
Noul proces-verbal de constatare a contraventiilor. ModelCine beneficiaza de prevederile din OUG 44/2015?CNIPMMR sustine initiativa M.F.P. de acordare a unor facilitati si solicita completarea acesteiaReevaluare constructii. Cum procedam in ce priveste rezultatele reevaluarii?Reevaluare cladiri. Cand se efectueaza si ce raport se depune?Ultimele articole
Cum raporteaza operatorii economici in cazul revenirii la anul calendaristic (ulterior unui exercitiu financiar diferit)Ministerul Economiei a publicat raportul ANPC privind controalele la banci. Nu apar numele bancilorDepozitele firmelor si populatiei au fost in crestere luna trecutaAnulare dobanzi penalizatoare. In ce masura e posibila anularea si cum procedam?ANAF va exclude din lista datornicilor persoanele care au bani de primit din partea institutieiArticole similare
Noutati Legislatie Fiscala 02-08 iunie 2008Reincadrarea diurnelor netaxabile ca venituri de natura salariala va avea nevoie OBLIGATORIU de avizul inspectorilor de muncaCe declaratii depunem in luna maiCe crede Ponta despre proiectul care va injumatati ratele la bancaSesiune online ANAF: Raspunsuri cu privire la formularul 207Ultimele articole
Credit cu istoric negativ ? Definitie, Pareri Pro si ContraCum sa-ti organizezi mai eficient veniturile si cheltuielile atunci cand esti freelancerDOBANZI/Penalitati de intarziere/nedeclarare 2025. [MOD de CALCUL], cuantum si reglementari cheieLista actelor ANAF fara semnatura si stampila a fost EXTINSA, conform Ordinului 402/2025[MONOGRAFIE] Constituire depozit bancar si reglementari cheieArticole similare
Contribuabilii care vor sa se inregistreze in scopuri de TVA vor avea mai putine documente de depus. A fost ELIMINATA declaratia 098ATENTIE! Procedura de ANULARE a obligatiilor de plata accesorii a fost publicata in Monitorul Oficial. Documente necesareEconomistul-sef al BNR nu are cea mai buna parere despre noul Cod fiscal al lui PontaVanzare fond de marfa si licenta de autorizatie. Consecinte fiscaleTratamentul fiscal d.p.d.v al impozitului pe veniturile microintreprinderilor al scutirii de la plata CASUltimele articole
Bolt taxi. Tratament fiscal util in cazul unui raport BoltDeclaratia 390. Se poate anula scutirea in cazul livrarilor intracomunitare daca NU depui sau depui incorect D390?Notificari ANAF privind cheltuielile 2020-2024. Cum sa procedeze firmele in acest cazDeclaratia 101. Cum sa tratezi provizioanele in mod corectLista actelor ANAF fara semnatura si stampila a fost EXTINSA, conform Ordinului 402/2025Sfaturi de la experti
Intrebare: Daca o microintreprindere depaseste plafonul de 250.000 euro la 30.09.2025, adica are venituri cumulate de 1.258.000 lei la 30.09.2025, trece la impozit pe profit? Ce curs euro se foloseste la calcularea plafonului si in cat timp...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Calcul deduceri fiscale aferente profitului reinvestit
Intrebare: O societate vrea sa aplice scutirea pentru profit reinvestit in T3. Datele sunt urmatoarele:
Investitie activ: 45.929,90 lei
Profit brut (cont 121): 64.502,90 lei
Profit impozabil: 81.596,21 lei
Impozit pe profit: 13.055,39 lei
In...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA