
Raportul Special
realizat de specialisti
In analiza de mai jos, facem referire la un salariat detasat de pe teritoriul Romaniei in sensul art. 1 lit. b) din OUG nr. 28/2015 (pus la dispozitie de catre un agent de munca temporara la o intreprindere utilizatoare de pe teritoriul Uniunii Europene), stabilind daca acesta poate beneficia pe langa salariul minim al tarii pe al carei teritoriu sunt prestate serviciile (1457,52 euro/luna - salariul minim din Franta) de acordarea diurnei respectiv decontarea cheltuielilor de transport cazare pe perioada detasarii. De asemenea, in cazul unui raspuns afirmativ, vom vedea si care va fi tratamentul fiscal al acestor cheltuieli.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 344/2006, salariatii detasati de pe teritoriul Romaniei in cadrul prestarii de servicii transnationale beneficiaza, indiferent de legea aplicabila raportului de munca, de conditiile de munca stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative prin conventii colective sau sentinte arbitrale de generala aplicare valabile in statul membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European sau in Confederatia Elvetiana, pe al carui teritoriu sunt prestate serviciile, cu privire la:
a) durata maxima a timpului de munca si durata minima a repausului periodic;
b) durata minima a concediilor anuale platite;
c) salariul minim, inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare;
d) conditiile de punere la dispozitie a salariatilor, in special de catre agentii de munca temporara;
e) sanatatea si securitatea in munca;
Cartea Verde a Contabilitatii 2026
Ghidul practic al contabilitatii in 2026 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Booking & Airbnb Solutii fiscal-contabile pentru companii
Potrivit art. 45- 47 din Codul muncii ( Legea 53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare)
Detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari in interesul acestuia. In mod exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu consimtamantul scris al salariatului.
Art. 46 alin (4) salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.
Drepturile cuvenite salariatului detasat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detasarea.
Pe durata detasarii salariatul beneficiaza de drepturile care ii sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detasat.
Potrivit art. 55 alin (4) din Codul fiscal nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit: indemnizatiile si orice alte sume de aceeasi natura, primite de salariati, pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice, precum si cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare.
Prin urmare, nu sunt incluse in veniturile salariale ale personalului cheltuielile de cazare si transport, precum si diurna in limita a 2,5 ori nivelul stabilit pentru institutiile publice. Pentru societatea din Romania aceste cheltuieli sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Gabi Popescu - Auditor financiar
Raport GRATUIT
Radierea unei PFA. Noile Studii de Caz cu modificarile din lege
Descarca raportul gratuit
Explicatii clare pentru munca ta zilnica.

Articole similare
Noi acte normative cu incidenta in materia fiscala. Pentru consultanti fiscali si oameni de afaceri informati!Aspecte fiscale: Obligatii ale angajatorului in raport cu DETASAREa salariatilor in strainatateDin secretele delegarii si detasarii...Guvernul a adoptat o Ordonanta pentru modificarea OUG 114. S-a exclus interzicerea cumularii pensiei cu salariul de statCaz practic: Poate primi tichete de masa de la fiecare loc de munca?Ultimele articole
Diurna. Ce este, cum se acorda + un MODEL de calcul pentru diurna interna si cea externaPlafon 33% beneficii netaxabile 2025. Plafonul se calculeaza in functie de salariul brut sau net?Contract de mandat vs contract de muncaDeclaratia 112: pentru ce se depune, termene, mod de completareDeclaratia 112 - Ghid Complet: Obligatii, Sanctiuni si ModelArticole similare
Cheltuieli cu transportul si cazarea partenerilor nerezidentiSalariat delegat in tara UE. Cum stabilim impozitul si contributiile sociale?Cheltuieli cu diurna si cazarea in strainatate. Regim fiscalTratamentul fiscal aplicabil biletelor de valoare - informare oficiala ANAFConcedieri la ASF: 53 de angajati erau rude, 13 au plecatUltimele articole
Raportarea de durabilitate, restransa oficial: obligatia ramane doar pentru anumite firmeConferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleAntifrauda a descoperit facturi fictive de 32 de milioane de lei la firme de recrutareMicrointreprindere fara niciun salariat. Cand treci la impozit pe profit si cand depui D700Bilete de odihna si servicii turistice pentru SALARIATI: ai nevoie de factura din SPV pentru justificarea cheltuielii?Articole similare
Noutati Legislatie Fiscala 09 - 13 februarie 2009DIURNA angajati: Plata in euro prin virament bancarTratament indemnizatie deplasare de la 1 februarie 2013Este OFICIAL! A fost aprobata amnistia fiscala in cazul diurnelor externe (Legea 443/2022)Cheltuieli de deplasare efectuate de administratorUltimele articole
DIURNA. Ce este, cum se acorda + un MODEL de calcul pentru DIURNA interna si cea externaCheltuieli deductibile PFA: bilet, transport, cazare, DIURNA - ce poti deconta legalDeductibilitate cheltuieli. Cum sunt incadrate cheltuielile cu DIURNA soferilorDeductibilitate cheltuieli. Sunt deductibile sau nu cheltuielile de PROTOCOL, DIURNA si pentru CADOURI?Acordare DIURNA administrator. Este aceasta o cheltuiala deductibila sau nu?Articole similare
Documentele pentru decontarea cheltuielilor rezultate din cedarea folosintei autovehiculului societatiiServicii de consultanta constituire firma. DECONTARE CHELTUIELIDecontare transport salariat: Conditii. Tratament fiscalMasuri fiscale care se vor implementa din 1 ianuarie 2023 in urmatoarele domenii: impozite, TVA, accize si taxe localeConcediu administrator/asociat microintreprindere: DECONTARE CHELTUIELI. Tratament fiscalUltimele articole
Cum se deconteaza cheltuielile cu combustibilul in cazul microintreprinderilor? Documente necesareStudiu de caz: DECONTARE CHELTUIELI de deplasare efectuate in strainatate. HG 518/1995DECONTARE CHELTUIELI de cazare pentru salariati. Cum procedam corect?Deductibilitate cheltuielilor privind cazarea si masaArticole similare
In 2015 Guvernul interzice primele, tichetele de masa si banii pentru munca suplimentaraBilantul masurilor luate de Ministerul Muncii in perioada starii de urgenta. Somaj tehnic si indemnizatii de sprijinVanzarea cladirilor. Tratament contabil si fiscalNedeclararea VENITURIlor scutite obtinute de nerezidenti. Declaratia informativaFunctionarea PFA in 2020- Contributii, taxe, impozite, deduceriUltimele articole
Ai primit o poprire ANAF pe firma pentru datoriile personale ale administratorului? Cand NU trebuie sa plateasca societatea?Conferinta Nationala de Fiscalitate si Contabilitate, 17 noiembrie 2026: 2 ore de dialog cu 2 experti si raspunsuri la intrebarile taleDeclaratia anuala catre CCF: campurile necompletate se asimileaza cu nedepunere. Formulare noi prin Hotararea CCF 11/2026Antifrauda a descoperit facturi fictive de 32 de milioane de lei la firme de recrutareMicrointreprindere fara niciun salariat. Cand treci la impozit pe profit si cand depui D700Sfaturi de la experti
Va recomandam
Solutii complete de legislatia munciiDepunere declaratiiPortal PFABlogul specialistuluiCertificatul de atestare fiscalaCodul fiscal Stiri juridiceIdei de afaceriInfoinstitutiiLink-uri utile
Codul muncii Legea pensiilorAfaceri profitabile Declaratii fiscaleLegea contabilitatii Monitorul oficialCodul civilCodul penal Legislatie TVA