Infiintare sedii secundare in strainatate. Ce trebuie sa stim

Analizam cazul unei societati care deruleaza lucrari de instalatii pe teritoriul Frantei conform unui contract pe o perioada de 9-16 luni. Vom stabili astfel in ce masura este obligatorie deschiderea unui punct de lucru pe teritoriul unde se desfasoara lucrarea, precum si care sunt formalitatile si suportul legal pentru deschiderea unui punct de lucru in aceste conditii.


Raspuns:

Alaturi de filiale si sucursale alin. (3) al art. 43 din Legea societatilor comerciale 31/1990 enumera si celelalte tipuri de sedii secundare: agentii, puncte de lucru sau alte asemenea. Acesta sunt si ele dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale si se mentioneaza in registrul comertului de la sediul principal potrivit Legii 26/1990.

In ceea ce priveste infiintarea de sedii secundare in strainatate art. 74 alin. (2) din Codul de procedura fiscala stabileste in mod expres obligatia contribuabililor cu domiciliul fiscal in Romania de a declara in termen de 30 de zile infiintarea acestor subunitati. In mod expres alin. (4) al aceluiasi articol stabileste ca Prin sediu secundar se intelege si un santier de constructii, un proiect de constructie, ansamblu sau montaj ori activitati de supervizare legate de acestea, numai daca santierul, proiectul sau activitatile dureaza mai mult de 6 luni.

Legea 31/1990 nu instituie obligativitatea inregistrarii sediului secundar pentru situatia in care societatea desfasora lucrari de aceasta natura astfel ca, in opinia noastra nu ar trebui efectuata si inregistrarea la Registrul comertului. Consideram ca aceasta ar insemna practic faptul ca s-ar determina/impune indeplinirea conditiilor de constituire a unui sediu stabil in Franta deoarece punctul de lucru presupune existenta unui spatiu anume deteminat prin care se deruleaza operatiuni economice ale societatii.

Obligatii fiscale in raport cu statul francez sunt stabilite in legislatia proprie a acestuia insa daca societatea va obtine un certificat de rezidenta fiscala in Romania va permite aplicarea dispozitiilor Conventiei pentru evitarea dublei impuneri ratificata prin Legea 240/1974.

In temeiul acestui act normativ, in functie de circunstantele realizarii venitului, va fi stabilit regimul de impunere a acestora.

In conformitate cu art. 7 pct. 1 din Conventie beneficiile unei intreprinderi a unui stat contractant nu sunt impozabile decat in acest stat afara de cazul cand intreprinderea nu exercita activitatea sa in celalalt stat contractant prin intermediul unui sediu stabil aflat in acesta. Daca intreprinderea exercita activitatea sa in acest mod, beneficiile intreprinderii sunt impozabile in celalalt stat, dar numai in masura in care aceste beneficii sunt realizate de catre acest sediu stabil.

Asadar, impunerea in Franta a veniturilor realizate ca urmare a lucrarilor de instalatii este determinata de indeplinirea conditiilor prevazute la art. 5 din Conventie referitoare la conditiile ce trebuie indeplinite pentru a se considera ca societatea detine pe teritoriul francez un sediu stabil. In raport cu situatia concreta vor fi incidente prevederile paragrafului 2 lit. g) referitoare la lucrarile de montaj. In cazul in care acestea se intind pe o perioada ce depaseste 12 luni atunci societatea va detine un sediu stabil in Franta ceea ce va permite acestui stat ca in temeiul art. 7 sa impuna veniturile realizate prin intermediul acestuia. Desigur ca veniturile vor fi impuse si in Romania insa pentru impozitul platit in Franta va beneficia de credit fiscal conform art. 31 din Codul fiscal . In cazul in care nu este indeplinita conditia de durata, veniturile vor fi inpuse exclusiv in Romania in virtutea aceleiasi prevederi.

Tehnic, prima etapa consta in inregistrarea mentiunii la Registrul comertului cu privire la infiintarea punctului de lucru din strainatate. Dupa efectuarea inregistrarii si eliberarea certificatului constatator urmeaza a fi indeplinita obligatia fiscala de inregistrare realizata prin intermediul Declaratiei privind sediile secundare aprobata prin OMFP 1329/2004. Declaratia se depune la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului care le infiinteaza. Ulterior, avand in vedere cele de mai sus urmeaza sa fie notificate autoritatile fiscale franceze in vederea determinarii regimului fiscal aplicabil in conformitate cu prevederile conventiei, prezentand-se certificatul de rezidenta fiscala obtinut de societate in prealabil de la autoritatile fiscale romane si contractul in temeiul carora se deruleaza lucrarile si sunt realizate veniturile.