De cate ori nu v-ati confruntat cu nenumarate probleme in timpul unui control fiscal? Si de cate ori nu ati intampinat ulterior alte probleme atunci cand a trebuit sa gestionati situatiile pe care, in urma inspectiei fiscale, trebuia sa le remediati urgent?
Iata de ce tema pe care am ales-o astazi are ca obiect principal situatia in care, in urma unui control fiscal avand ca tematica obligatiile salariale (impozit pe salarii si contributii), o serie de cheltuieli au fost reconsiderate drept avantaje in natura in favoarea salariatilor si inspectorii fiscali au inclus aceste costuri in fondul de salarii si au recalculat impozitul pe venitul din salarii si contributiile aferente.
De asemenea, o parte din cheltuielile considerate de societate nedeductibile fiscal au fost reconsiderate cheltuieli in favoarea asociatului si au fost impozitate ca dividend.
Vom vedea astfel daca, in urma acestor inregistrari, societatea va recalcula impozitul pe profit pentru perioadele anterioare avand in vedere ca impozitul pe profit nu a fost verificat in cadrul controlului desfasurat.
Raspunsul oferit de specialistul nostru:
Cu privire la problematica prezentata urmeaza a fi avute in vedere prevederile corespunzatoare cuprinse in Codul de procedura fiscala. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 82 alin. (3) din acest act normativ contribuabilul are obligatia de a completa declaratiile fiscale inscriind corect, complet si cu buna-credinta informatiile prevazute de formular, corespunzatoare situatiei sale fiscale.
Asadar, ori de cate ori, ca urmare a unei decizii a organului fiscal, obligatiile fiscale urmeaza a fi modificate, consideram ca este necesara corectarea declaratiilor fiscale in mod corespunzator, daca se apreciaza ca masurile dispuse de organele de control au interpretat corect legislatia in problematica ce a facut obiectul inspectiei fiscale.
In acest sens prevederile art. 84 alin. (2) din Codul de procedura fiscala statueaza posibilitatea contribuabilului de a corecta declaratia initiala ori de cate ori constata erori cu privire la continutul acesteia, printr-o declaratie rectificativa. In sfera erorilor sunt cuprinse cele referitoare la cuantumul impozitelor, taxelor si contributiilor, bunurile si veniturile impozabile, dar si in ceea ce priveste alte elemente ale bazei de impunere, cum este situatia in cazul analizat.
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
In concluzie, consideram ca modificarea bazei de impunere ca urmare a deciziei de modificare a bazei in ceea ce priveste alte elemente care concura la stabilirea impozitului pe profit care este insusita de catre contribuabil ar trebui sa conduca si la corectarea acestei obligatii fiscale chiar daca nu a fost vizata de catre inspectia fiscala. Determinarea diferentelor de impozit si achitarea lor conduce la limitarea obligatiilor fiscale accesorii determinate de la data la care impozitul corect trebuia achitat. In plus, trebuie avut in vedere si faptul ca organul fiscal poate lua decizia de extindere a inspectiei aflate in curs sau poate decide includerea societatii in lista de prioritati pentru o inspectie viitoare care sa vizeze obligatiile fiscale susceptibile de modificari in urma deciziilor initiale.
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Dani Cucu, consultant fiscal, director al societatii de consultanta. Global Tax Management S.R.L.
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Pragul afacerilor pentru plata TVA de catre PFA si microintreprinderi a fost majoratANAF vrea sa modifice organizarea Registrului operatorilor intracomunitariModificari si completari aduse Codului de Procedura FiscalaANAF se reorganizeaza: reduce numarul de vicepresedinti si de posturi de conducere (Proiect de Ordonanta )Luni, 22 aprilie, depunem Decontul special de TVAUltimele articole
Noul Ghid ANAF pentru contabili: raspunsurile la Notificari (modele editabile), Decizii si Solicitari trimiseANAF schimba procedura privind darea in plata a imobilelor. Ce se schimba pentru firmele cu datorii la statAntifrauda a descoperit facturi fictive de 32 de milioane de lei la firme de recrutareANAF pune in dezbatere procedura de anulare a obligatiilor fiscale din Legea 177/2026. Cine beneficiaza si cum se restituie banii deja platitiControl ANAF pe TVA: cum te pregatesti din timp si ce documente trebuie sa ai la indemanaArticole similare
Regimul FISCAL aplicabil veniturilor din activitati cu caracter ocazional desfasurate de ZILIERI. Obligatii si facilitatiCompletare declaratie 112: Cum procedam pentru un zilier?MFP raspunde la intrebarile EconomistuluiIn ce mod impozitam veniturile din activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri?Ce sunt cheltuielile sociale si ce trebuie sa stie companiile despre aceste tipuri de cheltuieliUltimele articole
Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleScutirea de IMPOZIT PE SALARII pentru investitiile la bursa - intrebari si raspunsuri despre aplicarea OUG 8/2026Punct de lucru secundar, in aceeasi localitate ca sediul social. Ce obligatii fiscale avetiIMPOZIT PE SALARII. Unde se plateste impozitul pe salariu in cazul sediului secundarVenituri asimilate salariilor. Studii de caz utileArticole similare
Plafon TVA si impozit pe profit. Care sunt plafoanele pentru cifrele de afaceri in 2015 pentru schimbarea regimului de impozitare?Ce va insemna scutirea pentru profitul reinvestit in Romania?Justificarea cheltuielilor in 2020 pentru PFA-uriNU mai este relevant anul in care au fost distribuite dividendele. Impozitul se va plati pana pe 25 ianuarieOrdonanta de urgenta de modificare a Codului fiscal adoptata de guvern la 8 noiembrie 2017Ultimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Ai primit un avans pentru marfa, dar livrarea nu a mai avut loc? Ce faci cu IMPOZITUL PE PROFIT si cu TVAConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile talePot fi incadrate serviciile gratuite ca sponsorizare? Ce prevede legeaPlanul de conturi si ghidul de monografii contabile: repere esentiale pentru o contabilitate corectaArticole similare
Proiect: ANAF va ELIMINA Declaratia Unica estimativa. Cine este vizatCum se stabileste perioada fiscala pentru TVA si care sunt criteriile?Obligatia depunerii declaratiei 101Calendarul obligatiilor fiscale pentru luna IANUARIE 2021 a fost publicat de ANAFPlata impozitului pe venit in cazul microintreprinderilor. Declaratii fiscale OBLIGATORIIUltimele articole
Crazy Days pentru contabili: ce ghiduri practice poti cumpara acum cu reduceri de pana la 80%Poate o societate sa-si vanda activele proprii catre angajati sau colaboratori? In ce conditii?Salariat, PFA sau SRL? Inainte sa iei decizia, calculeaza corect cu cati bani ramai de faptChestionar de evaluare a riscului fiscal. Identifica nivelul de risc al companiei inaintea ANAFFiscalitate si contabilitate pentru Uber si Bolt in 2026. Ce trebuie sa faci pentru a evita problemele cu ANAFArticole similare
Cifra de afaceri pe 2022. Microintreprindere sau platitoare de impozit 16% in 2023?Care e procedura de suspendare a activitatii societatii?Achizitii de la o societate inactiva. Care sunt implicatiile fiscale si contabile?Controale ANAF. In aprilie 2024 au fost efectuate cu 44% mai multe actiuni de CONTROL FISCALBani deturnati in urma unor atacuri informatice. Ce inregistrari contabile se fac?Ultimele articole
Cum rezolvi spetele dificile si iti sustii deciziile fiscale cand legea lasa loc de interpretari?Achizitia unui apartament pe firma. Conditii, TVA, contabilitate si deductibilitatea cheltuielilorDoua domenii cu risc fiscal in atentia ANAF. Cine intra in vizorul inspectorilorAi trimis o factura duplicata in SPV la migrarea ERP? Cum rezolvi fara sa risti sanctiuniImpozit pe profit: 5 situatii cu impact semnificativ asupra rezultatului fiscal si al impozitului datoratSfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA