
Raportul Special
realizat de specialisti
In perioada urmatoare, ar trebui votat proiectul de lege prin care vor fi anulate anumite obligatii de plata pentru drepturi de autor, PFA sau PFI.
Potrivit Cursdeguvernare.ro, masura care ar urma sa stopeze procesele pe care companiile le au cu ANAF din cauza deciziilor de reconsiderare a veniturilor pe care colaboratorii acestora le obtin din activitati independente va intra in vigoare dupa 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, perioada in care Fiscul trebuie sa emita norme de aplicare a legii.
Chiar daca masurile aplicate de ANAF ar trebui sa fie astfel anulate in august 2015, potrivit aceleiasi surse, se mentin controalele ANAF tintite catre programatori.
In paralel, "in incercarea de a modifica discret promisiunile de relaxare fiscala facute de guvern, deputatii lungesc procedurile de adoptare a proiectelor de lege vizand fiscalitatea, amanand astfel si clarificarile pe care profesiile independente le asteapta", atrage atentia aceeasi sursa.
Iata care sunt cele mai recente ambiguitati asupra carora atrag atentia unii profesionisti din IT:
In primul rand, criteriile din Codul fiscal privind activitatile independente ar trebui sa se aplice tuturor celor care obtin venituri in acest mod, indiferent de forma de organizare: PFA, PFI, persoana fizica sau profesii liberale.
Iata unele dintre criteriile care definesc preponderent existenta unei activitati independente, redate de aceeasi sursa:
- libera alegere a desfasurarii activitatii, a programului de lucru si a locului de desfasurare a activitatii
Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Cartea Verde a Contabilitatii - Editie revizuita
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Prin urmare, atrage atentia aceeasi sursa, acest ultim punct este folosit impotriva programatorilor pentru ca, teoretic, orice activitate se poate desfasura cu personal angajat.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Ajutorul de stat pentru sustinerea IMM-urilor, explicat printr-o serie de intrebari si raspunsuriFacilitati de suspendare la plata a obligatiilor aferente creditelor in contextul actualFirmele, PFA-urile si profesionistii pot cere amanarea ratelor la credite cu pana la 9 luni. Cererile se depun pana pe 28 august 2022OFICIAL!Ratele romanilor, amanate pana la 9 luni - OUG 37/2020Incepand cu 25 octombrie PFA-urile, IMM-urile si II/IF-urile vor putea aplica pentru obtinerea microgranturilor de 2.000 de euroUltimele articole
D212 estimativa, eliminata din 2025. Ce trebuie sa faca PFA-urile pentru a-si mentine calitatea de asigurat CASSDeclaratia unica 2022: modele completate pentru formularul 212PFA-urile, II-urile si IF-urile vor comunica cu fiscul EXCLUSIV prin SPV din 1 martie 2022Declaratia Unica in 2022: din luna martie formularul NU va mai putea fi transmis in format hartieDocumentele in format fizic NU vor mai putea fi trimise la ANAF din 2022Articole similare
Este OFICIAL! A fost aprobat Programul national Competente Digitale pentru angajatii IMM-urilor. Obiective si activitati eligibileCum afli daca IT-istul firmei desfasoara activitate dependenta sau nu si cum impoziteziSistemul fiscal nu este pregatit pentru afacerile in cloudGhid util pentru a beneficia de indrumare si asistenta telefonica ANAFCe documente sunt necesare pentru acordarea scutirii de impozit pentru programatori?Ultimele articole
Impozit pe venit in 2025. Ce modificari importante au aparut12+ Noutati Fiscale pentru 2025 care va vor afecta activitateaConditii microintreprinderi 2024. Cum se calculeaza plafonul de 500.000 euro in cazul intreprinderilor legate?D112, modificata prin Ordinul 1994/2023. Schimbarile vizeaza taxarea in mai multe domenii si se aplica incepand cu obligatiile lunii noiembrie 2023Proiect: Doua coduri CAEN din DOMENIUL IT ar putea trece in mod obligatoriu la sistemul real de impunereArticole similare
Ce provocari trebuie sa depaseasca liber-profesionistii in timpul pandemieiSfatul specialistului: Posibile noi facilitati acordate la plata impozitului pe salarii pentru domeniul ITPROGRAMATORIi cu studii medii vor fi scutiti de impozitCum sunt afectate companiile daca se schimba prevederile pentru PFA-uri?Cum sa supravietuiesti noilor masuri legislative care zguduie din temelii sistemul fiscal romanescUltimele articole
Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate. Afla TOTUL despre Noul Cod Fiscal si modificarile din 2024Cele mai recente modificari aduse Codului Fiscal, discutate in Turneul National de Fiscalitate si Contabilitate Rentrop&StratonANOFM anunta peste 30.000 de locuri de munca disponibile la nivel nationalAgentii de securitate, cautati de angajatori! Peste 32.000 de joburi vacante, la nivel national, in diverse domenii de activitateAproape 30.000 de locuri de munca vacante la nivel national. Peste 1.400 sunt destinate persoanelor cu studii superioareArticole similare
Atentie la declararea si impunerea veniturilor din activitati agricoleANAF reglementeaza utilizarea banilor din contul de TVARetragere asociat. Care sunt operatiunile efectuate?Actualizare Declaratia 394 incepand cu operatiunile din ianuarie 2012O noua campanie de emailuri false in numele ANAF este in desfasurare. Nu dati curs solicitarilor!Ultimele articole
e-Factura. A aparut Notificarea 800 pentru persoanele care NU primesc facturile prin sistemDeclaratia Unica pentru PFA. Se depune pe baza CIF-ului sau CNP-ului?SAF-T si D406. Termenul de depunere este 30 septembrie sau 1 octombrie pentru luna august 2025?D150 si D151, digitalizate de ANAF. 4 pasi importanti prin care puteti depune declaratii onlineD100 ANAF. Mai poate fi depusa rectificativa D100 daca bilantul a fost trimis?Articole similare
Contributii PFA din iulie 2012Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica a fost republicataSalariatii care primesc vouchere de vacanta si nu le folosesc pot primi contravaloarea in bani?Avem sau n-avem impozit forfetar din aprilie?Noi masuri de protectie sociala, aprobate de Guvern (Informare MMPS)Ultimele articole
Masuri fiscale care se vor implementa din 1 ianuarie 2023 in urmatoarele domenii: impozite, TVA, accize si taxe localeRevisal poate fi accesat online de angajati/fosti salariati . NU mai este nevoie de consimtamantul angajatorilor sau al ITM10 Intrebari frecvente specifice domeniului relatiilor de munca. Raspunsurile oferite de Inspectia MunciiMasuri fiscal-bugetare: Reducerea personalului bugetar, majorarea accizei pe tigari si taxa pe zaharul din bauturile racoritoare (proiect de ordonanta MFP)DIICOT: Fondurile alocate prin proiectul de buget pe 2019 pun in pericol finalizarea dosarelor penale in cursSfaturi de la experti
Rezerva legala. Dividende interimare 2025
Intrebare: Societatea este infiintata in luna iunie 2025. La 30.09.2025 a realizat profit care se doreste a fi distribuit pe dividende, dupa intocmirea bilantului interimar la 30.09.2025. Se pot distribui dividende la 30.09.2025 fara a...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Tratament fiscal TVA in cazul cesiunii de parti sociale
Intrebare: SRL platitor de TVA de la infiintare (2022) si platitor de impozit pe profit. Este asociat unic al altor 5 SRL-uri. In perioada 2022 - septembrie 2025: - a dedus TVA pentru cheltuieli, - in 2022 a avut venituri nesemnificative din...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
e-Factura. A aparut Notificarea 800 pentru persoanele care NU primesc facturile prin sistem
Mijloace fixe. Cum sa le scoateti din evidenta + o MONOGRAFIE contabila utila
Distribuire dividende. Exemplu de recalculare a dividendelor si impozitului pentru anul 2024
e-Factura. Este OBLIGATORIE transmiterea facturilor simplificate, cu o anumita exceptie
Criptomonedele. Scutirea de impozit pe castigurile din criptomonede, ELIMINATA din Proiect
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA