
Raportul Special
realizat de specialisti
In analiza de mai jos, avem ca subiect o societate comerciala rezidenta cu profil de activitate transporturi internationale de marfuri careia i se respinge la rambursare TVA aferent contractului de management pentu o perioada de 12 luni intrucat la momentul controlului fiscal societatea prestatoare nu poate prezenta anexe privind realizarea efectiva a serviciilor.
Ulterior se printeaza toata corespondenta purtata prin email privind modul de organizare a transportului, dovada prestarii efective a serviciului. Fata de cele de mai sus, vom vedea daca suma respinsa la rambursare poate fi preluata in decontul de TVA si solicitata la rambursare.
Potrivit art 303 alin (7) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal:
"Persoanele impozabile, inregistrate conform art. 316 , pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscala de raportare, prin bifarea casetei corespunzatoare din decontul de taxa din perioada fiscala de raportare, decontul fiind si cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative in decontul perioadei fiscale urmatoare.
Daca persoana impozabila solicita rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reporteaza in perioada fiscala urmatoare. Nu poate fi solicitata rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscala de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu in decontul perioadei fiscale urmatoare".
Avand in vedere aceasta prevedere legala, suma solicitata la rambursare nu se poate prelua in decontul perioadei fiscale urmatoare. Aceasta suma a facut obiectul inspectiei fiscale si a fost respinsa de echipa de inspectie fiscale pentru motivele descrise de dumneavoastra.
Formula contabila de inregistrare a sumei neaprobate la rambursare:
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
6581 = 4424
"Despagubiri, amenzi si penalitati" "TVA de recuperat"
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Ionut Jinga - consultant fiscal
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Inregistrarea in DECONT TVA a facturii pentru cazare hotel. Aplicam taxare inversa?Studiu de caz: Achizitii facute in luna mai si depunerea declaratiei 390Scoaterea din evidenta platitorilor de TVA 2013 | Obligatii declarativePrevederi explicate pentru procedura de solutionare a deconturilor negative de TVACadouri pentru angajati. Ce tratament fiscal si contabil se aplica?Ultimele articole
[MODEL] Cerere corectie DECONT TVA si reglementari cheieProcedura de corectare a erorilor materiale din deconturile de TVASAF-T: De cand trebuie sa depuna D406 firmele care au trecut in 2024 la categoria contribuabililor mijlocii?Factura emisa de prestator cu codul TVA anulat din oficiu. Regim fiscal si contabilCe aveti de facut pentru a iesi din evidenta platitorilor de TVA. Procedura si anulare codArticole similare
Rambursarea TVA-ul achitat in alte state membre poate fi solicitata pana pe 30 septembrie 2016In atentia participantilor la Seminarul de Fiscalitate si ContabilitateCe declaratii mai sunt de depus pana la 26 septembrieCalugareanu: ANAF finalizeaza pana la sfarsitul lui martie un proiect privind rambursarea de TVAProiect ANAF: Rambursarea de TVA onlineUltimele articole
Noua procedura de rambursare a TVA pentru deconturile cu sume negative depuse incepand cu data de 1 februarie 2022Solicitarea rambursarii de TVA la ANAF. Cum se ia legatura cu ANAF pentru stabilirea controlului?Incepand cu 1 februarie 2022 rambursarea TVA cu control ulterior va fi permanentizataModificarea Codului de procedura fiscala: esalonarea la plata si rambursarea TVA vor fi permanentizateTermenul pentru rambursarea TVA cu control ulterior a fost prelungit pana la 31 ianuarie 2022Articole similare
Pana pe 25 ianuarie 2022 contribuabilii trebuie sa depuna 11 declaratii fiscale la ANAFAm pierdut facturile si chitantele inaintea inspectiei fiscale. Ce mai pot face?Declaratii fiscale cu termen limita de depunere la 25 noiembrieE-Transport: Bunurile care NU fac parte din categoria celor cu risc fiscal ridicat trebuie declarate in sistem? Cine emite codul UIT?Documentar: Regimul fiscal al microintreprinderilorUltimele articole
ANAF pune in dezbatere procedura de anulare a obligatiilor fiscale din Legea 177/2026. Cine beneficiaza si cum se restituie banii deja platitiAi trimis o factura duplicata in SPV la migrarea ERP? Cum rezolvi fara sa risti sanctiuniFiscalitatea service-urilor auto si comertului cu autoturisme: 5 zone unde o incadrare gresita poate costa scumpImpozit pe teren redus cu pana la 100% pentru micii fermieri care cresc animale. Ce prevede proiectul de legeAdeverinta de asigurat devine exceptia dupa votul SenatuluiArticole similare
Ordonanta militara nr.4/2020 - Noi masuri pentru izolarea angajatilorGuvernul a aprobat noi masuri pentru reducerea timpului de asteptare la trecerile de frontieraTRANSPORT MARFA. Codul de inregistrare in scopuri de TVALivrare intracomunitara. Justificare scutire de TVA. Ce documente sunt necesare pentru taxarea inversa?Codul fiscal 2011 - Titlul IX (partea a IV-a)Ultimele articole
Noutati e-Transport pentru anul 2025. Ce trebuie sa stie contribuabiliiControale antifrauda 2024: Mai multe bunuri cu risc fiscal au fost CONFISCATE de inspectoriE-Transport: Ce sanctiuni se aplica de la 1 ianuarie 2025E-Transport: Noutati legate de procedura pentru functionarea sistemuluiDin 15 iulie 2024 MF si ANAF lanseaza aplicatia de monitorizare GPS e-TransportSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA