
Raportul Special
realizat de specialisti
Ministerul de Finante a publicat proiectul Ordonanta de urgenta privind unele masuri fiscal-bugetare, precum si modificarea unor acte normative. Proiectul a fost publicat in data de 06.01.2017.
Se propune ca, incepand cu data de 1 februarie 2017, drepturile salariale ale personalului platit din fonduri publice din institutiile si autoritatile publice ale administratiei publice locale sa fie majorate cu 20% fata de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017.
Se propune ca, incepand cu data de 1 februarie 2017, pentru personalul care ocupa functii de specialitate artistica din cadrul institutiiilor publice de spectacole sau concerte indiferent de subordonarea acestora, prevazute in anexa IV Familia Ocupationala de Functii Bugetare "CULTURA" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, Capitolul I, litera b), drepturile salariale sa se majoreze cu 50% fata de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017.
Se propune ca incepand cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, valoarea punctului de pensie stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului platit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, sa se majoreze cu 9% si sa fie de 1000 lei.
Se are in vedere faptul ca in perioada 2011-2012 nu s-a aplicat majorarea valorii punctului de pensie iar in anul 2017, pe fondul cresterii economice si a gradului de ocupare a fortei de munca, se incearca o indreptare partiala a acestui fapt.
Se propune ca incepand cu 1 februarie 2017, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr.196/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, sa fie de 520 lei.
Se propune completarea art. 205 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul acordarii gratuitatii transportului intern feroviar studentilor inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa, in institutiile de invatamant superior acreditate, la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.
Prin modificarea alin.(2) al art. 20 din OUG 103/2013 se propune finantarea integrala de la bugetul de stat a drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizatiilor lunare ale insotitorilor persoanelor cu handicap grav. Aceasta reglementare va conduce la eliminarea situatiilor de incapacitate de plata a acestor drepturi de catre autoritatile administratiei publice locale ce conduc la inregistrarea de plati restante si arierate. De asemenea, din punct de vedere social, se asigura respectarea drepturilor si a demnitatii persoanelor cu handicap, egalizarea sanselor pentru persoanele cu handicap, imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu handicap, realizata in functie de nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, luand in considerare integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap.
Cartea verde a contabilitatii 2026
ChatGPT pentru contabili Ghid Practic cu prompturi si aplicatii reale
Cartea Verde a Contabilitatii 2026
ORDONANTA DE URGENTA privind unele masuri fiscal-bugetare, precum si modificarea unor acte normative
Luand in considerare prevederile Programului de Guvernare 2017 - 2020 referitoare la adoptarea in anul 2017 a unor masuri privind: majorarea salariilor pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, majorarea burselor pentru studenti, majorarea pensiilor din sistemul public, majorarea indemnizatiei sociale pentru pensionari, asigurarea transportului gratuit pe calea ferata pentru studenti, avand in vedere necesitatea adoptarii, in cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat si a legii bugetului asigurarilor sociale de stat, avand in vedere faptul ca la nivelul administratiei publice locale nivelul de salarizare este unul redus care determina migrari de personal catre alte sectoare de activitate, tinand cont de faptul ca, pentru a asigura o administratie publica locala eficienta si orientata spre prestarea unor servicii de calitate cetatenilor, este necesara motivarea personalului calificat din administratia publica locala, avand in vedere ca, in prezent, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 13/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabileste un numar maxim de posturi al unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, in considerarea faptului ca numarul maxim de posturi este in prezent mentinut la nivelul datei de 31.12.2014, ca urmare a faptului ca, in urma modificarii numarului de locuitori, calcularea noilor medii ar avea drept consecinta ca un numar 1.010 unitati administrativ-teritoriale sa disponibilizeze salariati, ceea ce ar conduce la disfunctionalitati la nivelul unor autoritati ale administratiei publice locale, tinand cont ca prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevede finantarea in proportie de maxim 90% de la bugetul de stat a drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizatiilor lunare ale insotitorilor persoanelor cu handicap grav, autoritatile administratiei publice locale intampina in fiecare an dificultati privind acordarea restului de finantat din bugetele locale, fapt care determina in fiecare an alocari suplimentare de la bugetul de stat pentru a acoperi cheltuielile ce nu pot fi suportate din bugetele locale, insa acestea se realizeaza cu intarziere si genereaza disfunctionalitati grave in asigurarea drepturilor persoanelor beneficiare, in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul general public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1 - (1) Prin derogare de la prevederile art. 1, alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului platit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, incepand cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de baza/indemnizatiile de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice din institutiile si autoritatile publice ale administratiei publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, se majoreaza cu 20% fata de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.
(2) Incepand cu data de 1 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut de care beneficiaza personalul prevazut la alin. (1) se majoreaza cu acelasi procent de 20%, in masura in care personalul respectiv isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
(3) Nu intra sub incidenta prevederilor alin. (1) - (2) personalul prevazut la alin. (4), personalul care ocupa functii de demnitate publica alese din cadrul organelor autoritatilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene , precum si personalul prevazut in anexele nr. 1, 2 si 2^1 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Prin exceptie de la prevederile art. 1, alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 99/2016, incepand cu data de 1 februarie 2017, pentru personalul care ocupa functii de specialitate artistica din cadrul institutiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, prevazute in anexa IV Familia Ocupationala de Functii Bugetare "CULTURa" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, Capitolul I, litera b), cuantumul brut al salariilor de baza se majoreaza cu 50% fata de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.
(5) Cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiaza personalul prevazut la alin. (4) se majoreaza cu 50% fata de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Art. 2 - (1) incepand cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, valoarea punctului de pensie stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului platit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, se majoreaza cu 9% si este de 1000 lei. (2) incepand cu 1 martie 2017, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari, prevazuta de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr.196/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 520 lei.
Art. 3 - Alineatele (2) si (3) ale articolului 20 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Finantarea drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizatiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate in baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se asigura integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, in baza numarului de beneficiari comunicat de unitatile administrativ-teritoriale. (3) La finele exercitiului financiar, sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata neutilizate pentru plata obligatiilor prevazute la alin. (1) care depasesc procentul de 90% din totalul platilor efectuate, se restituie la bugetul de stat."
Art. 4 - Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza, dupa cum urmeaza: 1. La art. 205, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins:
"(21) Prin derogare de la alin. (2), in tot cursul anului calendaristic, studentii inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa, in institutiile de invatamant superior acreditate, beneficiaza de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a."
2. La art.223, dupa alineatul 9 se introduce un doua noi alineate, alin. (9^1) si (9^2), cu urmatorul cuprins : "(9^1) Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse si protectie sociala a studentilor este de 201 lei/ luna/ pe perioada derularii activitatilor didactice/ student de la invatamantul cu frecventa, fara taxa de studii. (9^2) Modificarea cuantumului prevazut la alin. (9^1) se poate face prin hotarare a Guvernului. "
Art. 5 - La articolul III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.13/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa alin. (8) se introduce un nou alineat, alineatul (81), cu urmatorul cuprins:
"(81) Numarul maxim de posturi al unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, stabilit potrivit punctului 1 din anexa la prezenta ordonanta de urgenta, se revizuieste de catre prefect conform alin. (8), anual, numai in cazul in care numarul maxim de posturi, rezultat ca urmare a cresterii numarului de locuitori, este mai mare decat cel stabilit in anul anterior."
PRIM-MINISTRU
Sorin Mihai GRINDEANU
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Regimul fiscal al conventiilor civile in 2017. Analiza zilei cu Irina DumitrescuMicrointreprindere si majorarea capitalului social la 45.000 lei. In ce conditii se face trecerea?Unele formulare vor cere si date referitoare la organizarea si conducerea contabilitatii contribuabililorOperatiuni legate de terenuri si imobile? Cum reusesc unele firme sa le rezolve fara problemeSalariul de baza minim brut pe tara de la 1 FEBRUARIE 2017. Atentie la amenzi!Ultimele articole
Ministrul Finantelor: Cu un efort din partea statului, taxa auto ar putea fi restituita pana la finalul anuluiMinistrul Mediului: O noua taxa auto, pana la finalul anuluiANAF adapteaza formularul 201 si formularul 205Anunt ANAF privind CAS si CASS datorate de angajatori. Schimbari de la 1 august 2017Noul model pentru Formularul 208. Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personalArticole similare
Economistul-sef al BNR nu are cea mai buna parere despre noul Cod fiscal al lui PontaANAF introduce D101 consolidata in 2023. Formularul va fi utilizat de membrii grupului fiscal pentru declararea impozitului pe profitProiect de Ordin: MFP MODIFICA Declaratia 112E-Factura: La calcularea termenului de 5 zile se face distinctie intre zilele lucratoare si cele nelucratoare?Noutati FISCALE in 2021. Aflati dintr-o privire tot ce este nou si semnificativ pentru un contabil in acest anUltimele articole
ANAF pune in dezbatere procedura de anulare a obligatiilor fiscale din Legea 177/2026. Cine beneficiaza si cum se restituie banii deja platitiAi trimis o factura duplicata in SPV la migrarea ERP? Cum rezolvi fara sa risti sanctiuniFiscalitatea service-urilor auto si comertului cu autoturisme: 5 zone unde o incadrare gresita poate costa scumpImpozit pe teren redus cu pana la 100% pentru micii fermieri care cresc animale. Ce prevede proiectul de legeAdeverinta de asigurat devine exceptia dupa votul SenatuluiArticole similare
Noile beneficii de care se bucura firmele dupa reducerea impozitului pe dividendePresedintele Iohannis a respins Codul fiscalZoom fiscal: Taxarea dividendelor in 2016Rezolvari propuse de av. Gabriel Biris pentru Fiscalizarea investitiilor in sistemul actual vs. NOUL COD FISCALAbonamentul tau pe 12 luni la Portal Codul Fiscal? Se poate inregistra astazi!Ultimele articole
Politici si proceduri contabile. Amenzile ajung pana la 4.000 lei pentru firmele care nu le intocmescConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate. Afla TOTUL despre NOUL COD FISCAL si modificarile din 2024Peste 15 modificari au fost aduse Impozitului pe venit de OG 8/2021. Cum arata NOUL COD FISCALNOUL COD FISCAL si Noul Cod de procedura fiscala - sfaturi si modificariEliminati obstacolele din Raportarile Financiare! GHID practic pentru implementarea si continuarea aplicarii IFRSArticole similare
12 masuri fiscale aduse de OUG 226/2020. A fost prorogat termenul pentru dotarea cu aparate de marcat electronice pana pe 31 decembrie 2021Care sunt cotele TVA pentru anul 2019?Refacturare taxe obtinere autorizatii de constructie. Ce regim TVA se aplica?Cereri de acord. Cum pot obtine finantare firmele care creeaza minimum 10 locuri de munca?Declaratia 112 a fost actualizata. Ultima versiune poate fi descarcata aiciUltimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleAtentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiANAF pune in dezbatere procedura de anulare a obligatiilor fiscale din Legea 177/2026. Cine beneficiaza si cum se restituie banii deja platitiPlanul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaArticole similare
Autostrada Transilvania, mai ieftina cu 50%, isi liciteaza tronsoaneleSinteza OUG nr. 47 din 2012. Modificari la plata restantelorVezi aici ce companie vrea sa aiba profit zero in 2011A fost prelungit termenul privind inventarierea arieratelor si a platilor restante!Guvernul vrea noi masuri fiscale. Vezi ce se schimbaUltimele articole
Documentele pentru autorizarea contractarii sau garantarii unei finantari rambursabile -modificate (Proiect de Hotarare)Ce riscati daca inregistrati PLATI RESTANTE la 31 octombrieCompensarea obligatiilor restante se solicita pana la 31 octombrieDosarul Fiscal ANAF. Cum il poti accesa?OMFP nr. 479 din 2012 privind depunerea situatiilor financiare trimestriale in cadrul institutiilor publiceSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA