
Raportul Special
realizat de specialisti
In randurile de mai jos, stabilim cum se inregistreaza cooptarea unui nou asociat care vine cu aport la capitalul social, urmand ca mai apoi doi dintre asociatii initiali sa cesioneze partile sociale celorlalti asociati ramasi. Vom stabili care este monografia contabila. De asemenea, in cazul in care asociatii care cesioneaza partile sociale au sold in contul 455, vom vedea cum se inchide acesta.
Cesiunea de parti sociale este o operatiune juridica ce consta in transmiterea printr-un contract de cesiune a partilor sociale catre una sau mai multe persoane, asociate deja in societate sau straine de aceasta, care dobandesc astfel calitatea de asociati.Contractul de cesiune de parti sociale poate fi incheiat si sub forma unui act sub semnatura privata. Cesiunea partilor sociale catre terte persoane, din afara societatii, se poate realiza numai prin hotararea adunarii generale a asociatilor, prin intrunirea cvorumului asociatilor reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social, potrivit art. 203 alin (2) din Legea societatilor comerciale 31/1990.
Cesiunea partilor sociale si schimbarea astfel asociatilor firmei nu implica inregistrari contabile, astfel ca in contabilitate nu se va efectua nicio inregistrare contabila. Un aspect care trebuie luat in calcul il reprezinta valoarea contractului de cesiune, si anume, contractul de cesiune de parti sociale se poate face fie la valoarea nominala a partilor sociale, fie la o alta valoare, mai mare, caz in care se vor plati si impozitele si taxele aferente tranzactiei.
In situatia in care din cesiune se inregistreaza un castig, se datoreaza impozit pe venit de 16% de catre dobanditor, calculat la diferenta pozitiva dintre pretul de vanzare si valoarea nominala a partilor sociale, prevazuta in actul constitutiv, conform prevederilor art. 66, alin. (3) din Codul fiscal. Determinarea castigului se efectueaza la data incheierii tranzactiei, pe baza contractului incheiat intre parti.
Obligatia calcularii, retinerii si virarii impozitului revine celui care a cumparat partile sociale. Impozitul este final. Astfel in cazul mentionat de dvs. se presupune ca transmiterea partilor sociale s-a efectuat la valoarea nominala a partilor sociale.
In aceasta situatie, rezulta ca in cazul cesiunii partilor sociale nu au loc inregistrari contabile ci numai schimbarea numelor si a cotelor de detinere conform contractului incheiat intre cedent si dobanditor.
Drept urmare societatea inregistreaza in contabilitate doar o schimbare de analitic in ceea ce priveste titularul partilor sociale.
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Sodul contului 455 – care reprezinta imprumuturi nerestituite de societate catre asociati se va transfera in contul 462 – Creditori diversi, urmand a fi rambursat conform clauzelor contractuale.
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Irina Coma - Consultant fiscal, expert contabil si auditor
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Noutati Legislatie Fiscala 20 - 24 aprilie 2009Servicii de administrare. Tratament fiscal TVANou proiect privind creditele pentru intreprinderi. Cum se modifica Normele metodologiceMDRAP: Se va simplifica legislatia in domeniul finantelor publice. Codul este aproape gataExamen pentru atribuirea calitatii de consultant fiscalUltimele articole
Administrator nerezident al unei firme din Romania. Inregistrare fiscala (NIF), impozitare, contributii sociale, formular A1 si decontarea deplasarilorRaspunderea solidara pentru obligatiile fiscale restante. Ce trebuie NEAPARAT sa stii despre noua procedura ANAFDeclaratia anuala catre CCF: campurile necompletate se asimileaza cu nedepunere. Formulare noi prin Hotararea CCF 11/2026Atentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiPot fi incadrate serviciile gratuite ca sponsorizare? Ce prevede legeaArticole similare
Declaratia 172. Cine e obligat sa depuna formularul?Cea mai buna initiere in contabilitate! Manualul contabilului incepatorInstructiunea ANRMAP nr. 1/2015 privind aplicarea prevederilor art. 186 si 190 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publicaOptimism privind revenirea creditelorInfluenta fiscala asupra reorganizarii societatilor comercialeUltimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?CESIUNEa partilor sociale la SRL: termen obligatoriu de notificare la ANAFFiscalitatea service-urilor auto si comertului cu autoturisme: 5 greseli de incadrare fiscala ce pot atrage taxe suplimentare si amenziSituatiile financiare S1039 la inceperea lichidarii: la ce data se intocmesc?Cum se trimite in SPV notificarea cesiunii de parti sociale catre ANAF, ca urmare a prevederilor Legii nr. 239/2025?Articole similare
Leasing financiar in valuta, cu decontare in lei. Care este tratamentul contabil?Tratament contabil si fiscal vanzare imobile. Transferul dreptului de proprietateStudiu de caz: Incidenta contului 711 asupra impozitului pe profit. Cum facem MONOGRAFIA CONTABILA?Imprumut de la asociatCesiunea de creanta. MONOGRAFIE utila contribuabililorUltimele articole
Facilitatile fiscale din 2026: cum le aplici CORECT si cum eviti sa le PIERZI dupa ce le-ai obtinutCum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Planul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaDividende nete neachitate lasate la dispozitia societatii: cum se inregistreaza corect[GHID] Achizitia unui autoturism de la o persoana fizica: contract, plata, documente si tratament fiscal-contabilSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA