
Raportul Special
realizat de specialisti
"Este un pas de bun simt si de normalitate, de apropiere intre BCR s clientii ei, facute alaturi de una dintre cele mai reputate asociatii din Romania", a precizat Dan Dumitru Popescu, Director Executiv, Directia Customer Experience, BCR.
Alin Iacob, presedintele AURSF, citat de sursa amintita, a declarat:
"Am fost la inceput extrem de circumspect, intrebandu-ne ce s-ar putea ascude in spatele acestui demers. Semnarea Protocolului este un moment de final, dar pana la semnarea lui au fost discutii si negocieri lungi".
Acest protocol a fost incheiat pentru o mai buna functionare a relatiei dintre client si banca.
"Oamenii nu inteleg foarte exact limbajul pe care il folosim si nici nu sunt intotdeauna multumiti de calitatea consilierii. Exista sesizari legate de flota de ATM-uri, exista sesizari cu privire la ceea ce apare tiparit pe extrasul cardului de credit, exista si sesizari de la clienti care nu vor sa auda decat de o dobanda zero la credit sau cu privire la eliminarea unor sesizari care nici nu apar in contractele de credit, dar despre care oamenii au auzit din media ca ar exista", a explicat Dumitru, citat de aceeasi sursa.
Acesta a explicat ca au existat reclamatii de la clienti care au dorit o dobanda zero.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2026
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
"Greselile trecutului au fost majore: vedem dificultatile celor imprumutati in CHF, vedem ca unele banci au creditat iresponsabil. Mentalitatile se schimba, dar tot mi multi au inceput sa inteleaga ca e nevoie de diplomatie si ca nu intotdeauna doar consumatoul e vinovat. De multe ori, contractele se semnau cu 5 minute inainte, fara ca acel consumator sa poata citi zecile de pagini si fara ca el sa aiba posibilitatea de a negocia. Urmeaza sa editam un ghid de creditare responsabila. Sper ca BCR sa accepte observatiile noastre. Am putea evalua modul actual de formulare a contractelor de credit pentru a ne convinge ca nu va mai fi vorba de clauze abuzive", a precizat seful AURSF, citat de HotNews.ro.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Nou: Vezi ce modifica OG nr. 26 din 2012 in domeniul fiscal!Acordare tichete cadou. Care este tratamentul fiscal?Tichete cadou acordate de sindicat membrilor sai si cheltuieli de PROTOCOL. Ce contributii platim?Liber la achizitiile nelimitate de teren agricol, dar numai pentru strainiCum procedam pentru inregistrarea diferentelor rezultate dintr-un act de inspectie fiscala?Ultimele articole
Cheltuieli de PROTOCOL vs. reclama si publicitate: cum incadrezi corect un eveniment de companie. STUDIU DE CAZ[MODEL] PROTOCOL de predare-primire la fuziunea prin absorbtie[MODEL] Referat de PROTOCOL si reglementari cheieImpozit pe profit. EXEMPLU util de calul pentru profitul aferent trim. III 2025Deductibilitate cheltuieli. Sunt deductibile sau nu cheltuielile de PROTOCOL, DIURNA si pentru CADOURI?Articole similare
ANAF a publicat noul formular al Declaratiei 230 (proiect de ordin)Ajutor de la stat pentru crearea de noi locuri de munca, din partea MFPLista paraciosilor s-a modificatANAF: Procedura pentru declararea veniturilor din pensii obtinute din strainatateProgramul IMM Invest Romania. Etape de parcurs in procesul acordarii finantarii garantateUltimele articole
ANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statRaspunderea solidara pentru obligatiile fiscale restante. Ce trebuie NEAPARAT sa stii despre noua procedura ANAFConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleAtentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiSalon de estetica controlat de Antifrauda. Nereguli fiscale descoperite pornind de la analize de riscArticole similare
Semne distinctive pentru tranzactii transfrontaliere prin DAC6. In ce conditii se depune formularul?Transformare dobanzi in capital social. Trebuie retinut si platit impozit cu retinere la sursa?Calendar obligatii fiscale pentru luna ianuarie 2013Sondaj: Firmele se asteapta la simplificarea controalelor fiscale dupa implementarea E-factura, obligatorie din 2024 in relatiile B2BPenalitati pentru plata cu intarziere. Regim TVA. Cum intocmim monografia contabila?Ultimele articole
De ce distribuitorii care ofera farfurii de unica folosinta cu rezistenta la taiere isi securizeaza clientii din cateringul corporateCum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Raportarea de durabilitate, restransa oficial: obligatia ramane doar pentru anumite firmeDeclaratia anuala catre CCF: campurile necompletate se asimileaza cu nedepunere. Formulare noi prin Hotararea CCF 11/2026Factura gresita trimisa in RO e-Factura: cum se face corectareaArticole similare
Impozitul pe profit din 2022: Anumite firme NU il pot declara si achita pana pe 25 iunie 2023, conform OUG 153/2020Popririle pe conturi si alte acte de executare silita vor fi transmise de ANAF catre banci doar online!Prime de asigurare suportate de angajator: contributii socialeInregistrarea in Spatiul Privat Virtual. Avantajele persoanelor fizice si juridiceCe au declarat premierul si ministrul de finante la lansarea Spatiului privat virtual?Ultimele articole
Bon fiscal la plata cu cardul: ce trebuie sa stii ca sa NU risti amendaAi primit un avans pentru marfa, dar livrarea nu a mai avut loc? Ce faci cu impozitul pe profit si cu TVAConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile talePFA, II sau IF in 2026: ce sa faci pentru maximizarea profitului si minimizarea impozituluiCe trebuie sa stii daca vrei sa lucrezi ca liber profesionist in RomaniaSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA