
Raportul Special
realizat de specialisti
Ministerul de Finante a publicat recent noul proiect de Ordonanta pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, precum si pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr.21/1996.
Iata cateva dintre noile prevederi care vin sa sprijine transparenta in acordarea ajutoarelor de stat:
- prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. 77/2014 conform carora masurile de ajutor de stat/ajutor de minimis initiate de autoritatile locale trebuie sa fie insotite de o informare a Prefectului care sa cuprinda in analiza de oportunitate cel putin elementele urmatoare: obiectivul, modalitatea acordarii, beneficiarii, perioada de aplicare, cuantumul fondurilor alocate, prevederea europeana aplicabila in conformitate cu legislatia ajutorului de stat,
- este necesara asigurarea uniformitatii de reglementare pe cele doua paliere - central si local - cu stricta respectare a prevederilor deja existente. Astfel, se are in vedere ca memorandumul sa fie elaborat de institutiile initiatoare de regula semestrial, in urma obtinerii punctului de vedere al Ministerului Fondurilor Europene, in privinta complementaritatii respectivei masuri de ajutor de stat sau ajutor de minimis cu programele finantate din fonduri europene si a consultarii furnizorilor in cadrul Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii in domeniul ajutorului de stat, fiind avizat de catre Ministerul Finantelor Publice in ceea ce priveste incadrarea in politicile economico-bugetare ale Guvernului.
De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca masurile de natura ajutorului de stat, instituite prin actele adoptate sau initiate de catre Guvern sunt deja supuse avizarii de catre Ministerul Finantelor Publice, datorita impactului acestora asupra veniturilor sau cheltuielilor bugetului general consolidat, iar pentru a evita o dubla avizare, având acelasi obiect, se propune ca masurile de natura ajutorului de minimis sau a ajutorului de stat exceptat instituite prin acte adoptate sau, dupa caz, initiate de Guvern, precum si toate masurile finantate din fonduri europene si cele initiate de autoritatile publice locale sa nu necesite intocmirea memorandumului.
Totodata, pentru a crea o egalitate de tratament a tuturor masurilor de natura ajutorului de stat, indiferent de actul normativ sau administrativ de instituire a acestora, atât in ceea ce priveste complementaritatea acestora cu programele finantate din fonduri europene cât si consultarea frunizorilor in cadrul Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii in domeniul ajutorului de stat, se propune ca masurile ce urmeaza a fi instituite prin acte adoptate sau, dupa caz, initiate de Guvern sa fie supuse consultarilor furnizorilor in cadrul Consiliului interministerial "Consiliul pentru aplicarea politicii in domeniul ajutorului de stat", insotite de punctul de vedere prealabil al Ministerului Fondurilor Europene, in ceea ce priveste asigurarea complementaritatii respectivei masuri de ajutor de
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita
PortalContabilitate ro - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Pentru o mai buna orientare a fondurilor publice si eficientizarea activitatii autoritatilor publice centrale in procesul de initiere a unor masuri de sprijin, este necesar ca acestea sa deruleze analize de oportunitate asupra implementarii unor asemenea masuri si sa realizeze un calendar pe termen mediu (6-12 luni) al tuturor masurilor de ajutor avute in vedere. De aceea, se propune introducerea unei noi
reguli referitoare la prezentarea bianuala, in cadrul CIAS, a tuturor proiectelor de masuri ce se doresc a fi implementate.
Pentru a spori gradul de claritate si coerenta a procedurii de compensare pentru prestarea unui serviciu de interes economic general/obligatii de serviciu public, proiectele de acte normative sau administrative prin care se instituie scheme/ajutoare ad-hoc, dupa caz, sub forma de compensari pentru prestarea unui serviciu de interes economic general sau a unei obligatii de serviciu public, se vor transmite Consiliului Concurentei in vederea avizarii.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
MFP a pus in dezbatere Proiectului de restructurare a transporturilorMinisterul Finantelor propune reducerea impozitului pe profit pentru stimularea cresterii capitalurilor firmelor (Proiect OUG)Actele fiscale transmise prin SPV vor fi considerate comunicate direct de la data punerii lor la dispozitia contribuabililorCodul Fiscal, modificat din nou de Finante. Proiectul aduce o serie de amendamente la Legea 227/2015 si la OG 16/202216 propuneri pentru modificarea cazierului fiscal. Proiect MFPUltimele articole
Impozitul specific in 2022. HoReCa va putea beneficia de scutirea lui pentru o perioada de 180 de zileFinantele propun modificarea Codului Fiscal: TVA, accize si alte taxe specialeDispozitii fiscale privind unele indemnizatii acordate persoanelor fizice in contextul pandemiei Covid 19Ministerul Finantelor modifica schema de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii IMM-urilor. Platile granturilor pot fi efectuate pana pe 31 octombrie 2020MFP: Proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unui termenArticole similare
Femeile care vor sa-si deschida afaceri pot primi pana la 10.000 de euroMinistrul Finantelor: Pana la final de iulie stabilim plafonul pentru pensiile speciale si cu cat se impoziteaza cele care depasesc plafonulMinistrul Finantelor, despre posibila inghetare a salariilor: Este o varianta trimisa Comisiei EuropeneMinistrul de Finante: Declaratia unica va putea fi depusa online din 16 maiDe ce modifica MFP intreg Codul de procedura fiscala?Ultimele articole
E-Factura. Bolos anunta posibilitatea extinderii perioadei pentru care NU se aplica sanctiuniEste oficial! Tichetele de masa vor fi impozitate cu CASS de 10%, insa NU vor mai putea fi acordate si in baniGuvernul a aprobat noile masuri fiscale, cu mici rectificari. Ce prevederi au fost MODIFICATEContabilii vor plati taxe la stat pentru fiecare CIM part-time daca nu cumuleaza o norma de 8 ore/ziMFP si UiPath aduc in administratia fiscala din Romania cele mai noi tehnologii de automatizare a proceselor repetitiveArticole similare
Legea 132/2017 privind noul cadru al pietei asigurarilor. Ce modificari aduce?Proiectul pentru LEGEA CONCURENTEI neloiale, aprobat in aceasta varaComunicare prin mijloace electronice intre ANAF si persoane fizice si usoara modificare din LEGEA CONCURENTEIProiect pentru modificarea OUG 77/2014 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat si completarea Legii concurentei 21/1996IMM-urile vor putea beneficia de un ajutor de minimis de pana la 500.000 lei de la stat, prin programul de MicroindustrializareUltimele articole
Control la Agentia Nationala a Functionarilor Publici realizat de Corpul de Control al Primului-ministruCum puteti accesa fonduri prin Programul Comert 2016?Programul Femeia manager ofera finantare de 50.000 leiRegulamentul privind analiza si solutionarea plangerilor referitoare la incalcarea prevederilor art. 5, 6 si 9 din LEGEA CONCURENTEITransformari pentru IMM-uri: Vor deveni consumatori-captiviArticole similare
Care este legislatia curenta in materie de credite online?Majorarea salariului minim la 1.900 de lei va fi adoptata in Guvern saptamana aceastaNoutati 2013: reducerea unor arierate din economie si alte masuri financiareDispozitii fiscale privind unele indemnizatii acordate persoanelor fizice in contextul pandemiei Covid 19Federatia Agrostar a primit "vizita" ofiterilor judiciariUltimele articole
Revolutie digitala in contabilitate: CECCAR introduce e-parafa, e-legitimatia si e-avizulMajorarea capitalului social din profit. Ce presupune si reglementari cheieLimita plati numerar persoane fizice 2025. Care este limita daca NU este emisa factura?Catalogul mijloacelor fixe. Exemple practice si reguli fiscale in 2025Ce greseli fiscale frecvente apar in perioade de crestere accelerataArticole similare
Impozitul pe profit e supus anchetelor. Ce s-a intamplat si care e motivul?Programul IMM FACTOR a fost publicat in Monitorul Oficial. In ce consta schema de ajutor (OUG 146/2020)Cele mai importante masuri fiscale din 2014 pentru mediul de afaceri si sistemul fiscalMoment istoric in fiscalitatea globala. Prima intalnire a Forumului de implementare al BEPS din OECD, la KyotoDoar 1.500 de firme vor beneficia de sprijin de la stat pentru cheltuielile salarialeUltimele articole
Noul Program IMM Plus in 2024. Se estimeaza acordarea de ajutor de stat unui numar de maximum 11.500 de beneficiariMetodologia de distribuire a sumelor platite de contribuabili in contul unic si de stingere a obligatiilor fiscale va fi modificata de ANAFFirmele din HoReCa, constructii, informatii si sanatate pot depune din 15 iunie 2022 cererile pentru obtinerea Ajutorului de stat (HG 807/2014)Microgranturi in valoare de 5.000 euro pentru IMM-urile, PFA-urile si IF-urile din domeniul agriculturiiIMM-urile vor putea beneficia de un ajutor de minimis de pana la 500.000 lei de la stat, prin programul de MicroindustrializareSfaturi de la experti
Achizitie auto nou cu garantie retinuta de furnizorul german
Intrebare: O societate platitoare de TVA doreste sa achizitioneze o masina noua din Germania. Care este tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA, ce obligatii fiscale are societatea din Romania, in conditiile in care Germania retine TVA...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Penalitati datorate unui partener comercial
Intrebare: Un furnizor a emis o factura pentru despagubire prejudiciu. Insa furnizorul care a emis factura nu are contract incheiat cu firma noastra. Factura a fost emisa cu TVA cota 0%, neimpozabil. Cheltuiala cu prejudiciul poate fi...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA