
Raportul Special
realizat de specialisti
In ce priveste notificarea pe care trebuie sa o depuna societatile, intreprinderile individuale si PFA-urile privind adaosul comercial, prezentam in randurile de mai jos unele prevederi de actualitate.
Astfel, vom vedea in cat timp de la infiintarea societatii se depune notificarea pentru adaos comercial, precum si daca intreprinderile individuale si PFA-urile depun aceasta notificare.
Conform art. (1) lit. f) Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite republicata, nedeclararea de catre operatorii economici la organele fiscale, inainte de aplicare, a adaosurilor comerciale si a celor de comision, constituie activitati comerciale ilicite si constituie contraventii, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni.
Astfel operatorii economici (societati comerciale, intreprinderi individuale etc) au obligatia de a declara marja adaosului comercial practicat, la organul fiscal competent inca din momentul inceperii activitatii de comert.
De exemplu, continutul adresei va cuprinde urmatoarele :
In baza prevederilor Legii 12/199, va informam ca societatea noastra, practica din momentul inceperii activitatii un adaos comercial incadrat in marja de 1% -300% .
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2026
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Cartea Verde a impozitului pe profit
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Dana Hristu, consultant fiscal, expert contabil si auditor financiar
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Cum putem acorda discount direct pe casa de marcat?Repartizarea costurilor intre societatea mama si celelalte sucursaleEfecte fiscale negative la anularea codului de TVA. Cum procedam?Controale antifrauda: Sanctiuni contraventionale de peste 8,3 milioane de lei aplicate de inspectorii DGAFCum trebuie sa aplice firmele OUG 67/2023 privind plafonarea adaosurilor la anumite produseUltimele articole
Adaosul comercial pe intelesul tuturor: cat castiga comerciantii?Inspectorii antifrauda verifica aplicarea OUG 67/2023. Au fost acordate amenzi de peste 2 milioane de lei contribuabililorAmenzi in valoare totala de 4.000.000 lei pentru contribuabilii care nu au respectat prevederile OUG 67/2023Cele mai recente modificari aduse Codului Fiscal, discutate in Turneul National de Fiscalitate si Contabilitate Rentrop&StratonANAF a amendat cu 1.000.000 lei un operator economic care nu a respectat plafonarea adaosului comercialArticole similare
Impozitul pe locuintele in care sunt sedii de firme. Cum se calculeaza din 2016 si cine va plati mai mult?Atentie PFA: Calendar obligatii fiscale 1-15 ianuarieAdevarate provocari pentru contabilii romani: Sa tii contabilitatea intr-o institutie publicaLimita maxima in care angajatorii pot acorda salariatilor servicii neimpozabile in anul 2022 este de 6.095 leiLoteria bonurilor fiscale - extragere ocazionala organizata in data de 13 aprilieUltimele articole
Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleOferta de toamna pentru contabili: lucrari care iti fac munca mai simpla, cu REDUCERI de pana la 70%Planul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaContabilitatea organizarii de evenimente: unde gresesc cel mai des firmele din domeniuAi o agentie imobiliara? Verifica daca aplici tratamentul fiscal corect si respecti Legea 129/2019Articole similare
Noutati Legislatie Fiscala 27 - 30 aprilie 2009PortalPFA.ro - Stiri si legislatie actualizata pentru PFA-uriDeclaratia 112 in 2022. A aparut noul model al formularului (0rdinul comun 152/153/375/2022)PFA-urile, II-urile si IF-urile vor comunica cu fiscul EXCLUSIV prin SPV din 1 martie 2022Termen de plata a impozituluiUltimele articole
Registrul-jurnal de incasari si plati. Obligatii si reglementari cheieD212 estimativa, eliminata din 2025. Ce trebuie sa faca PFA-urile pentru a-si mentine calitatea de asigurat CASSActualizare cod CAEN rev 3. Anumiti contribuabili NU au obligatii suplimentare fata de ANAFSAF-T in 2025. Noi entitati vor fi SCUTITE de la obligatia depunerii D406SRL, PFA, II, IF care isi actualizeaza codul CAEN din 1 ianuarie 2025. Ce trebuie sa stie, conform noii proceduriArticole similare
500 de lei, taxa pentru divortul amiabilSunt toate firmele OBLIGATE sa desemneze o anumita persoana care sa faca raportari catre ONPCSB?LEGEA 123/2021, noi modificari privind raportarea angajamentelor transfrontaliere. Contribuabili exonerati de la aceasta obligatieFirmele vizate de LEGEA 129/2019 sunt obligate sa depuna Declaratia privind beneficiarii reali pana la 1 octombrie 2021[PROCEDURA SPALAREA BANILOR] Prevenirea si Combaterea Spalarii BanilorUltimele articole
Ai o agentie imobiliara? Verifica daca aplici tratamentul fiscal corect si respecti LEGEA 129/2019ONPCSB. Ce obligatii au firmele in raport cu LEGEA 129/2019ONPCSB si spalarea banilor. Cum se inregistreaza o entitate raportoare in evidentele ONPCSBSpalarea de bani. Firmele trebuie sa elaboreze proceduri interne, in vederea respectarii Legii 129/2019Raportare la ONPCSB. Cine are obligatia de raportare + un studiu de caz util contribuabililorArticole similare
Ce obligatii are o SOCIETATE in ce priveste TVA la vanzarea activelor dupa lichidare?Exploatare si vanzare carbuni. AccizeTrecere la impozit pe profit. Cum procedam? Completam si Declaratia 101?Ghidul Antreprenorului: PFA sau SRL ? Cum facem alegerea corecta?Infiintare SRL-D: Acte si documente. Procedura integralaUltimele articole
Cesiunea partilor sociale la SRL: termen obligatoriu de notificare la ANAFRaportarea de durabilitate, restransa oficial: obligatia ramane doar pentru anumite firmeAi primit o poprire ANAF pe firma pentru datoriile personale ale administratorului? Cand NU trebuie sa plateasca SOCIETATEa?Atentie contabili: ACTIVUL NET este bomba cu ceas din bilantul companieiAchizitia unui apartament pe firma. Conditii, TVA, contabilitate si deductibilitatea cheltuielilorSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA