
Raportul Special
realizat de specialisti
Intr-o analiza detaliata intocmita de prof. univ. dr. Raluca Dimitriu sunt explicate unele dintre cele mai importante modificari in Codul muncii, potrivit propunerilor recente.
Astfel, de retinut ca in primul rand se mareste aria activitatilor sanctionate ca "forma de munca la negru". Angajatorii risca astfel plata mai multor amenzi daca nu respecta noile prevederi, dar si inchiderea firmei prin sistarea activitatii!
ATENTIE!
Primirea la munca a unei persoane fara transmiterea raportului de munca in registrul general de evidenta a salariatilor cel tarziu in ziua anterioara inceperii activitatii VA FI CONSIDERATA munca la negru si sanctionata ca atare.
De asemenea, tot munca la negru va fi considerata si primirea la munca a unui salariat in perioada in care acesta are contractul de munca suspendat.
Totodata, pe lista definitiilor privind munca le negru se introduce si "primirea la munca a unui salariat in afara programului de lucru stabilit in cadrul contractelor individuale de munca cu timp partial".
Conform prof. univ. dr. Raluca Dimitriu, aici se au in vedere prevederile art. 105 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, potrivit carora salariatul angajat part-time nu poate presta ore suplimentare. Astfel, un salariat cu fractiune de norma va avea trecut in contract intervalul in care isi desfasoara activitatea, de exemplu: de la 8,00 la 12,00. Dar care este sanctiunea daca inspectorul de munca, venit in control, il gaseste lucrand la ora 16,00? In aceasta privinta, practica inspectoratelor teritoriale de munca era impartita: unele considerau ca fapta ar constitui contraventia de la art. 260 alin. (1) lit. i) din Codul muncii: "nerespectarea dispozitiilor privind munca suplimentara", in timp ce alte inspectorate apreciau ca acesta ar un caz de munca nedeclarata. Modificarea Codului muncii este in sensul celei de a doua opinii.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Conform noilor alineate introduse - art. 260 alin. (4), (5) - retineti urmatoarele aspecte:
(4) in cazul constatarii savarsirii uneia dintre faptele prevazute la alin. (1) lit. e) - e2) inspectorul de munca dispune, ca sanctiune complementara, sistarea activitatii locului de munca organizat, supus controlului, conform procedurii de sistare elaborata de Inspectia Muncii si aprobata prin ordin al ministrului muncii si justitiei sociale, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, dupa consultarea prealabila a confederatiilor sindicale si patronale reprezentative la nivel national.
(5) Angajatorul poate relua activitatea numai dupa achitarea amenzii contraventionale aplicate si dupa ce demonstreaza ca a remediat deficientele care au condus la sistarea activitatii: prin incheierea contractului individual de munca, transmiterea raportului de munca in registrul general de evidenta a salariatilor sau, dupa caz, incetarea suspendarii contractului individual de munca si constituirea si plata contributiilor sociale si a impozitului pe venit aferente veniturilor salariale care se cuvin lucratorului pe perioada in care a prestat activitate nedeclarata.
Aceasta este o SANCTIUNE NOUA care va deveni aplicabila la data adoptarii ordinului.
Modificari importante in Codul fiscal!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti
Modificari FISCALE aduse de Legea Austeritatii. Explicatii si Exemple
Articole similare
Directorul companiei Eximtur: Statul este incapabil sa scoata de pe piata operatorii neplatitori de impoziteSuntem pe primul loc la cresterea productivitatii. Si la cele mai mici salariiControale ANAF 2023. Fiscul a publicat sinteza activitatii de control pentru sem. I din anul acesta. Ce amenzi au fost aplicate?Mugurescu: Fiscalitatea este foarte mare pentru intreprinderiEvaziunea fiscala si MUNCA LA NEGRU, in atentia autoritatilor. Campanie de control la nivel national, in luna augustUltimele articole
Presedintele ANAF: Din 1 iulie vom verifica veniturile tuturor personelor fizice. Ne-am saturat de smecherasi care nu platesc impoziteInspectia muncii, in control! Amenzi de milioane de euro pentru MUNCA LA NEGRUPresedintele AAFBR: Raportat la cifra de afaceri, firmele mici platesc impozite duble fata de cele mariCresterea economica a Romaniei se datoreaza consumului pe gospodarie, nu dezvolaterii sau investitiilorRegim privind aportul asociatilor in munca. Cum procedam?Articole similare
Contraventia privind nerespectarea termenelor legii de utilizatorii aparatelor de marcat, eliminata (Proiect de Hotarare)Revista Romana de Fiscalitate nr. 30Inventarierea patrimoniului la sfarsitul anului 2021. Ce SANCTIUNI se aplica daca NU respectati legeaCine depune formularul 201? Depunerea declaratiei privind veniturile realizate din strainatate de peroanele fiziceOUG 70/2020: Prelungire indemnizatii de somaj tehnic si zile libere pentru parinti. Masuri specificeUltimele articole
Impozit dividende. Cum se impoziteaza in relatia cu persoanele juridice si fizice + MONOGRAFIE contabila utilaRO e-Transport in 2025. Declararea transporturilor NU se face pe detalii comerciale[MODEL] Calcul ajustare TVA si reglementari cheieBonul fiscal. De la 1 septembrie 2025 se aplica amenzi de pana la 4.000 lei pentru bonuri fara cod QRRaportari contabile la 30 iunie: ANAF impune noi reguli si SANCTIUNI de pana la 4.500 leiArticole similare
Impozitul pe gospodarie pentru PFA-uri. Cum se va determina?Cate luni trebuie sa ai lucrate pentru un credit de nevoi personale? Ghid pentru obtinerea rapida a unui imprumutCe avantaje si riscuri intalnim in cazul conventiilor civileDrepturi la locul de munca: Ce este important de stiut inainte de a semna un contract. Sfaturi de la agregatorul de locuri de munca JoobleNoi atributii de control pentru Inspectia MunciiUltimele articole
Trecere la Reges-Online. Administratorii pot opera in sistem daca NU sunt angajati in firma?Drepturi de autor si CIM. Se mai aplica EXCEPTIILE privind plata CASS de la 1 august 2025?Taxe PFA cu CIM. Conditii de declarare CAS si CASS in cazul veniturilor din asigurari si dividendeDeducerea personala de baza a crescut din ianuarie 2025. Impact asupra salariilor si impozitului pe venitDecontare transport angajati. Regim fiscal si studii de caz utileArticole similare
Stabilirea rezidentei si dubla impunere. Ce tratament fiscal se aplica veniturilor realizate?Tichete de masa pentru CIM cu TIMP PARTIAL. VIDEOImpozit pe veniturile micro. Firmele raman incadrate si in 2023 ca microintreprinderi daca au salariati cu CIM-uri suspendate?Reminder ANAF: A fost aprobat noul model al formularului 112 care se aplica pentru veniturile aferente lunii august 2022Contract de munca cu TIMP PARTIAL. Cum se va calcula salariul de la 1 ianuarie 2018?Ultimele articole
Impozitul pe venit. Obligatii pentru firme in cazul salariatilor SCUTITI de la plata impozitului pe venitIn ce conditii pot incheia firmele contracte de mandat pentru a pastra regimul microintreprinderiiSalariul minim trebuie majorat, obligatoriu, dupa 2 ani, chiar si pentru salariatii cu CIM partialModificari fiscale 2024: Ce schimbari au fost aduse impozitului pe veniturile micro prin Legea 296/2023Scutiri de impozit in domeniul IT: Angajatii NU beneficiaza de facilitati pentru venitul brut lunar care depaseste 10.000 leiArticole similare
Cele mai importante masuri aprobate de Guvern la inceput de octombrie 2021 in domeniile energie, finante, munca si sanatateIn atentia firmelor: munca nedeclarata va fi sanctionata mai aspru prin legeComunicat de presa - DNA: Contabil inculpat pentru dare de mita, alaturi de doi inspectori ITMDin 20 octombrie angajatorii care nu platesc salariile la timp ar putea fi amendati cu pana la 10.000 de leiProgram de lucru flexibil post-pandemie, pe modelul german, Kurzarbeit. Angajatii pot fi platiti si pentru timpul nelucrat!Ultimele articole
5 modificari au fost aduse Codului Muncii de OUG 117/2021. Ce sanctiuni se aplica pentru munca la gri sau cea nedeclarataOUG 132/2020: Masuri de sprijin pentru angajati si angajatori. Reducerea timpului de lucru, acordarea indemnizatiilor si telemuncaInspectorii ITM, controale in domeniul constructiilor. Sunt verificate cazurile de munca nedeclarata!Angajatorii risca amenzi enorme daca nu respecta contractele de somaj tehnicActe normative cu incidenta fiscala emise la data de 4 aprilie 2018Sfaturi de la experti
Aplicarea sistemului RO e-Factura pentru serviciile cu locul prestarii in alt stat membru
Intrebare: Mentionez ca furnizorul nu a transmis factura prin SPV.
In acest caz, cum procedez?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cum setati in SAGA NC pentru AIC fara gestiune - raportare SAF-T si Intrastat
Intrebare: Nu stiu cum sa fac acest lucru in soft Saga. Anterior, ii intrebasem pe cei de la SAGA daca pot da codul NC fara sa creez articol de stoc si mi-au spus ca nu se poate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Subiectele saptamanii
Ce beneficii si facilitati salariale neimpozabile pot acorda angajatorii salariatilor intr-un an
Declaratia 101. Cum sa o completati daca treceti de la impozit micro la impozit pe profit in 2025
Registru Unic de Control. Este necesar un nou registru la schimbarea sediului social?
Obligatiilor companiilor in ceea ce priveste inregistrarea si raportarile la O.N.P.C.S.B
Lichidare firma. Exemplu de MONOGRAFIE contabila utila in 2025 daca va inchideti firma
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal 2025Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii 2025Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii 2025Monitorul oficialCodul civilCodul penal 2025Legislatie TVA