
Raportul Special
realizat de specialisti
In ce masura o societate comerciala SRL inregistrata in Romania poate sa vanda o cladire plus terenul aferent, aflata in proprietatea sa, unei persoane juridice nerezidente (din tara nonUE)?
Nu stim sa existe vreo reglementare care sa interzica cumpararea de cladiri, inclusiv teren de catre persoanele juridice nerezidente, chiar si in situatia in care nu sunt din UE.
Aceste aspecte sunt reglementate in Legea 312/2005 privind dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de catre persoanele juridice straine, la capitolul II pentru persoanele juridice din statele membre UE si la capitolul III pentru persoanele juridice din afara UE:
" CAPITOLUL II
Dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de catre cetatenii statelor membre si persoanele juridice avand nationalitatea acestor state, precum si de catre apatrizii cu domiciliul intr-un stat membru sau in Romania
Art. 3. - Cetateanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul intr-un stat membru sau in Romania, precum si persoana juridica constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in aceleasi conditii cu cele prevazute de lege pentru cetatenii romani si pentru persoanele juridice romane.
Art. 4. - Cetateanul unui stat membru nerezident in Romania, apatridul nerezident in Romania cu domiciliul intr-un stat membru, precum si persoana juridica nerezidenta, constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru, pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru resedinte secundare, respectiv sedii secundare, la implinirea unui termen de 5 ani de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2026
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2026
Examen Consultant Fiscal 2026
Art. 6. - (1) Cetateanul strain, apatridul si persoana juridica apartinand statelor terte pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor, in conditiile reglementate prin tratate internationale, pe baza de reciprocitate.
(2) Cetateanul strain, apatridul si persoana juridica apartinand statelor terte nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor in conditii mai favorabile decat cele aplicabile cetateanului unui stat membru si persoanei juridice constituite in conformitate cu legislatia unui stat membru.”
Totodata si in Codul fiscal gasim prevederi legate de obligatiile persoanelor juridice straine privind impozitarea veniturilor obtinute din proprietatile imobiliare situate in Romania:
"ART. 115 Venituri impozabile obtinute din Romania (2) Urmatoarele venituri impozabile obtinute din Romania nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol si se impoziteaza conform titlului II , III sau IV^1, dupa caz:
a) veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent/sediu permanent desemnat in Romania;
b) veniturile unei persoane juridice straine obtinute din proprietati imobiliare situate in Romania sau din transferul titlurilor de participare, asa cum sunt definite la art. 7alin. (1) pct. 31, detinute intr-o persoana juridica romana;
ART. 30 Venituri obtinute de persoanele juridice straine din proprietati imobiliare si din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare (1) Persoanele juridice straine care obtin venituri din proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea-cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana au obligatia de a plati impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
Norme metodologice ale ART. 30 al.4 89^2. In sensul art. 30 alin. (4) din Codul fiscal, in situatia in care cumparatorul este o persoana juridica romana sau un sediu permanent din Romania al unei persoane juridice straine, acesta are obligatia declararii si platii impozitului pe profit in numele persoanei juridice straine care realizeaza veniturile mentionate la art. 30 alin. (1) din Codul fiscal.
Persoana juridica straina care realizeaza veniturile mentionate la art. 30 alin. (1) din Codul fiscal declara si plateste impozit pe profit, potrivit art. 35 din Codul fiscal, luand in calcul atat impozitul pe profit trimestrial, retinut potrivit prevederilor art. 30 alin. (4) din Codul fiscal de catre cumparator, persoana juridica romana sau sediu permanent al unei persoane juridice straine, dupa caz, cat si impozitul pe profit trimestrial, declarat potrivit prevederilor art. 30 alin. (3) din Codul fiscal."
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Ela Dumitra, Lector Universitar dr.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Bancile austriece trebuie sa-si consolideze capitalul de frica turbulentelor din zona noastraObligativitatea regulamentului autentificat de notar pentru o campanie publicitara. VIDEOIpoteze privind livrarile intracomunitare de bunuriProcesul de infiintare firma, mai usor cu AxA ContNoi obligatii fiscale. Ce declaratii se depun la 27 maiUltimele articole
Facilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinutConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleDoua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorFiscalitatea service-urilor auto si comertului cu autoturisme: 5 greseli de incadrare fiscala ce pot atrage taxe suplimentare si amenziMarfa deteriorata in timpul transportului: cum se inregistreaza in contabilitateArticole similare
Noutati Legislatie Fiscala 19-25 mai 2008Titlul II, Capitolul II pct. 49 - 702Codul fiscal a fost rescris. Ce se intampla mai departe?Cum se va aplica taxarea inversa in anul 2016?Cota redusa de TVA 9% se va aplica pentru toate tipurile de cazareUltimele articole
ANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statDoua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorImpozit pe TEREN redus cu pana la 100% pentru micii fermieri care cresc animale. Ce prevede proiectul de legePFA, II sau IF in 2026: ce sa faci pentru maximizarea profitului si minimizarea impozituluiDezvoltatori imobiliari: cum gestionezi corect fiscalitatea si contabilitatea, de la achizitia TERENului pana la vanzarea constructieiArticole similare
ASF Romania: Fondurile de Pensii din Romania nu pot fi nationalizateNorme de venit pentru activitati agricole in anul 2012. Procedura de depunere D221Contributii sociale datorate de persoane fizice care obtin venituri din activitati agricoleTitlul III, Capitolul I pct. 1 - 17Impozitul pe veniturile din activitati agricole. Aspecte privind cele mai noi modificariUltimele articole
Intrebari si raspunsuri MEEMA privind Masura 3- Granturi pentru investitii acordate IMM-urilor. Cum se procedeaza in cazul schimbarii structurii asociatilor?Ce presupune procedura de punere in aplicare a titlurilor executorii asupra institutiilor publice?OUG 41/2015 privind modificarea si completarea unor acte normative, precum si reglementarea unor masuri bugetareDreptul de preemptiune. Cum se aplica?Declararea veniturilor obtinute in Romania. Cine are aceasta obligatie?Articole similare
Calculul impozitului datorat de persoanele juridiceModificari pe capitole in Noul Cod fiscal 2016Vanzare imobil si teren catre asociati. Ce tratament fiscal se aplica?Transfer CLADIRE intre societatea mama si sucursala. Document justificativDeductibilitate cheltuieli daune executare silitaUltimele articole
Reevaluarea cladirilor in scop contabil si fiscal: este legal ca valoarea contabila sa difere de cea declarata la Taxe locale?ATENTIE! Contabilul unui cabinet medical risca amenzi uriase daca nu cunoaste aceste reguli fiscaleMijloace fixe. Implicatii fiscale in cazul modificarii perioadei de amortizare a mijloacelor fixeImpozit pe profit. 5 modificari importante ce impacteaza impozitul in 2024 -2025Cat poate costa serviciul de mentenanta pentru un sistem de detectie incendiu?Articole similare
MFP: Tarife de prima maxime aplicabile de catre societatile de asigurare care practica asigurarea obligatorie de raspundere civila autoStudiu de caz: TVA. Cedarea bunurilor. ImpozitModificarile aduse de Legea nr. 112/2016 privind aprobarea OUG nr. 41/2015Cum declaram prestarile de servicii agricole pe teritoriul unui stat tert pentru beneficiar din stat UE?ANAF preia administrarea contributiilor sociale de la 1 iulieUltimele articole
ANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statDoua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorImpozit pe TEREN redus cu pana la 100% pentru micii fermieri care cresc animale. Ce prevede proiectul de legePFA, II sau IF in 2026: ce sa faci pentru maximizarea profitului si minimizarea impozituluiDezvoltatori imobiliari: cum gestionezi corect fiscalitatea si contabilitatea, de la achizitia TERENului pana la vanzarea constructieiSfaturi de la experti
Subiectele saptamanii
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA