
Raportul Special
realizat de specialisti
Ministerul Fondurilor Europene continua demersul privind eforturile de a reduce cat mai mult birocratia asociata implementarii proiectelor FSE, pentru un flux al cererilor de rambursare simplificat, bazat pe sistemul electronic, dar si consolidarea masurilor pe piata muncii pentru tinerii care nu se afla in evidentele autoritatilor/ somerii pe termen lung.
Astfel, cu privire la tinerii neinregistrati, MFE reitereaza intentia de a lansa in luna iunie a.c. un prim apel de proiecte de dedicat tinerilor care nu urmeaza un program de educatie, formare si nici nu au un loc de munca (tineri NEETs conform definitiei CE), care vor fi inregistrati la ANOFM ca tineri NEETs someri, pentru a beneficia de sprijin din Programul Operational Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Mentionam ca masurile prevazute prin POCU vor fi furnizate sub forma unor pachete integrate personalizate, incluzand in mod obligatoriu (dupa inregistrarea tinerilor NEETs inactivi care devin astfel tineri NEETs someri):
- furnizarea unui card profesional (care cuprinde background-ul educational si profesional al tanarului);
- realizarea profilului individual, informare, orientare si consiliere;
- alte masuri in functie de sansele de angajare ale fiecarui tanar.
PFA SRL sau salariat Ce alegi si cu cati bani ramai
Cartea Verde a impozitului pe profit
Manual de politici contabile - Stick USB
- formare profesionala specifica pentru competente necesare la un anumit angajator;
- stimulente financiare pentru angajarea tinerilor;
- sprijin financiar pentru angajatori pentru derularea de programe de ucenicie si stagii.
"Pentru eficientizarea implementarii operatiunilor in care vor fi implicati tinerii NEETs, un rol esential il va avea cardul profesional furnizat de ANOFM. Acest card va contine informatii structurate cu privire la educatia si experienta tanarului, in formatul CV Europass, dar va constitui totodata si un instrument facil de inregistrare si validare a participarii respectivului tanar la programe de formare in cadrul proiectelor finantate din POCU, fara a mai fi necesara completarea formularelor de inregistrare si semnarea zilnica a listelor de prezenta", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.
Nota:
Comisia Europeana a publicat recent propunerile de recomandari specifice de tara pentru fiecare stat membru.Pentru Romania, una dintre recomandari vizeaza „consolidarea masurilor pe piata muncii, in special pentru tinerii care nu se afla in evidentele autoritatilor si pentru somerii pe termen lung".
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Noi masuri de relaxare fiscala, posibile dupa primul trimestru din 2015FMI discuta cu BVB si Consiliul Fiscal9 teme abordate de noul ministru al Finantelor si raspunsurile dateNoutati Legislatie Fiscala 27 - 31 iulie 2009Noutati Legislatie Fiscala 11 - 15 august 2008Ultimele articole
Incepand cu 1 ianuarie 2025 mai multe venituri vor fi MAJORATE: salarii, pensii, alocatiiRegistrul RO e-Factura optional. Entitati care NU au obligatia, insa pot opta pentru utilizarea sistemuluiProiect de OUG: 9 schimbari importante privind legislatia RO e-Factura, propuse de FinanteIMM PLUS in 2024. Guvernul majoreaza cu 2,5 miliarde de lei bugetul programuluiEste OFICIAL! Firmele mici si mijlocii pot accesa din nou credite cu garantii de stat si costuri de finantare subventionateArticole similare
E-Factura. Bolos anunta posibilitatea extinderii perioadei pentru care NU se aplica sanctiuniProtocol de colaborare intre Minsterul pentru Mediul de Afaceri si cele 8 Agentii de Dezvoltare RegionalaUn nou proiect vrea sa modifice Codul fiscal. Vezi propunerileMMACA: Start-Up Nation 2018, ultimele noutati inainte de depunerea PROIECTElorCNIPMMR sustine initiativa M.F.P. de acordare a unor facilitati si solicita completarea acesteiaUltimele articole
Afacere cu un singur client mare: ce riscuri apar si cum reduci dependentaDezvoltatori imobiliari: cum gestionezi corect fiscalitatea si contabilitatea, de la achizitia terenului pana la vanzarea constructieiFormularul 183: cine sunt operatorii economici vizati, care este termenul de depunere si instructiuni de completareCum optimizezi productia de materiale publicitare fara sa faci compromisuri privind calitateaPROIECTE de ordin ANAF privind regulile de inscriere in Registrele RO e-Factura obligatoriu si optionalArticole similare
Retinere contributii conventii civileCertificatele de rezidenta fiscala. Conventia de evitare a dublei impuneri. Studiu de cazMajorare capital social din profit nedistribuit. Tratament contabil si fiscalDeclaratia 101. Formularul poate fi depus de gupul fiscal pana pe 25 iunie incepand cu anul 2023Concurs: Planuri de afaceri de 40.000 de euroUltimele articole
Bursa privata acordata de societate. Tratament fiscal, deductibilitate si documente necesareEliminarea raportarilor contabile semestriale in 2026: simplificare administrativa sau doar o masura temporara?Radiere SRL sau PFA in 2026: evita blocarea dosarului la ONRC si ANAF pentru ca nu ai aplicat procedura corectaGhid pentru TINERIi antreprenori: cum sa iti gestionezi eficient timpul in primul an de businessDirectii de cariera in 2026: Top 5 orase din Romania unde sa te angajezi primavara aceastaArticole similare
Ghid MFP: Imobilizari corporale in regim de leasingTaxa auto: Vezi de cand poti depune cererile de restituireNoutati Legislatie Fiscala 17 - 21 august 2009 - parta a II-aCompensare tripartita creanta fiscala cu obligatie fiscala. Cum veti compensa TVA de recuperat?ANAF va rambursa in octombrie TVA de 934,19 milioane leiUltimele articole
Antifrauda a descoperit facturi fictive de 32 de milioane de lei la firme de recrutareControl ANAF pe TVA: cum te pregatesti din timp si ce documente trebuie sa ai la indemanaATENTIE! 30 septembrie este termenul limita pentru RAMBURSAREa TVA platita in alte state UE! Cum se depune cerereaImporturi de stocuri, imobilizari si servicii: tratamentul TVA si inregistrarea contabilaExamenul de Consultant Fiscal , pe 31 octombrie 2026. Ce mai poti face in aceste cateva saptamani ca sa-l treci cu brioSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA